Elveţia, aşa cum o cunoaştem astăzi, a luat naştere undeva în secolele XIII-XIV, ca o confederaţie, din necesitatea creşterii puterii în luptele împotriva dominaţiei străine. În Evul Mediu timpuriu, Elveţia făcea parte din Regatul Burgundiei şi din Regatul Germaniei. În secolul al XIII-lea, odată cu ascensiunea Casei de Savoia în sud şi a casei de Habsburg în nord, cantoanele, oraşele şi fermele dornice de libertate s-au aliat împotriva lor.
Trei cantoane (Uri, Schwyz şi Unterwalden) au fost primele care în anul 1291 au încheiat o alianţă formând „Liga Eternă”, constituind fundamentul Elveţiei de azi. După ce Liga i-a învins pe habsburgi în anul 1315, alte 4 cantoane au intrat în Confederaţia Elveţiană – Zurich, Luzern, Berna şi Glarus.
În contextul luptelor elveţienilor împotriva habsburgilor s-a născut şi celebra legendă a lui Wilhelm Tell, considerat un personaj emblematic al luptei Elveţiei pentru independenţă. Potrivit legendei, Wilhelm a fost silit de către vechilul habsburg Gesler să tragă cu arcul într-un măr aşezat pe capul fiului său. Tell s-a răzbunat mai târziu, declanşând o răscoală împotriva habsburgilor. Schiller a preluat legenda aceasta, pentru a scrie drama, pe baza căreia muzicianul Rossini a compus opera anonimă.
