Pe la 1519, Fernand Cortez debarcând în provincia Tabasco din Mexic, a găsit plantații întinse de tutun, fumatul fiind acolo în mare cinste. Spaniolii găsind în acele ținuturi plantații întinse de tutun, îi conferă denumirea de „tabaca” de la numele provinciei.
Sunt 500 de ani de când este cunoscut tutunul în Europa; a trecut însă mult timp până ce oamenii au aflat că tutunul este „bun” de fumat. Cele dintâi țări în care a pătruns tutunul, la început ca plantă de ornament, apoi ca medicament și în urmă pentru prizat și fumat au fost Spania, Portugalia, Franța, Anglia, Olanda și Italia. Spania este cea dintâi țară în care a pătruns tutunul din America, iar cel dintâi care a adus foi și semințe de tutun a fost Ramon Pane, între 1518 și 1519.
În 1558, Damian de Goes cultivă în grădina regală din Lisabona tutun, iar de la Damian a luat semințe ambasadorul Franței, Jean Nicot, care le-a semănat în grădina sa. În jurul anului 1560, regina Caterina de Medicis, mama lui Francisc al II-lea, regele Franței, suferea de o boală, pe care profesorii universităților din Paris și Florența, nu putură s-o vindece cu nimic. Jean Niscot, consul francez din anturajul regelui Francisc al II-lea, aflând de boala reginei, culege din foile de tutun ce semănase în grădina sa din Lisabona, și le trimise reginei bolnave. Această plantă ajută reginei atât de mult, încât îi scapă viața. Ducele de Guise propuse să i se dea numele de „nicotin”, după numele lui Jean Nicot.
În Franța, cel dintâi care a adus tutunul a fost călugărul Andre Thevet, mare învățat istoriograf și cosmograf al Franței. El a fost în Brazilia cu expediția din 1555, iar la înapoiere a adus semințe de tutun, pe care în 1556 le-a semănat în grădina sa. Dar, răspândirea și întrebuințarea tutunului în Franța se datorește ambasadorului Jean Nicol de Villemain și lui Caterina de Medicis, mama regelui Francisc al II-lea.
Obiceiul de a fuma l-a adus din Anglia, în 1590, cardinalul Crescengio. Nicola Morardes, profesor la Facultatea de Medicină din Sevilla, arată că tutunul are proprietăți vindecătoare. Botanistul Celsius îi atribui chiar proprietatea de a vindeca orice boală. Se puse în comerț niște tablete făcute din tutun, care se vindeau cu un preț foarte mare, fiindcă se credea că aveau proprietatea de a înlătura durerea de cap, ba chiar de a aduce pofta de mâncare și de băutură; însă s-a dovedit că întrebuințarea lor este vătămătoare sănătății.
În 1635, s-a încercat în Franța a se opri întrebuințarea acestei plante primejdioase, toți acei care vor întrebuința tutunul fiind amendaţi; tutunul se putea lua numai de la farmacii, cu rețetă dată de medici.
În Italia, tutunul a pătruns pe la finele secolului al XVI-lea, prin călugării spanioli care veneau la Roma; în final, toți găsiră o mare plăcere în a fuma. Papa Urban al VIII-lea, în anul 1624, fu silit a anatemiza pe acei preoți care vor întrebuința tutunul în timpul Sf. Liturghii.
Totuși, obiceiul de a fuma a prins pe multă lume, astfel încât în scurt timp s-au înființat o mulțime de fabrici pentru prepararea tutunului sub toate formele. Veneţia, în anul 1657, şi-a arendat toate fabricile de tutun, spre a-și îmbunătăți situația financiară. Regele Iacob I (James I) al Angliei, opri întrebuințarea tutunului, punând pedepse și dări pentru acei care vor cultiva tutunul. Însă aceste măsuri atât de aspre, deși foarte bune, n-au adus niciun rezultat favorabil. Regele englez Charles al II-lea a monopolizat tutunul în favoarea statului în anul 1668 și a permis întrebuințarea lui sub toate formele.
În Germania, această modă de a fuma a ajuns mai târziu. Mai întâi îl făcu cunoscut un medic din Augsburg, care la 1566, aduse în farmacia sa tutun. La început, germanii îl trăgeau numai pe nas, însă în timpul războiului de 30 de ani, pe la 1618-1648, începu a fuma.
La noi, tutunul a fost adus de turci. Pe la 1576, principele Transilvaniei, Ştefan Bathory, a primit ca dar de la Constantinopol, printr-o delegație de turci trimisă de sultan, o pipă și tutun. Se mai spune că pe la 1621, în protocoalele consiliului orașului Mediaș, fumatul era oprit și cei prinși că fumează se pedepseau cu amendă de 5 florini. Se mai știe că pe la 1630, Muntenia făcea mare comerț cu tutun, trecând peste hotare cantități însemnate. Principele Munteniei, Șerban Cantacuzino, la sfârşitul secolului al XVII-lea, făcea o danie Mănăstirii Cotroceni satul Petrei din județul Vlașca, care este scutit de „darea tutunăritului”. Nicolae Mavrocordat, în 1721, face danie mănăstirii Văcărești moșia Suraia din județul Teleorman, scutită de asemenea de „taxa de tutunărit”. În 1694, Constantin Duca Vodă, ginerele lui Constantin Brâncoveanu pune o dare numită „darea tutunăritului” care era de 4 lei de pogon cultivat cu tutun.
