Când veniră albii în ținuturile Ugandei, constatată că organizația de stat a negrilor era asemănătoare cu cea a popoarelor europene de la începuturile Evului Mediu. Regele era și judecătorul suprem asupra vieții și morții supușilor săi. La curtea lui era înconjurat de un paharnic, de un harpist, un flautist, un păzitor al porților, un purtător de ciubucuri, un călău și de șeful bucătar. Regele era unicul proprietar al întregii țări și a tuturor turmelor. Vasalii regelui primeau de la el pământ – asemănător feudului medieval; în schimb îi prestau servicii. Nobilimea feudală ugandeză primea aceste avantaje pe spinarea țăranilor, iar regele profita de discordia ce domnea între vasalii săi. Pentru orice proprietate se plăteau regelui dări, așa că vasalul era răspunzător față de suveranul său pentru orice vită.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, rege al Ugandei era Mutesa. El domni între 1856 şi 1884. Când primii albi pătrunseră în Uganda, el îi invită la curte și-i trată ceremonios. Ei fură primiți într-o sală imensă, ai cărei pereți erau din paie, ceea ce e un detaliu cu totul neînsemnat, căci Mutesa avea demnitatea și stilul unui adevărat domnitor. Când sta la masă, mulți oameni de la curte, bărbați și femei, îl înconjurau; ministrul îl aștepta la ușă, pentru a îndepărta privirile rele de la farfuriile acoperite. Numai el avea dreptul de a mânca resturile. La fiecare cuvânt al regelui, curtenii se înclinau și rosteau o formulă de mulțumire și laudă.
Mutesa era un înțelept. Odată fu nevoit să ducă prada de război printr-un ținut inamic. El trimise regelui o sută de arcuri și o sută de cârlige. „De vrei pace – spunea Mutesa – ia cârligele și ară cu ele ogoarele tale. De vrei război, ia săgețile, vei avea nevoe de ele”. Impresionat de înţelepciunea lui Mutesa, regele ținutului luă cârligele și fu poreclit de atunci „Domnitorul celor 100 cârlige”.
Altă dată, un englez se scuză față de el că darurile aduse au fost înghițite de o apă curgătoare plină de vârtejuri. Regele răspunse: „Apele cele mari înghit pe cele mici. Îmi ajunge să-ți văd fața și sunt mulțumit”. Odată i se explică anatomia mâinii, mișcarea încheieturilor și mușchilor. Mutesa se minună: „Așa ceva n-aș putea să construiesc, de aceea n-am nici dreptul să nimicesc asemenea lucruri”. La un moment dat, regele puse să se taie urechea unui individ, care nu era pe placul lui.
„Sunt al optsprezecelea din neamul meu. Strămoșul meu, un vânător renumit, venise de departe. Regina se îndrăgosti de el, își otrăvi soțul pentru a lua pe strămoșul meu de soț și rege. Tatăl meu s-a transformat după moartea lui într-un leu, iar bunicul meu a trăit ani fără număr, s-a vrăjit el singur în lumea de dincolo, pentru a face loc fiului său” istorisea Mutesa străinilor despre predecesorii săi.
Pentru a asigura unui american o călătorie peste marele lac din Uganda, regele puse să se decapiteze șapte vrăjitori bănuiți demoni ai lacului. La sărbătorirea Nilului, Mutesa se duse însoțit de marea lui orchestră, cu flaute din trestie, cornuri de antilopă, harpe din lemn, piei și mare. Regele era într-o barcă cu femeile sale. El ordonă vâslașilor să plece capul nefiindu-le permis să-i vadă soțiile.
Mormântul lui Mutesa e ferit de lănci, sulițe și săgeți. E un mormânt de erou. Englezii au lăsat șefilor de trib anumite drepturi și iluzia puterii, însă timpurile de glorie ale lui Mutesa s-au dus pentru totdeauna.
