Personajul numit Contele de St. Germain a fost un om foarte misterios. Că el a existat – nu este nicio îndoială. Din câte se poate stabili, tocmai în primii ani ai secolului al XVIII-lea – în jurul anilor 1705 până în 1715 – contele de St. Germain a apărut pentru prima dată public, inserându-se rapid în lumea bogaților și puternicilor Europei. A făcut-o și cu o ușurință uimitoare. Cei care l-au cunoscut pe conte la acea vreme au sugerat că el părea să aibă în jur de 30-40 de ani.
Curând au început să circule zvonuri conform cărora contele de St. Germain ar fi fost probabil dintr-o elită, linie de sânge regală și poate, chiar, fiul ostracizat al unei puternice și străvechi familii europene. Contele a ales cu grijă să rămână enigmatic cu privire la astfel de afirmații. Personalități din înalta societate s-au adunat în jurul lui, femeile fiind imediat încântate de el, bărbații invidându-l, iar el deveni curând un subiect de mare interes. Faptul că părea să aibă sume nesfârșite de bani, care îi permiteau să călătorească pe glob, pare de netăgăduit. Era clar că era foarte bine citit, având o garderobă scumpă și luxoasă și povestind despre aventurile sale din Persia (azi, Iran), unde învățase secretele alchimiei, putând transforma metalele comune în aur. Alte zvonuri arătau că acest conte ar fi reuşit să devină nemuritor.
Deși un astfel de scenariu este cu siguranță controversat, de la începutul anilor 1700 până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, contele de St. Germain părea să-și mențină starea de tinerețe, în timp ce toți cei din jurul lui îmbătrâneau, se ofileau și în cele din urmă mureau. Într-adevăr, de-a lungul anilor 1740, contele a călătorit în Scoția, Anglia și Franța. Se pare că cei care l-au cunoscut pe contele cu 3 decenii mai devreme susțineau că personajul misterios nu se schimbase deloc, părând că sfidează timpul, fiind fără vârstă. Contele începuse să dobândească un statut legendar. Și capacitatea lui de a rămâne tânăr, viguros, bine conectat și bogat a continuat.
O călătorie extinsă în India în 1755 a ocupat o mare parte din timpul contelui, la fel ca și o prietenie din ce în ce mai mare cu regele francez Ludovic al XV-lea. Oficial, contele a murit la 27 februarie 1784, însă nu arăta diferit de felul în care se prezenta în anul 1705. Cu toate acestea, unii au sugerat că moartea sa a fost pur și simplu o modalitate convenabilă și ingenioasă de a adopta o nouă identitate, ceva care îl făcea în mod obișnuit pentru a se asigura că nimeni nu afla vreodată despre secretele lui și despre viața lui nemuritoare.
Cu privire la această chestiune specială a contelui care își schimbă constant identitatea, Maxamillien de Lafayette spunea: „Se presupunea că el ar fi fost, în viețile anterioare, Sfântul Alban, un sfânt englez din secolul al 3-lea sau al 4-lea d.Hr.; Proclus, un filozof neoplatonic care a trăit în secolul al V-lea d.Hr.; Roger Bacon, un filozof englez din secolul al XIII-lea; Sir Francis Bacon, un filozof, autor și om de stat care a trăit în secolul al XVI-lea. Unii ajung până la a-l asocia cu civilizații antice, precum Atlantida, și personalități biblice, precum profetul Samuel”.
Una dintre cele mai ciudate afirmații despre conte era aceea că St. Germain mânca foarte rar, preferând să trăiască aproape exclusiv dintr-o băutură misterioasă, un fel de ceai. Ar fi putut fi acesta un fel de „nectar al zeilor”, unul care asigura întinerirea constantă a corpului, a celulelor sale și a ADN-ului?
În 1762, în timpul domniei țarului rus Petru al III-lea, când trupele ruse au pornit să invadeze Danemarca, prințul Carl de Hesse-Cassel, al cărui bunic era regele Angliei, George al II-lea, l-a avut sub comandă pe „Field-Mareșalul le Comte (Claude-Louis) de Saint-Germain”, mergând împreună cu el în Pomerania. Prințul Carl a avut spus despre contele de St. Germain următoarele: a fost poate unul dintre cei mai mari filosofi care au existat vreodată, un prieten al umanității, un prieten al animalelor. Mintea lui nu era ocupată decât de binele altora. Tot prinţul Carl a spus că „nu am văzut niciodată un om cu o inteligență mai clară decât a lui, împreună cu o erudiție așa cum rar am găsit-o la cineva”.
