În Europa, există 6 state foarte mici, vestigii ale fărîmițării feudale de altădată. Sunt 6 la număr și par astăzi un fel de curiozități, bizarerii politice despre care unii au auzit, dar puțini știu detalii – de situare geografică, de configurație fizică, de istorie și prezent. De aceea, n-ar fi lipsit de interes să le trecem pe scurt în revistă.
VATICAN. Cel mai mic stat ca suprafață (49 hectare) din lume. Au existat în Italia mai multe State Pontificale, dar care au fost dizolvate în unitatea italiană din 1870. Tratatul de la Latran, din 1929, a restabilit însă suveranitatea Cetății Vaticanului, dându-i statut de independență. Teritoriul acestui stat se află în inima Romei și cuprinde bazilica Sf.Petru şi un ansamblu de edificii a căror construcție a început în 1430. Ansamblul are construcții datând din toate epocile și se îmbogățește în permanență cu noi opere arhitecturale. În afara bazilicii, a pieții mari de la fațada ei vestică și a câtorva muzee, incinta „cetății” este interzisă publicului.
O dungă de culoare marchează în Piața Sf. Petru „frontiera” de vest a Vaticanului spre oraș. O curiozitate nebănuită o constituie faptul că, față de populația statului (sub 1.000 de locuitori) Vaticanul are cel mai mare contingent armat din lume : Jandarmerie, Garda elvețiană, Garda nobiliară și Garda palatină. O parte din soldați poartă uniforme de acum 3 secole – sentinele cu halebarde, coifuri și veștminte ca în filmele istorice. Acest mic stat, în esență un întreg tezaur de artă și arhitectură, deține recordul mondial de vizitatori. Pare explicabil, căci aici s-au adunat comori pe care, ca să le poată vedea pe îndelete, turistului îi trebuie câteva zile.
SAN MARINO. Tot în Italia, pe coasta muntelui Titano, se întinde un teritoriu de 61 kmp, având 33.000 de locuitori. Este statul San Marino – cea mai veche republică a Europei. Tradiția orală spune că statul a fost fondat în secolul al IV-lea d.Hr., dar documentele vorbesc de el începând din anul 1000. Tot de atunci datează Constituția sa republicană. A supraviețuit frecventelor dispute și războaie cu armele dreptului și ale rațiunii. Mica republică a supraviețuit unificării Italiei din secolul al XIX-lea, grație lui Garibaldi, care a găsit aici azil cu restul trupelor sale, în 1849, după tentativa sa de a creea o Republică Romană. El a făgăduit sanmarinezilor respectarea independenței în caz că visul său de unitate a Italiei se va realiza. Visul a fost înfăptuit în 1870 și dorința lui Garibaldi a fost respectată. Doi Căpitani Regenți aleși de membrii Marelui Consiliu conduc acest stat, care nu are decât un pumn de soldați îmbrăcați în uniforme foarte colorate. Emisiunile de timbre din San Marino sunt valoroase și căutate. Statul și-a făcut din această îndeletnicire o „industrie națională” după 1877, când un tratat încheiat cu Italia i-a permis să scoată emisiuni de timbre poștale proprii.
MALTA. Este o insulă în Mediterana, între Sicilia și coasta Africii şi care conţine vestigii care atestă trei milenii de istorie. Și totuși, dacă San Marino este cea mai veche republică a Europei, Malta rămâne (cu toată istoria ei) cea mai tânără. Ea și-a dobândit independența și suveranitatea la 13 decembrie 1974, dată la care s-a degajat din Commonwealth-ul britanic. Trei insule (Malta, Gazo, Comino) și câteva recife nelocuite compun teritoriul statului – 316 kmp, populat de peste 500.000 de locuitori. Comunitatea malteză a suferit influența tuturor popoarelor ce și-au încrucișat prin ea drumurile corăbierilor lor – fenicienii, grecii, romanii, cartaginezii, goții, vandalii, vikingii, bizantinii, arabii. Toți au trecut pe aici înainte ca împăratul Carol Quintul să cedeze Malta, în 1530, cavalerilor ordinului Sf.Jean, alungați din Rhodos de turci. Ei au devenit astfel Cavalerii de Malta, cu binecunoscutul însemn al Crucii de Malta. Au stăpânit insula până în 1798, când Napoleon Bonaparte a cucerit-o, dând-o după 2 ani englezilor, care și-au făcut la Malta un punct forte al puterii lor maritime.
