Într-o zi de iulie a anului 1517, un preot se îndrepta spre Castelul Sant’Angelo din Roma, care era în Evul Mediu o fortăreață papală, legată printr-o pasarelă de Vatican. În vreme de război sau de disensiuni interne, papii se puteau adăposti în castel, care era folosit și ca închisoare. Preotul era însărcinat să dea ultima împărtășanie unui condamnat. Cel care îl aștepta nu era un prizonier oarecare, ci unul dintre foștii oamenii de încredere ai Papei Leon al X-lea, cardinalul Alfonso Petrucci. Dar cardinalul a refuzat serviciile preotului și l-a dat afară, furios și plin de dispreț.
Nu a mai apucat să-l vadă, însă, plecând și pe următorul vizitator, căci papa trimisese un maur să ducă la îndeplinire sentința (se considera nepotrivit ca un creștin să ucidă un prinț al Bisericii). Maurul l-a strangulat pe nesimțite pe Petrucci, trecându-i un șnur de mătase roșie în jurul gâtului. Așa se administra justiția în acele vremuri de cupiditate, spaimă, pasiune și intrigi.
Cu 4 ani înainte, în martie 1513, Giovanni de Medici fusese ales papă la vârsta de 37 de ani, ca Leon al X-lea. Al doilea fiu al lui Lorenzo Magnificul, conducătorul Florenței, fusese dedicat Bisericii de la o vârstă fragedă, educat de dascăli ai Curții și trimis apoi la Universitatea din Pisa să studieze teologia și dreptul religios. Deși numit în Colegiul Cardinalilor de la 17 ani, a trebuit să fie hirotonisit în grabă preot și consacrat episcop abia după surprinzătoarea sa desemnare ca papă.
De la moartea fratelui său mai mare, cu 10 ani înainte, fusese preocupat să recâștige autoritatea familiei sale asupra Florenței, după ce urmașii reformatorului religios Savonarola îi alungaseră pe cei din familia Medici, acuzându-i că trădaseră idealurile republicane ale cetății. Avea puțin timp pentru problemele Bisericii și nici nu se prea interesa de ele.
„Să ne bucurăm de demnitatea papalității pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu”, îi scria Leon al X-lea fratelui său după ce devenise papă – și avea să demonstreze imediat că se pricepea să se bucure. Spectacolul pregătit pentru încoronarea lui a fost mai degrabă parada victoriei unui împărat roman decât o sobră ceremonie religioasă.
Hotărât să facă din Roma capitala artelor, el s-a dedicat continuării operei predecesorului său, Iuliu al II-lea, care dărâmase vechea bazilică Sfântul Petru, începând construcția magnificului edificiu considerat astăzi perla Cetății Eterne. Printre artiștii implicați în proiect s-au numărat Rafael și Michelangelo. Organiza banchete pe gustul extravagant al curtenilor săi, oferind delicatese ca limbi de păun și plăcinte din care zburau privighetori vii. Angajase un bufon pitic și se amuza privindu-l cum înfuleca 20 de pui. Dar poate cel mai iubit membru al anturajului său era un elefant alb pe nume Hanno, primit în dar de la regele Portugaliei și învățat să îngenuncheze supus în fața pontifului.
Un suporter entuziast al cheltuielilor lui Leon era Alfonso Petrucci, cardinal de Sienna, în vârstă de 27 de ani. Dar atât el, cât și ceilalți membri ai Colegiului Cardinalilor, au fost dezamăgiți când comorile papale au început să fie risipite într-un război împotriva ducelui de Urbino. Leon urmărea să-l facă pe nepotul său, Lorenzo, conducător în Urbino. Atunci când papa l-a înlocuit pe fratele lui Petrucci din fruntea Siennei cu un favorit al familiei Medici, confiscând averea familiei, cardinalul a hotărât să acționeze.
Petrucci nu fusese prea discret nici când atrăsese de partea lui alți cardinali și nici când îi scrisese detronatului duce de Urbino. Dar după ce s-a exprimat în public că vrea să-l înjunghie pe Leon, agenții papali au început să-i supravegheze corespondența. Așa a aflat Leon, la mijlocul lunii mai 1517, despre sinistrul plan al rivalului său.
O vreme, papa a avut afecțiuni gastrointestinale. Petrucci mituise un medic florentin, Battista di Vercelli, convingându-l să-l otrăvească în timpul tratamentului, apoi îi recomandase papei serviciile doctorului. Avertizat, papa l-a arestat pe doctor, care a fost torturat până când a dezvăluit complotul și apoi condamnat la o moarte îngrozitoare.
Leon a convocat apoi un consistoriu al cardinalilor. În încheierea unui lung discurs, el a ordonat Gărzii elvețiene să-l aresteze pe primul dintre conspiratori, cardinalul Riario. Ședința s-a terminat fără ca alți cardinali să fie demiși. Peste două zile, la următorul consistoriu, Papa a anunțat că în adunare mai erau încă doi dușmani. Scoțându-și mitra și ridicând-o deasupra cardinalilor, Leon a spus: „În numele acestui simbol al lui Hristos, promit că îi voi ierta, dacă își mărturisesc crima”. Dar nimeni nu a ieșit în față. Atunci, uitându-se pe rând în ochii fiecăruia dintre ei, papa i-a întrebat: „Vinovat sau nevinovat?” Nefiind în stare să suporte privirea sfredelitoare a papei, cardinalii Solderini și Adrian au căzut în genunchi, implorând iertare.
La un al treilea consistoriu furtunos, la 22 iunie, Leon a dat sentința în cazul celor trei cardinali conspiratori și a dezvăluit că totul fusese pus la cale de Petrucci. Pentru vinovăția sa, acesta era condamnat la moarte și întemnițat la Castel Sant’Angelo.
La 1 iulie, hotărând că trebuia să controleze ferm Colegiul Cardinalilor, Leon a numit 31 de noi prinți ai Bisericii, dintre care cei mai mulți făcuseră donații consistente tezaurului său secătuit, doi îi erau veri de gradul întâi și trei nepoți. Apoi, mulțumit de ziua de lucru rodnică, s-a retras la vila lui de la țară, pentru o prelungită vânătoare de cerbi și mistreți.
Papa Leon al X-lea a murit brusc de pneumonie, la vârsta de 45 de ani, la 1 decembrie 1521. Moartea sa a survenit la doar 10 luni după ce l-a excomunicat pe Martin Luther, figura fundamentală a Reformei protestante, care a fost acuzat de 41 de erori în învățăturile sale.
