Istoria Romaniei

A existat un personaj misterios – „prinţul Zamfir”, fiul din flori al împărătesei austriece Maria Tereza făcut cu un român?

Distribuiti

În 1816, se naşte la Bucureşti Ion Ghica, o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost de 5 ori prim-ministrul României.

În interesanta sa carte, „Scrisori către Vasile Alecsandri”, Ion Ghica ne vorbeşte despre un personaj misterios – „principele Zamfir” – care se afla la curtea străbunicului său, marele ban Dumitrache Ghica, principe pe care îl numeşte nici mai mult nici mai puţin decât „fiu din flori al împărătesei Maria Tereza”! Iată cum îl descrie Ion Ghica:

„Era un om între două vârste, mai mult bătrân decât tânăr; gros la burtă, alb și rumen la față și cu mustățile rase; purta pantaloni de nanchin galben cu capac, băgați în cizme ungurești cu pinteni, jiletcă vărgată, frac cafeniu cu bumbi de metal cu pajură împărătească, cravată roșie de pambriu, în care îi intra bărbia cu totul, până la gură, lăsând să iasă d-o palmă două colțuri ascuțite de guler scrobit. Din buzunarele jiletcii atârnau de-o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase de chei și peceți mulțime.

Era „prințipul Zamfir”, amicul intim și nedezlipit al banului Pană Filipescu. Odinioară bogasier cu prăvălia lângă Bărăție, iar acum fiu din flori al Măriei Terezii, și prin urmare frate vitreg cu Iosif și cu Leopold al Austriei. La moartea împăratului Iosif, după cum spunea chiar el, renunțase la tron și-l trecuse fratelui celui mai mic, Leopold, numai și numai de dragostea Filipescului, pe care nu se îndura să-l lase singur”.

Maria Tereza a Austriei (1717-1780) a fost împărăteasă a Sf. Imperiu Roman, arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare principesă a Transilvaniei. Ea a fost mama împăraţilor Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea. Din căsătoria cu Francisc, duce de Lorraine, ea a avut 16 copii. În nicio genealogie modernă, nu se precizează faptul că ar mai fi avut un „copil din flori” – Zamfir.

Să presupunem că relatarea lui Ion Ghica este una veridică, dar sunt mai multe probleme în acest caz:

– Cum de fiul unei mari împărătese poartă un nume românesc, Zamfir? A avut Maria Tereza un amant român secret, căruia i-a făcut un bastard?

– Cum de-a ajuns acest „principe Zamfir” în Bucureşti şi deţinea doar o prăvălie în capitala Ţării Româneşti, lângă Bărăţie?

– De ce-ar fi renunţat în 1790 „principele Zamfir” la tronului Sf. Imperiul Roman de la Viena, în favoarea fratelui său vitreg, Leopold… doar de dragul prietenului său, banul Pană Filipescu!?

Sunt mai multe lucruri „cusute cu aţă albă” în toată această poveste a lui Ion Ghica, care ne face să ne îndoim de adevărul spuselor sale…


Distribuiti

Articole asemanatoare

Maria, fiica celebrului domnitor Dimitrie Cantemir, trebuia să se căsătorească cu ţarul Rusiei, Petru cel Mare. Însă, i-a fost doar amantă…

admin

Bugetul de stat al Moldovei pe anul 1845: pe ce se cheltuiau atunci banii publici? Descoperiri inedite

admin

Timp de secole întregi, China fusese guvernată de puterea ocultă a… eunucilor!

admin

În urmă cu 2.000 de ani, dacii aveau şi medici chirurgi! Descoperirea importantă de la Grădiștea Muncelului

admin

Istoria extraordinară regelui muzicii lăutăreşti, Zavaidoc. Numele i l-a pus un general şi a cântat alături de George Enescu

admin

Marele ban Radu Golescu, boierul care a pus bazele industriei româneşti încă din secolul al 18-lea

admin