Capitala statului este La Valetta, oraș clădit pe o pantă stâncoasă ce avansează în mare. Aspectul de amfiteatru, îmbinarea arhitecturii moderne cu nobile vestigii arhitecturale îi conferă o frumusețe aparte. Soare, monumente de artă, strălucirea unei mări albastre – iată sinteza Maltei. Malta a devenit pentru turişti un loc de întâlnire cu soarele, chiar și în timp de iarnă. Plaje admirabile, așezări pline de pitoresc, apa incredibil de albastră a Mediteranei, un vast teritoriu presărat cu vestigii – oferă vizitatorului o experiență ieșită din comun.
LICHTENSTEIN. S-ar părea că la originea sa (aflat între Austria şi Elveţia) a stat un crah financiar. În Sf.Imperiu Romano-German, două feude – Vaduz și Schellenberg – cu stăpâni împovărați de datorii insolvabile, au fost luate în posesie de împărat. Printr-un înscris datat cu anul 1698, acesta a ordonat vânzarea lor pentru plata creanţelor. Amatorii n-au lipsit, și după multiple tranzacții, familia Lichtenstein a plătit prețul cerut. În 1719, împăratul Carol al VI-lea a înălțat cele două feude la rang de principat, Lichtenstein devenind astfel al 343-lea principat al imperiului.
Micul principat de 180 kmp a supraviețuit Sf.Imperiu, câștigându-și independența în secolul al XIX-lea, după Congresul de la Viena. Statul va rămâne strâns legat de Austria, cu care, în 1852, a încheiat un tratat referitor la vamă, poștă, monedă, impozite, justiție, reprezentanțe diplomatice. După primul război mondial centrul de atracție s-a schimbat însă, cei din Lichtenstein îndreptându-și privirile spre Confederația elvețiană, cu care se leagă mai strâns chiar decât cu Austria. Ca aspect, seamănă bine cu orice canton elvețian, cel care trece frontiera nesesizând nicio diferență.
ANDORRA. Plasată între Franța si Spania, pe versantul sudic al Pirineilor, Andorra se întinde pe 467 kmp. Originile micului stat se pierd în legendă. O sentință dată în 1273, instituia co-principatul Andorrei. Episcopilor de Urgel și conților le-a succedat, la conducerea statului regele Franței și apoi președintele Republicii franceze. Andorrienii plătesc și astăzi un tribut simbolic Franței și episcopului Urged (Spania). Pentru expediția scrisorilor, au emisiuni de timbre proprii, iar transportul corespondenței se face de către administrațiile poștale spaniolă și franceză. Statul n-a avut până în 1934 alte drumuri decât potecile de munte. Din acel an, o șosea traversează dinspre Franța către Spania trecând peste cea mai înaltă șea a Pirineilor – 2.407 metri.
Locuitorii, agricultori și păstori prin tradiție, și-au păstrat vechile îndeletniciri până când marele aflux turistic a determinat o urbanizare marcată. Astăzi, cel care vrea să mai vadă tradițiile vii, obiceiurile, muzica, dansurile, trebuie să le caute prin cătune, pe versantul muntelui unde se mai dansează sardana, un fel de horă dinamică și colorată, cu pași și mișcări ce amintesc ritmuri străvechi.
MONACO. Faimoasa rivieră care este Principatul Monaco și-a menținut autonomia de-a lungul istoriei, poate pentru faptul că era la o răscruce de drumuri între Spania, Franța și Italia, pe țărmul Mediteranei, state veșnic animate de fricțiuni. Principatul a fost anexat Franței în 1793, apoi și-a dobândit iar suveranitatea. În 1861, două feude (Roquebrune și Menton) au fost vândute lui Napoleon al III-lеа, astfel că principatul s-a redus exclusiv la teritoriul acoperit de Monaco – 180 de hectare. Strâmtorați sub raport financiar, prinții au avut ideea de a crea o stațiune de vilegiatură și o „casă de jocuri” din care să facă resurse bănești. Ideea pusă în aplicare în 1861, a rodit. Astfel, Societatea băilor de mare a prosperat încetul cu încetul, într-atât încât a devenit un fel de stat în stat. Celebrele cazinouri cu jocuri de noroc care au atras și atrag bogătași și aventurieri au contribuit la dezvoltarea unei riviere moderne și luxoase. Trăind sub egida Franței (un tratat de uniune vamală a fost semnat în 1865) monegascii au pus în deplină valoare posibilitățile oferite de un statut internațional aparte.
Monte Carlo, vechea așezare cu aspect de burg medieval, s-a transformat într-un loc ultramodern al cărui nume este cunoscut azi în lumea întreagă cu toate tentațiile lui de îmbogățire peste noapte. Străzile și piețele mai poartă nume legendare dar betonul, aluminiul și sticla unor zgârâie-nori moderni sunt prezente peste tot. Principatul primește milioane de turiști anual, dar condițiile de ultralux îl împiedică să se lanseze în turismul de masă. Dacă ar fi fost altfel, își pierdea personalitatea, unicitatea și veniturile.
