„Părintele istoriei” Herodot este acela care ne aduce primele ştiri despre agatârşi (agathyrsi), despre care afirmă că sunt oameni foarte luxoşi şi poartă podoabe de aur. Cea mai mare parte a datinilor şi obiceiurilor agatârşilor erau la fel cu cele ale tracilor – scrie Herodot despre ei. Agatârşii trebuie consideraţi ca traci, iar prin vitejia lor, ei nu s-au supus perşilor lui Darius I, cum făcuseră toate popoarele vecine.
Un rege al agatârşilor se numeşte Spargapeithes (circa 500 î.Hr.), amintind de numele generalului massaget Spargapises, fiul reginei Tomyris, învingătoarea lui Cyrus la 514 î.Hr., ceea ce sugerează înrudirea lor cu sciţii din ţinuturile nord-pontice. Regii agatârşilor participaseră la sfatul de război al neamurilor scitice, plănuind împreună cu triburile sarmatice cum să ţină piept într-o luptă deschisă numeroasei oşti a lui Darius.
Agatârşii locuiau la izvoarele râului Mureş, aveau obiceiuri în parte trace, în parte scite, fiind urmaşii sciţilor veniţi în valuri în secolului al VII-lea î.Hr. şi stabiliţi în Transilvania. În vremea lui Herodot, ei erau deja tracizaţi, deoarece, refuzând nomadismul, se sedentarizaseră în această zonă fertilă şi ferită
de invadatori.
Conform cercetătorului Vasile Pârvan în „Getica”, agatârşii erau „întemeietori de cetăţi”, cunoşteau metalurgia şi purtau costume frumoase cusute cu flori, ceea ce arată gradul lor de civilizaţie. Ei practicau agricultura şi se ocupau cu creşterea animalelor, vânătoarea, albinăritul. Erau viticultori destoinici şi băutori de vin în ritualurile de peste an. Ei poartă pe ei multe podoabe de aur, sunt înclinaţi spre poligamie, ca şi sciţii şi ceilalţi barbari. Herodot mai scrie despre agatârşi următoarele: „Femeile lor le au de-a valma, ca să se lege între ei ca fraţii, şi astfel, înrudiţi fiind cu toţii, să nu mai fie roşi de pizmă şi ură între ei. În ce priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”.
De la Aristotel aflăm că agatârşii îşi cântau legile, învăţându-le astfel pe dinafară, ceea ce ne aminteşte de statutul mai vechi al Bellaginelor zalmoxiene, ceea ce înseamnă că agatârşii se topiseră în marea masă a triburilor geto-dacice. Agatârşii constituie, în istoriografia traco-geto-dacică, dovada unui neam care, prin sedentarizare, s-a topit în marea masă a geto-dacilor, apropiindu-i multe din obiceiurile şi cutumele pe care strămoşii noştri le-au transmis daco-romanilor de mai târziu.
