Cartea în sine este o comoară; biblioteca este o tainiță care ascunde astfel de comori. Dar care sunt cele mai vechi biblioteci ale noastre?
Strămoșii noștri au trăit vremuri crunte; ei aveau alte griji, mai puţin cea a cărților. Pentru cărți aveau timp doar călugării, care cu mâna lor copiau și împodobeau filă cu filă cărțile manuscris. Mai târziu, cu același drag au păstrat cartea tipărită. Mănăstirile Bistrița și Voroneț ne-au păstrat cele mai de seamă documente ale începuturilor noastre literare. La Voroneț – Psaltirea și Codicele; la Mănăstirea Bistrița din Oltenia – Liturghierul slavonesc al lui Macarie (tipărit în 1508) și Evangheliarul slavonesc, tipărit tot de către Macarie.
Alte mănăstiri care au păstrat cărți din trecut sunt Mănăstirea Neamțului, Mărgineni, Cernica și multe altele. Dar din bogata bibliotecă a regretatei mănăstiri demolate de la Văcărești ne-a rămas numai catalogul și foarte puține cărți; celelalte s-au risipit.
La fel, s-au pierdut și multe din cărțile care împodobeau biblioteca Mitropoliei din București. O însemnare ne spune că în secolul al XVII-lea se aflau în București trei „vivliotichii” („biblioteci”): la Mitropolie, la mănăstirea Văcărești și altă „vivliotichie”, mai mică, la Sf. Sava, unde este „școala Elinească”. Și mai spune aceiași însemnare că „a fost cea mai mare vivliotichie decât toate acestea, cu multă cheltuială și multe cărți elinești, latinești, franțuzești, turcești, la mănăstirea Mărgineni… Dar cele mai multe cărţi s-au ridicat de Niculae-Vodă și le-au dus la vivliotichie al său ce făcuse la Țarigrad, la casele lui, la Baia”.
Dacă domni ca Nicolae Mavrocordat Vodă puteau sustrage cărți din biblioteca mănăstirii, ne putem închipui ce puteau face uneori boierii sau „iubitorii” de cărți care n-aveau banii să și le procure sau chiar cu bani nu le puteau lua.
Dar mai necruțători au fost turcii și tătarii, care nu rareori au ars mănăstirile care adăposteau comoara gândurilor scrise. În toamna anului 1737, turcii, călcând cetatea Târgoviștei, iau cu ei toate cărțile din mitropolia cetății.
Domnii și boierii aveau în bibliotecile lor cărțile cele mai bune ale învățaților contemporani sau vechi. Din marea bibliotecă domnească a lui Constantin Brâncoveanu, au ajuns până la noi, după tragica nenorocire din 1714, numai câteva cărti răzlețe. Al lui a fost poate splendidul manuscris al lui Teofilact, frumos legat, care se păstrează în biblioteca din Viena, și tot acolo se poate vedea și alt manuscris cu steaua munteană, care cuprinde istoria patriarhilor din Antiohia.
Cronicarii au avut în biblioteca lor însemnate cărți în care au căutat izvoare și documente, cărți care s-au pierdut în mare parte. La Academia Română avem câteva cărți din bibliotecile acestor iubitori de scris. O însemnare veche ne spune că bogata bibliotecă a Mitropolitului Dosoftei a devenit mai târziu proprietatea lui Constantin Cantacuzino. Foarte bogate au fost bibliotecile Mavrocordaților și a boierilor din familia Sturdza. De asemeni, interesantă a fost şi biblioteca lui Costache Conachi, de la care ni s-au păstrat mai multe cărţi, cea mai mare parte a lor fiind scrise în limba germană și franceză.
Răscolind cărțile care au aparținut altădată cărturarilor, scritoriilor sau oricăror iubitori de cărţi, ne dăm seama de cultura acestora, de dragostea și interesul pentru cărți. Într-o ladă plină cu cărți care a aparținut lui Ion Creangă, s-au găsit pe lângă diferite cărți, gramatici de latină, germană și franceză, toate arătând dragostea povestitorului pentru limbile străine și încercările sale de a învăța singur.
