Istoria Renasterii si Iluminismului

Uimitoarele aventuri ale cavalerului d’Eon – bărbatul care, o bună parte din viaţa sa, s-a deghizat ca femeie

Distribuiti

Unul dintre cei mai mari travestiţi din istorie a fost Cavalerul D’Eon. El s-a născut la 1728 în Tonnerre, o localitate din regine Burgogne. A trăit până la vârsta de 82 de ani şi în viaţa lui, 49 de ani s-a înfăţişat ca bărbat, iar 33 ca femeie. Chiar în timpul cât trăia au fost mari discuţii dacă el este femeie, sau bărbat. De-abia după moartea sa, la 1810, la Londra, prin disecţia cadavrului său, care s-a făcut de către mai mulţi medici, s-a stabilit categoric că el era bărbat.

D’Eon si-a ales cariera militară şi a ajuns locotenent, într-un regiment de dragoni. A slujit foarte bine şi a câştigat, în urma purtării sale în război, mai multe decoraţii. Camarazii săi îl stimau, ca pe un duelist foarte abil, dovedindu-şi dibăcia în vreo 30 de dueluri. La Paris, a cunoscut-o pe contesa Rocheford şi o dragoste s-a înfiripat între cei doi. Deoarece cavalerul D’Eon avea o statură înaltă, subţire şi delicată, precum şi trăsături femeieşti atrăgătoare, într-o zi iubita sa, în glumă, l-a îmbrăcat într-o toaletă strălucitoare, fiind prezentat la Curte drept „Domnişoara D’Eon”. Acolo, frumoasa domnişoară i-a plăcut atât de mult regelui Ludovic al XV-lea, încât acesta s-a întreţinut cu „ea” vreme mai îndelungată şi apoi a poftit-o în cabinetul său particular. Aici însă, D’Eon a trebuit să mărturisească că el este un bărbat travestit.

Amanta regelui, doamna de Pompadour, care ştia de farsă, a intrat în cabinetul regelui şi a râs de păcăleala trasă regelui. Însă, Ludovic al XV-lea, căruia îi plăcuse cavalerul elegant şi spiritual, a hotărât să-l întrebuinţeze într-o misiune diplomată. El l-a trimis, îmbrăcat ca femeie, şi cu o garderobă bogată cu tot felul de toalete, în tovărăşia cavalerului Douglas, la St. Petersburg, la Curtea împărătesei Elisabeta, spre a câştiga simpatia acesteia, pentru Franţa. Douglas a prezentat pe însoţitoarea sa, ca nepoata lui, prinţesa Sofia Charlotte.

La St. Petersburg „domnişoara D’Eon” a fost prezentată împărătesei, care a plăcut-o foarte mult. Plăcerea împărătesei a fost însă şi mai mare, când D’Eon i-a mărturisit mai apoi, că el este un bărbat. Împărăteasa a căutat să-i câştige inima, tot timpul cât a rămas la St. Petersburg, dar zadarnic.

Cavalerul D’Eon s-a înapoiat apoi în Franţa, a luat parte la războiul de 7 ani, a fost rănit şi a fost făcut căpitan. Regele Ludovic i-a scris atunci: „Mi-ai fost tot atât de folositor în haine de femeie ca şi între acele pe care le porţi de obicei.” Ca răsplată l-a trimis ministru plenipotenţiar la Londra. Dar D’Eon căpătase mulţi duşmani, din pricina favorurilor de care se bucura.

În Anglia s-a răspândit despre el zvonul că ar fi o femeie travestită. Dată fiind mania englezilor faţă de pariuri, nu e de mirare că ei s-au angajat în următorul pariu: unii susţineau că D’Eon ar fi femeie, alţii că ar fi bărbat. Pentru a se convinge, mai mulţi bărbaţi, sub conducerea unui bătăuş cunoscut, au pătruns în locuinţa lui D’Eon, unde l-au găsit pe cavaler (care în intimitate purta de preferinţă haine femeieşti) într-o costisitoare rochie de dimineaţă. Cu strigăte sălbatice, i-au cerut să se descopere în faţa lor. D’Eon nu şi-a pierdut cumpătul, şi-a apucat spada şi a silit pe conducătorul acestor răzvrătiţi să se bată cu dânsul. După câteva lovituri, rivalul cavalerului a fost atât de greu rănit, încât s-a prăbuşit la pământ: „V-am arătat că sunt un bărbat”, strigă D’Eon şi șterse, cu o batistă de dantele, lama sa plină de sânge. „Scoateţi pe acest om afară şi căraţi-vă de aici!” Impresionată, mulţimea s-a retras.

Într-o zi, regele George l-a găsit pe cavaler singur în odaia reginei şi i-a făcut pentru aceasta mustrări soţiei sale. Regele i-a mai cerut printr-o scrisoare regelui Ludovic al XV-lea, lămuriri asupra ministrului său plenipotenţiar. Ludovic i-a răspuns că de fapt cavalerul D’Eon ar fi o femeie travestită. L-a chemat însă imediat din Londra şi i-a acordat o pensie, obligându-l însă ca, de aici încolo, poarte totdeauna haine femeieşti. Cavalerul s-a supus şi s-a retras cu prietena sa, Nadesda Stein, pe care o cunoscuse la St. Petersburg.

 


Distribuiti

Articole asemanatoare

Timp de secole întregi, China fusese guvernată de puterea ocultă a… eunucilor!

admin

Chiar era împăratul Alexandru cel Mare semizeu, tatăl său fiind zeul Marduk al Babilonului?

admin

7 „secrete” despre genialul Leonardo da Vinci

admin

Povestea tulburătoare a două femei condamnate la temniţă grea de către regimul comunist, cu acuzaţia de spionaj

admin

A existat mai mult decât o „Cleopatra” în timpul Egiptului antic

admin

Regii francezi erau descendenţi dintr-un monstru marin? Cine a fost „Quinotaurul”?

admin