Până în secolul al XVIII -lea, a bea ceai îndulcit cu zahăr era o îndeletnicire pentru milioane de gospodării britanice. Dar, pentru a obține zahărul din trestie, era necesară menținerea comerțului de sclavi, pentru a menține prețul zahărului la un nivel scăzut și pentru a ține pasul cu cererea din ce în ce mai mare.
Între 1662 și 1807, Marea Britanie a plasat peste 3 milioane de africani în America ca sclavi. Mulți dintre aceștia au sfârșit să lucreze la plantațiile de zahăr din Caraibe, renumite pentru condiții inumane și numărul mare de decese. Estimările susțin că până la sfârșitul secolului al XVIII -lea, peste 400.000 de sclavi au pierit pe plantații.
Quakerii creștini din Marea Britanie și America au condus mișcarea împotriva sclaviei. Respingând diviziunile de clasă, ei considerau sclavia ca fiind contradictorie cu principiile lor. Zahărul a venit să reprezinte forța coruptă a lăcomiei, iar quakerii au început să înțeleagă puterea alegerilor etice ale consumatorilor în peisajul politic.
Activiștii au inițiat un boicot al zahărului, după ce Parlamentul Britanic a respins un proiect de lege din 1791 de abolire a sclaviei. ”Pentru fiecare kilogram de zahăr folosit, consumăm două uncii de carne umană”, a decretat William Fox într-un pamflet anti-zahăr din 1791. În unele locuri, mișcarea a obținut sprijinul a peste 400.000 de oameni din Marea Britanie, eliminând cererea de zahăr din Indiile de Vest.
În anii 1820, bolurile de zahăr împodobite cu sloganuri anti-sclavie au devenit o tendință populară, consumatorii optând pentru zahăr provenind în India.
Din cauza presiunii din mișcarea abolitionistă, până în 1807, regele George al III-lea a semnat Legea pentru desființarea comerțului cu sclavi, interzicând efectiv comerțul cu sclavi în Imperiul Britanic. Cu toate acestea, sclavia a continuat să existe în Caraibe. Acest lucru a provocat un alt boicot al zahărului în anii 1820, exercitând presiune asupra guvernului. Cu toate acestea, abia în 1833, cu Legea emancipării sclavilor, sclavia britanică s-a încheiat treptat.
