Biserica „Sf. Nicolae” din Brașov este cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Brașov, ea constituind de-a lungul timpului centrul cel mai important pentru viața spirituală, culturală și artistică a românilor din Țara Bârsei. Aici şi-au găsit locul de veci mulţi membri ai familiei domnitoare Cantacuzino – Brâncoveanu din Ţara Românească, dar şi alte familii boiereşti.
Într-o „casă voievodală” din Braşov a locuit la începutul secolului al XVIII-lea Doamna Maria, văduva lui Şerban Vodă Cantacuzino, (mort în 1688). Mulţi membri ai familiei acestui domnitor au găsit atunci scăpare şi azil la Braşov şi între aceştia a fost şi Doamna Păuna, văduva lui Ştefan Vodă Cantacuzino, nepotul celui dintâi, omorât şi el de turci la 1716. Doamna Păuna a petrecut mult timp la Braşov şi, după părerea lui N. Iorga, ea ar fi şi murit aici şi ar fi fost îngropată în biserica Sf. Nicolae.
În arhivele bisericii Sf. Nicolae şi ale Municipiului Braşov se găsesc un şir întreg de membri ai famililor domneşti şi boiereşti refugiate la Braşov, în decursul războiului ruso-turc din anii 1769-1773. Nu era casă în Braşov care să nu fi adăpostit atunci vreo familie de refugiat român, iar chiriile plătite de ele ajungeau până la 50 de galbeni pe an. Între aceştia erau şi coborâtorii direcţi ai lui Constantin Brâncoveanu, fraţii Nicolae şi Emanoil Brâncoveanu, „principi ai Sf. Imperiu Roman”.
Principele Nicolae, care era căsătorit cu Maria, sora lui Ienăchiţă Văcărescu, a avut durerea să piardă la Braşov pe unicul lui fiu, micul principe Constantin. Pe „coconul Costache al Prinţipului Nicolae Brâncoveanul” îl găsim în condica de atunci a botezaţilor bisericii Sf. Nicolae, figurând în iunie 1770 ca naş la botezul copilului Constantin al fruntaşului român braşovean Ioan Inaşu. În altă condică a bisericii, cuprinzând numele pribegilor morţi atunci la Braşov, există şi însemnarea următoare: „Un copil Costandin al lui Nicolae Brâncoveanul, iaste îngropat în biserică lângă groapa Dutculesi”. Tot această condică ne spune cine era „Dutculeasa”, căci între morţii anului 1769 ea înşiră şi pe „jupăneasa Zamfira Dutculeasa”, decedată în ziua de 19 martie a aceluiaşi an.
În anul 1772, aflăm trecuţi între pribegii morţi şi pe „boieroaica Safta Bălăceanca, iaste îngropată la locul Bălăcianului”. Trupul neînsufleţit al micului principe Constantin Brâncoveanu fu deci aşezat în groapa familiei înrudite a Balăcenilor, descendentă a vestitului agă Constantin Bălăceanu, ginerele lui Şerban Vodă Cantacuzino şi cumnatul lui Dimitrie Cantemir. „Bălăcianu” era Constantin Bălăceanu, care ajunse general în armata austriacă şi căzu în sângeroasa luptă de la Zarneşti din 27 august 1690. Văduva lui Constantin Bălăceanu, Maria şi fiicele ei, „comitesele” Smaranda, Ilinca şi Maria (căci familia fu distinsă de împăratul austriac Leopold cu titlul de conte) au trăit mult timp la Braşov.
Cea dintâi, căsătorită cu un Manu, probabil Manole, fiul lui Apostol Manu, cunoscutul om de afaceri al lui Constantin Brâncoveanu, dăruia la 1750, prin testament, bisericii din Braşov moşiile sale din ţară. Manole Manu a murit la Braşov şi, într-un document găsit în arhiva oraşului Braşov, el a lăsat cu limbă de moarte ca din moştenirea lui să se zidească un paraclis lângă biserica Sf. Nicolae din Braşov, care s-a şi zidit în anul 1733. Şi văduva lui Apostol Manu şi mama lui Manole, Zamfira, născută Văcărescu, a fost îngropată în această biserică.
Între pribegii morţi la Braşov, condica aminteşte şi pe următorii 3 membri ai familiei poetului Ienăchiţă Văcărescu:
– în 1771 – „o copilă de boier, Maria lui Enăchiţă Văcărescu”;
– în 1772 – „o jupâneasă bătrână, Văcărească, la locul Radului Mânzu”, precum şi „copilul Ştefan al lui Enăchiţă Văcărescu”.
Şi familia Cantacuzinilor, din ramura munteană a Măgurenilor, a fost îngropată în Biserica „Sf. Nicolae” din Braşov. În 1771, „cocoana Maria a Pârvului Măgureanul, o boieroae din Bucureşti, îngropându-se în tinda bisericii” şi „cocoana Păuna, fiica lui Mihai Măgureanul, îngropându-se în biserică la locul Bălăceanului”.
Tot în biserică fu îngropată în 1771 „copila Elisafia a Dumnealui Dimitrie Sturzea”, dar şi „copilul Constantin al Dumnealui Ioniţă Creţulescul”. Şi-a mai găsit somnul de veci (tot în 1771) şi „cocoana Maria, nevasta lui Ioniţă Brătăşanu”, dar şi „boerul Alexandru Cămăraşu” (mort în 1772). Între cei înmormântaţi în biserica braşocveană mai întâlnim pe Hristea Cernovodeanul, pe „o fată Safta şi un copil Matei al lui Ghica Spătaru”, pe „un boer bătrân Costandin, socrul paharnicului Miche”, pe „Nica logofătul, boer din Bucureşti”, pe „o muiere Dumitrana a comisului Nicolae”, pe „un copil de boer al Obedeanului”, pe „un boer Gheorghe al Neagului Cămăraş”, pe „o fată Chiriachi de la boeru aga Gulianu”, pe „un copil Pană al lui Matei Fălcoianu“, pe „un copil Manole al medelnicerului Enache” etc.
În timpul domniei împăratului Iosif al II-lea s-a oprit îngroparea morţilor în interiorul bisericilor. Ea fu oprită şi la biserica Sf. Nicolae din Braşov în anul 1789. Unii membri ai familiei Racoviţă fură înmormântaţi mai târziu în criptele construite în cimitirul din faţa acestei vechi şi renumite biserici.
