Herodot, cunoscut şi „părintele istoriei”, a fost un scriitor grec din secolul al V-lea î.Hr. ale cărui lucrări au depășit granițele istoriei propriu-zise, el descriind detalii antropologice bogate despre diferite societăți. Cu toate acestea, relatările sale nu au fost întotdeauna exacte, ceea ce i-a adus şi titlul suplimentar de „tatăl minciunilor”. Printre descrierile sale intrigante se numără și cele despre Akephaloi sau oameni fără cap.
Aceste ființe, conform lui Herodot, nu erau fără cap (vorbind literalmente), ci aveau trăsăturile feței poziționate pe piept. Acest aranjament anatomic deosebit a captat imaginația cititorilor săi, deoarece sfida normele biologiei umane.
Se spunea că aceşti Akephaloi locuiau la periferiile Libiei, o regiune care, pentru grecii din vremea lui Herodot, reprezenta marginea lumii cunoscute. Acest lucru a sporit și mai mult aura mistică care îi înconjura pe acești oameni, deoarece era o țară de mister și teritorii neexplorate pentru greci. Descrierea lui Herodot provine probabil din relatări și povești ale călătorilor, surse comune de informații pentru istoricii epocii sale. Natura fantastică a unor astfel de descrieri, precum cea a akephaloi-lor, a estompat granițele dintre documentarea istorică și crearea de mituri.
Curios e faptul că şi scriitorul antic Plinius cel Bătrân a scris despre „oamenii fără cap”. Pliniu cel Bătrân, în lucrarea sa „Naturalis Historia”, a scris despre Blemmyae, un trib adesea asociat cu Akephaloi. În scrierile sale, Plinius cel Bătrân i-a descris pe Blemmyae nu doar ca un produs al imaginației, ci ca un grup real care locuiește în regiunile din Africa. El i-a descris ca neavând cap, cu trăsăturile feței – ochii, nasul și gura – aflându-se pe piept. Acest portret se aseamănă foarte mult cu descrierile lui Akephaloi ale lui Herodot, sugerând un motiv mitic comun în literatura greacă și romană.
În mod interesant, înregistrările istorice indică faptul că Blemmyae erau un adevărat trib nomad care trăia în Nubia, lângă granița de sud a Egiptului, însă ele erau ființe umane normale din punct de vedere anatomic. Discrepanța dintre Blemmyae reali și portretizarea lor mitică de către Plinius cel Bătrân și alții sugerează un amestec de interes etnografic autentic cu fantasticul.
Relatarea Blemmyae din opera lui Plinius cel Bătrân este o dovadă a fascinației lumii antice pentru exotic și necunoscut. Pentru cititorii din Roma antică, astfel de relatări ar fi contribuit la un sentiment de uimire și curiozitate cu privire la colțurile îndepărtate și misterioase ale lumii.
