În primii ani de după venirea bolşevicilor din Rusia la putere, Kremlinul avea un fel de administrator, pe nume Tiurupa. Vreme îndelungată s-a chinuit Lenin să-l facă să plece in concediu, fiindcă administratorul era foarte obosit. Dar fără succes; Tiurupa intuise încă de pe atunci că întreruperea, fie şi pentru o perioadă scurtă, a prezenţei la Kremlin înseamnă câmp liber pentru cei rămaşi să te lucreze şi să-ţi dea paşaportul.
Lenin nu şi-a luat niciodată concediu; când a plecat din Kremlin, silit de boală şi de Stalin, la Gorki, lângă Moscova, a plecat de tot. Troţki a făcut greşeala de a-şi lua o dată concediu, la începutul lui 1924, şi exact atunci a pierdut partida. Fiindcă în timpul concediului lui Troţki s-a întâmplat să moară Lenin (unii spun că n-a fost deloc vorba de o întâmplare), iar Stalin l-a minţit pe cel plecat cu privire la ziua îngropăciunii, astfel, lângă sicriul lui Lenin a apărut, cu capul gol şi foarte trist, doar Stalin. Toată lumea a văzut în asta dovada că cel de lângă mort era urmaşul. Stalin a exploatat la maximum acest avantaj şi a ajuns „Tătuc” al Rusiei.
Se-nţelege de la sine că Stalin s-a ferit de concediu ca de foc. Chiolhanurile – Stalin bea zdravăn – şi întâlnirile cu femei le făcea la vila pe care o avea la câţiva kilometri de Moscova. El nu umbla nici prin ţară; ştia că tronul se apără cel mai bine stând mereu pe el (şi desfiinţându-i pe toţi cei ce l-ar fi putut râvni).
Hruşciov a căzut pentru că a plecat în concediu. Lui Nikita Hruşciov îi plăcea să călătorească, se deplasa mult în ţară şi în străinătate, însă de fiecare dată pe perioade scurte, pentru a nu da răgaz celor de la Kremlin şi din preajmă să se organizeze. Când, în al zecelea an de şefie a lui, s-a pus la cale puciul antihruşciovist, conspiratorii ştiau că n-au nicio şansă atâta vreme cât Hruşciov se află la Kremlin. De aceea, şeful puciştilor, Ignatov, întreba exasperat: nu pleacă odată Hruşciov ăsta în concediu? Şi Nikita a plecat, cu toate că fusese avertizat despre complot. S-a întors mazilit şi şi-a trăit restul zilelor având domiciliu forţat.
Exact aşa a păţit şi Gorbaciov. Puciştii l-au lucrat în lipsă – şi asta i-a şi adus sfârşitul, fiindcă reaşezarea lui de către Elţîn în fruntea PCUS şi a URSS n-a fost decât o falsă salvare, Elţîn n-a făcut decât să culeagă el roadele puciului, punându-l pe Gorbaciov exact în poziţia în care a putut să-l mănânce câteva luni mai târziu, cu fulgi cu tot. Dacă Gorbaciov rămânea în august 1991 cuminte în Kremlin şi declara pe urmă greva concediului, poate altfel se desfăşura şi se scria şi istoria.
