„Românii, câți se află locuitori la țara ungurească și la Ardeal și la Maramureș, de la un loc sunt cu moldovenii și toți de la Râm (Roma) se trag”. Scria cărturarul moldovean Miron Costin (acum 400 de ani), „începutul țărilor acestora și al neamului moldovenesc și muntenesc și în țările ungurești cu acest nume români până astăzi că tot un neam sunt și odată descălecați. Neamul Ţării Moldovei de unde să trăgănează den țărele Râmului tot omul să crează. Traian, întâiu, împăratul, supuind pre Dahi Dragoș, apoi, în Moldoveni primind pre Vlahi, martur este Troianul șanț în țara noastră, şi Turnul Severinului, Munteni, în țara noastră.”
Cărturarul Dimitrie Cantemir, care a fost domnitor în anii 1710-1711, spunea următoarele: „Aceștia dară… și în toată lumea cu nume nemuritor vestiți romani… sunt moșii strămoșii noștri a Moldovenilor, Muntenilor, Ardelenilor… precum și singur numele cel de moșie ne arată (Români chemându-ne) și limba cea părintească (care din românească sau latinească este) nebiruit martur ne este. După aceea, s-au despărțit Dachia (Dacia) aceasta… Dachia de mijloc, apoi s-au numit Transilvania, adică cum zicem noi Ardealul. Între aceasta și între Dunăre și-au zis Valahia mică, adică țara Muntenească. Între Valahia mică și între apa Prutului, așijderea între Prut și între Nistru, până la Marea Neagră, s-au chemat Valahia mare adică Moldova. În vremurile mai vechi tot cu un nume, Valahia se chema… cu un nume de obște, Valahi, adică tuturor Românilor, le-au zis.”
Scria cărturarul Constantin Cantacuzino Stolnicul, unchiul lui Brâncoveanu (veacul al 18-lea): „Însă Rumăni se înțeleg nu numai aceștia de aici (Muntenia), ci și cei din Ardeal, care încă și mai neaoși sunt și Moldovenii și toți căți, și într-altă parte se află și au această limbă… că (toți) ei sunt de un neam și de un rod”.
