Într-un act emis la 8 ianuarie 1569, Alexandru II Mihnea, domnul Țării Românești, menționează numele unui voievod neconsemnat până la acea dată în vreun document – Negru Vodă – căruia i se atribuie „întemeierea Țării Românești”. Despre Negru Vodă vorbesc și alte acte, din 1576, ale aceluiași voievod. Negru Vodă este amintit, la sfârșitul secolului al XVI-lea, și de călătorul francez Jacob Bongars, de cronicarii Baltasar Walther, Nicolae Istvánffy, Giacomo Luccari.
În secolul al XVII-lea, numele lui Negru Vodă, enigmatic prinț român, apare tot mai frecvent în cronici, pisanii, documente, inscripții. Cetăți, orașe, biserici domnești, munți, ape sunt amintite ca fiind ale misteriosului voievod. Cronicile încep cu faptele sale legendare, desprinse din negurile unui timp fabulos.
Legenda lui Negru Vodă este următoarea: trăia pe vremea tătarilor, în Țara Făgărașului, un viteaz român renumit prin frumusețea și înțelepciunea lui. Auzind de suferințele îndurate de frații de peste munți, și-a strâns tovarășii, voinici și viteji, pornind să lupte cu tătarii. Au trecut Carpații și, într-o zi de sărbătoare, au ajuns în orașul Câmpulung, unde au fost primiți cu mare bucurie de români. După o luptă aprigă, încheiată prin alungarea tătarilor din țară, falnicul prinț Negru Vodă a început să așeze lucrurile în țară şi a făcut cetăți, mănăstiri, sate și orașe pe la toate poalele munților și pe văile râurilor.
Despre Negru Vodă vorbește cu admirație, între mulți alții, savantul italian S.F. Marsili, care, la începutul secolului al XVIII-lea, nota că legendarul principe a fost „primul voievod ales de întregul neam în deplinătatea conștiinței sale”. În tradiția scrisă sau nescrisă, atât a românilor cât și a lumii, voievodul venit din Făgăraș, cu nume el însuși plin de enigmatice sclipiri, își are, de veacuri, locul între ctitori.
Identificarea misteriosului prinț constituie, de peste 150 de ani, una dintre problemele de căpătâi ale tuturor cercetărilor privind începuturile statului feudal de sine stătător, Țara Românească. La fel ca fratele său întru legendă Dragoș, cel venit din Maramureș să ctitorească țara românească neatârnată a Moldovei, Negru Vodă închide în enigma existenței sale temeiurile realității istorice complexe în care statele feudale românești s-au constituit. Bogdan Petriceicu Hașdeu vede în Negru Vodă o personificare a familiei domnitoare a Basarabilor. A.D. Xenopol – imaginea unui voievod, Radu, care ar fi domnit la sfârșitul secolului al XIII-lea. D. Onciul – pe Radu I (1377-1383). N. Iorga consideră însă că acesta a fost „un voievod de oarecare importanță… dar de la care nu ne-a rămas niciun document”. C.C. Giurescu îl identifică pe enigmaticul voievod cu Basarab Întemeietorul (1310-1352). În fine, s-a mai emis ipoteza că legendarul Negru Vodă ar fi existat și domnit încă pe la 1215.
Și Dragoș în Moldova, și Negru Vodă în Țara Românească, vin însoțiți de cetele lor de viteji credincioși, întemeind așezări noi, aducând rosturi noi. Ei nu vin însă cotropind. Ei doar trec, frățește, dintr-o țară în altă țară românească. Descălecatul este o realitate simbolică, întemeierea fiecărei țări românești s-a făcut, la capătul unui complex proces istoric, prin participarea și prezența celorlalte două țări surori.
Numele lui Negru Vodă dăinuie, îl păstrează ruinele unor cetăți falnice. El este întemeietorul legendar al orașelor Câmpulung și Argeș, este fondatorul satului Dragoslavele; un pisc de munte din Muscel îi poartă numele. Chiar și soția sa, Marghita, este pomenită într-un document din 1656.
