miercuri, noiembrie 30, 2022
AcasăIstoria modernaAsta înseamnă cu adevărat prietenia! A preferat să moară ghilotinat pentru crimă,...

Asta înseamnă cu adevărat prietenia! A preferat să moară ghilotinat pentru crimă, decât să dezvăluie numele prietenilor săi – adevăraţii ucigaşi

Asta înseamnă cu adevărat prietenia! A preferat să moară ghilotinat pentru crimă, decât să dezvăluie numele prietenilor săi – adevăraţii ucigaşi

Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate. Adică, nu toți cei ce credem că ar fi prietenii noștri, sunt adevărați și sinceri prieteni. Mulți devin prieteni numai pentru atingerea unui scop, rămânând prieteni numai atâta timp cât li se satisfac interesele și dorințele. Când vin nenorociri sau greutăți asupra cuiva, atunci „prietenii” se retrag. Așa sfârșește sinceritatea prietenului interesat.

Dar iată o întâmplare adevărată despre prietenia sinceră. Prin anul 1870, trei bărbaţi francezi s-au învoit la comiterea unei crime. Însă, înainte de săvârșirea faptei, s-au legat cu jurământul ca în cazul în care vreunul dintre ei ar fi fost prins, el să nu-i divulge pe ceilalți.

După comiterea odioasei fapte, unul din ei, Troppmann, tocmai cel mai nevinovat, a fost prins. El nu fusese de față când tovarășii lui comiseseră crima. El a fost arestat și judecat. Conform legilor franceze în vigoare pe atunci, a fost condamnat la moarte cu ghilotina. Iată cum istorisește episodul execuției un martor ocular, Ivan Turgheniev (mare prozator rus, fiind pe atunci în vizită la Paris).

* După sentința de condamnare a juraților, Troppmann făcuse apel, însă fără rezultat, căci apelul i-a fost respins. Sentința rămăsese definitivă și a doua zi urma ca să fie executat. Din anumite motive rezultatul apelului nu i s-a comunicat. Astfel, condamnatul a avut o noapte de somn liniștit. Dacă ar fi știut el ce avea să i se întâmple a doua zi…

* În dimineața următoare, în momentul când trebuia să aibe loc ispășișirea pedepsei, se adunase o mulțime de lume care voia să asiste la acest act înfiorător.

* Între timp, condamnatul stătea în închisoare la o masă. Tocmai terminase o scrisoare adresată mamei lui. I s-a comunicat că apelul i-a fost respins, că el a rămas definitiv condamnat la moarte și că a sosit ceasul ispășirii pedepsei. Condamnatul n-a scos niciun cuvânt. Pastorul care era lângă el, îi spune: „Curaj, fiule, curaj”. „- O, nu mi-e frică, nu mi-e frică”, răspunse condamnatul.

* Apoi procurorul îi mai ia un ultim interogatoriu:
„- Menții declarația că nu ești vinovat de crima ce ți se impută și pentru care ai fost condamnat?”
„- Da, mi-o mențin”.
„- Și tot mai afirmi că ai avut tovarăși care au omorât victima, dar că tu n-ai luat parte cu ei atunci?”
„- Da, afirm”.
„- Tot nu vrei să spui numele lor?”
„- Nu pot, nu vreau, și nu voi spune niciodată”, fu răspunsul calm, dar hotărît al condamnatului Troppmann.

* Condamnatul fu luat din celula închisorii spre locul execuţiei. Lângă ghilotină se afla o cameră, în care condamnatul își face toaleta pentru execuție. Acolo intră şi unul din ajutoarele călăului care scoase dintr-un sac mai multe curele cu cataramă, ce trebuiau să-i înfășoare trupul condamnatului. Mâinile i-au fost legate la spate. După ce i s-au făcut ultimele pregătiri, i s-a aruncat o haină scurtă pe umeri. Călăul îl ia de braț și-l duce spre ghilotină. Când îl văzu mulțimea de afară, începu să-l huiduiască. Apoi, o tăcere înmormântală!

* Ajuns în fața ghilotinei – al cărui cuțit grozav stătea gata ridicat – Troppmann fu din nou întrebat dacă a avut tovarăși și dacă nu s-a hotărât să spună cine sunt. Cu aceeași convingere de altădată, răspunse fără șovăire: „Da, am avut. Ei au omorât. Eu sunt nevinovat; dar nu spun cine sunt ei”.

* După aceste cuvinte, fu legat la ochi cu o batistă albă, culcat pe o scândură și înfășurat strâns cu curele. Astfel nemișcat, fu împins cu gâtul în dreptul locului unde trebuia să se
prăbușească cuțitul.

Troppmann, inainte de executie. Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

* Condamnatul Troppmann, deși a murit rămânând sincer angajamentului luat față de prietenii lui, era totuși vinovat de complicitate la crimă. Prin faptul însă că el nu comisese crima cu mâna lui, se simțea nevinovat. Poate că ar fi putut scăpa de pedeapsă, dacă i-ar fi divulgat pe ceilalți doi, mai vinovaţi ca el. Dar Troppmann suferea pentru o datorie de conștiință. A preferat să moară el, scăpând astfel două vieți.

* Un semn și cuțitul se năpusti cu o repeziciune fulgerătoare pe gâtul omului care a socotit mal scump un cuvânt dat decât propria-i viață. Capul se rostogoli de cealaltă parte a trupului. Corpul său neînsuflețit fu pus în coșul de papură și aruncat în duba pregătită pentru a-l duce spre cimitir.

* S-a aflat că, în ziua execuției lui Troppmann, imediat după decapitare, doi oameni s-au strecurat printre sentinele, s-au oprit în fața cuțitului însângerat și plecându-se, și-au înmuiat batistele în sângele condamnatului scurs pe scândură. Apoi au dispărut, făcându-se nevăzuți în marea mulțime. S-a știut pe urmă că, cei doi au fost tovarășii condamnatului Troppmann, care au asistat la moartea prietenului lor sincer. Ei rămăseseră liberi. Pata de sânge de pe batistele lor, avea să le amintească totdeauna iubirea, devotamentul, sinceritatea și sacrificiul aceluia care le fusese adevărat prieten.