În memoriile sale, fostul premier britanic Churchill descrie plastic o cină improvizată în Kremlin, la Stalin. Acolo, de regulă, se cina astfel: într-o sufragerie spaţioasă, lipsită de ornamentaţii, dar aranjată cu gust, se aflau aşezate, pe jumătatea din faţă a unei mese lungi, tot felul de mîncăruri în vase grele de argint acoperite şi încălzite şi de asemenea băuturi, farfurii şi alte tacâmuri. Fiecare se servea singur şi se aşeza unde dorea în jurul jumătăţii libere a mesei. Stalin nu se aşeza niciodată în capul mesei, însă stătea totdeauna pe acelaşi scaun – primul din stânga faţă de capul mesei.
Colecţia de mâncăruri şi de băuturi era enormă: predominau cărnurile şi rachiurile tari. În rest, însă, totul era simplu şi neepatant. Nimeni din personalul de serviciu nu intra dacă nu suna Stalin. Fiecare putea să mănânce ce dorea şi cât poftea, doar îndemnurile şi provocările la băutură şi toasturile erau exagerat de multe.
O astfel de cină dura câte 6 şi chiar mai multe ore: de pe la 10 seara până pe la 4 – 5 dimineaţa. Se mânca şi se bea încet, se vorbea liber, de la bancuri şi anecdote se trecea la temele politice cele mai serioase, se abordau chiar şi teme filozofice.
La aceste cine, în mod neoficial dar real, prindea contur o bună parte a politicii sovietice, iar ele constituiau şi unicul lux în viaţa lui Stalin, altminteri monotonă şi posomorâtă. Stalin lua cantităţi de hrană enorme chiar şi pentru o persoană mult mai corpolentă. Cel mai adesea era carne, preferinţă prin care îşi dădea la iveală originea lui de muntean. Îi plăceau şi diversele specialităţi în care abundă această ţară cu diferite clime şi civilizaţii, însă nu era nicio anumită mâncare care să-i placă în mod constant.
De băut, Stalin bea mai ponderat, cel mai adesea amestecând în pahare mici vin roşu şi vodcă. La Stalin nu se observa niciodată semne de beţie. La aceste cine se croia soarta imensului pământ rusesc, a ţărilor de curând cucerite şi în bună măsură a seminţiei omeneşti.
