Ne aflăm în Turcia, în anul 1909, în timpul sultanului Abdul Hamid II. Ministerul turc de externe dădea atunci o circulară reprezentanţilor puterilor europene din Smirna (Asia Mică), rugându-i să facă atenţi pe europenii de pe acolo, să nu umble seara pe străzi, şi, dacă pleacă la drum, să înştiinţeze autorităţile, ca să li să dea escortă militară. Aceste măsuri erau necesare pentru a-i scuti pe europeni de urgia banditul Cakircali, care a făcut cunoscut guvernului turc că nu-i va cruţa nici pe străini.
Dar, cine era acest Cakircali? Un binecunoscut „hoţ de codru” / haiduc / bandit, care cu banda lui numeroasă şi bine disciplinată, stăpânea codrul şi drumurile de pe o mare întindere din Turcia, făcând adeseori vizite şi prin oraşe, pe la oamenii avuţi, uşurându-i şi de bogăţii. Ciudat e că prin acele vremuri nimeni nu-l putea prinde – nici poliţia, nici jandarmii şi nici armata.
Cakircali era un om interesant. Guvernul şi bogătanii îl urau şi se temeau de el, pe când poporul sărac din Smirna şi din împrejurimi îl iubea, ca pe cel mai mare binefăcător al său. El era foarte darnic cu săracii şi asta e cauza principală pentru care autorităţile n-au reuşit până în acel moment să pună mâna pe el. Poporul îl ocrotea şi nu-i trăda ascunzişurile sale tainice.
Guvernul a încercat în repetate rânduri să-l prindă, dar degeaba. Însuşi sultanul Abdul Hamid II a voit odată să-l prindă, printr-o înşelăciune. Printr-un om de încredere de-al său, l-a invitat pe bandit la Curte în Constantinopol, zicând că vrea să-l cunoască, asigurându-l că nu i se va întâmpla nimic rău. Cakircali a trimis vorbă sultanului că-i mulţumeşte de invitaţie, dar nu va merge, căci lui nu-i prieşte aerul de oraş mare şi nu-i place nici cafeaua neagră.
Cakircali era un om simpatic, cumpătat în mâncare şi băutură, fără încredere în femei, temându-să de trădare. Modul lui de operare era foarte simplu: scria unui bogătaş că la o anumită dată şi oră şi într-un anumit loc să-i aducă o anumită sumă de bani, asigurându-l că dacă-i împlineşte porunca, nu i se va întâmpla nimic rău. Era vai de aceia care nu-i ascultară poruncile; de exemplu, un proprietar de moară care a refuzat să plătească „taxa de protecţie” către Cakircali, s-a trezit cu moara incendiată şi făcută scrum.
Guvernatorul Smirnei a pus un premiu însemnat pe capul lui, pentru cine îl va prinde pe bandit. Cakircali, ca să-şi bată joc de guvernator, a pus şi el un premiu de 3 ori mai mare pe capul guvernatorului şi, ca să-l năcăjească şi mai mult, a declarat că nu-i va cruţa nici pe străini.
Se spune că Cakircali şi-a făcut o avere mare, din care ajuta bisericile sărace, pe cerşători, pe oamenii bătrâni sau bolnavi. Până la urmă, a fost urmărit de forţele guvernamentale şi împuşcat mortal în anul 1911.
