În anul 1987, în Franţa a apărut o carte intitulată „Dacia hiperboreeană” de Vasile Lovinescu, cu o prefaţă de italianul Claudio Mutti. Acesta întăreşte o idee a lui Vasile Lovinescu, după care dispariţia definitivă a dacismului s-ar fi produs, după toate probabilităţile în legătură directă cu data crucială pe care a reprezentat-o anul 1877.
Claudio Mutti dă următoarea explicaţie: Anul 1877 a fost acela în care statul unitar românesc (născut în 1859) decidea de a tăia ultimele legături prin care era încă legat, într-o oarecare măsură, de Imperiul Otoman şi îi declara acestuia război, însuşindu-şi cuvântul de ordine ţarist după care popoarele creştine din Orient trebuiau emancipate. Obiectivul declarat al clasei politice româneşti era de a deschide porţile Balcanilor curentelor civilizaţiei moderne de tip occidental.
Câţiva ani mai târziu (după anul 1877), capitalurile occidentale au început să pătrundă în România, având drept consecinţă o subordonare progresivă a principalelor sectoare ale economiei intereselor plutocratice străine. Independenţa românească, proclamată cu mândrie în anul 1877, se traducea din ce în ce mai rapid într-o aservire economică şi politică a ţării.
Se poate înţelege însă că într-adevăr de la o anumită dată, discutabil dacă este chiar anul 1877, interesul pentru spiritualitate în general, pentru cea dacică în particular, a început să scadă în ţara noastră fiind înlocuit progresiv de raţionalismul materialist adus în special de tinerii noştri întorşi de la studii din Franţa.
