Alexandru Giugaru (n. 23 iunie 1897, Huși – d. 15 martie 1986, București) a fost un mare actor român de comedie. Într-un interviu acordat în 1963 pentru „Urzica”, Giugaru explică mai multe momente din cariera sa din teatru.
* Eu, pe scenă voiam să joc. Asta mă ardea la inimă. Aveam acum repertoriu, aveam și lavalieră, și redingotă, și pălărie cu boruri mari ca artiștii, numai scenă n-aveam. Și mă prezint într-o zi, la o berărie de pe Calea Griviței, colț cu Basarab, și-i propun patronului să joc pe scena localului, acompaniat de orchestra sa. Avea orchestră mare, de 4 persoane: cobză, nai, vioară și țambal. Și nu știu dacă din cauza succesului meu, dar în câteva ore s-a îmbătat întreg localul, cu clienți și cu personal cu tot. Iar la urmă s-a încins și o bătaie, din vălmășagul căreia lăutarii au ieșit cu instrumentele sparte, iar eu fără frumoasa mea pălărie cu boruri mari. Dar, eram fericit, debutasem în sfârșit pe o scenă!
* În august 1916, a început războiul. Am plecat acasă, la Huși, iar de-acolo am pornit „în haiducie”, cutreierând în tot timpul războiului, toată Moldova, cu numeroase trupe, de toate genurile – comedie, revistă, operetă, operă comică. Abia în 1919 m-am întors la București. Am jucat vreo doi ani la mai toate cinematografele din cartierul Grivița, în diverse trupe: a lui Rony, a lui Fotache, etc. Acum însă era condiționat să se menționeze pe afiș: „Cu concursul comicului Sandy-Huși”. Dar situația aceasta a durat numai până în 1921, când m-a înhățat Comenduirea, fiind eu puțin certat cu armata… Eram puţin dezertor! În timpul războiului, nu trăsesem cu pușca! jucasem teatru!… Dezertarea mi-a fost iertată ulterior de o amnistie, și în 1922 eram din nou la București, la cinema „Marconi”. Pe afiș, de data aceasta, scria: „Trupa Sandy-Huși”!…
* Devenit „artist de centru”, am jucat (din 1925 până după 1944) în numeroase teatre serioase: Bulandra, Cărăbuș, Maria Ventura, Maria Filotti, Comedia… Ajunsesem, mă rog, un „actor consacrat”. Fostul „Sandy-Huși” era acum coleg cu Tony Bulandra care juca pe „Hamlet” și cu Constantin Tănase care mă vrăjise în anii copilăriei de pe scena berăriei „Pivniceru” din Huși. Frumos, nu?…
