Descoperite în 1873, Tăbliţele de la Sinaia constituie o comoară de mare preţ a patrimoniului cultural naţional. Pe lângă evenimente şi personalităţi, care apar în textele de pe aceste tăbliţe, ne atrag atenţia o serie de motive, ca lupul, capul de bour, calul, peştele, broasca ţestoasă, corbul, bufniţa etc. Dar, mai apare şi simbolul şarpelui, care pare că ocupă un loc special.
Motivul şarpelui este determinată de existenţa unui cult al şarpelui încă din timpuri primordiale. În cultura naţională, motivul şarpelui s-a perpetuat până în zilele noastre, existând în tradiţia ţărănească o serie de obiceiuri legate de noul an agricol, ce se deschide pe 17 martie, considerată „ziua şarpelui”, când natura se trezeşte la viaţă, moment marcat de ieşirea şarpelui din pământ. Odată cu reintrarea acestuia în pământ, la 14 septembrie, se închide ciclul de vegetaţie. Potrivit credinţei populare româneşti, şarpele este ocrotitorul locuinţei, familiei, gospodăriei.
Pornind de la ipoteza domnului Ştefanoski că plăcuţele au fost turnate într-o cetate situată în Dobrogea, în apropierea Dunării, atunci motivul şarpelui îşi are modelul real într-una dintre cele două specii de şerpi de mari dimensiuni existente în zonă. După unele mărturii, şerpi de talie mare, cum este balaurul dobrogean şi şarpele rău au supravieţuit în pădurile Dobrogei până în zilele noastre. Astfel, prin 1970, a fost văzut un exemplar de şarpe rău (cenuşiu), având o lungime de aprope 5 metri. De asemenea, este semnificativ faptul că vipera cu corn, al cărei venin era folosit pentru săgeţile geto-dacilor, se găseşte numai pe Valea Cernei şi în nordul Dobrogei, între Măcin şi Murighiol.
Aşa cum se observă în imaginea de mai sus (plăcuţa cu nr.40), atrage atenţia şarpele care se află în colţul din dreapta jos, având mari dimensiuni, ridicat pe coadă, parcă în poziţie de atac. De asemenea, neobişnuită dar semnificativă este şi situarea lui în spatele luptătorilor, ca şi când i-ar însoţi şi sprijini.
În plăcuţele cu nr.110 şi 131, există un grup de şerpi aflat în spatele regelui şi tronului regal. Situarea lor în imediata apropiere a regalităţii marchează înţelepciunea şi puterea acesteia.
În alte plăcuţe (ca 112, 117, 118 şi 119), şarpele este alăturat capului de bour, dar şi este încolăcit în jurul unor coloane, iar deasupra coloanelor se află capul de bour. Coloanele pot reprezenta fie palatul regal, fie templul şi atunci semnificaţia acestuia nu poate fi decât înţelepciunea. Asocierea dintre şarpe şi bour este una deosebit de sugestivă, căci simbolizează armonia dintre forţă (bourul) şi înţelepciune (şarpele), devenind, în acelaşi timp, emblemă a unităţii dacilor de la munte cu geţii de la câmpie.
