August, septembrie, octombrie 1533. Luni toride, încărcate de ameninţări pentru cei 10.000 de incaşi care lucrau din greu, febril, pe pantele abrupte, acoperite de lavă, ale vulcanului Sangay („zeul focului”). Indienii coborau cu grijă într-o crevasă profundă, mii de idoli şi de relicve sacre de aur, luate din temple şi transportate cu caravane de lama până în această regiune puţin accesibilă a Ecuadorului de azi. Ei urmăreau să împiedice pe războinicii spanioli detestaţi să fure comoara sfântă. Conchistadorii spanioli se apropiau de porţile cetăţii şi îşi însuşeau, pretutindeni pe unde treceau, aurul atât de dorit.
În această uriaşă crăpătură a solului, largă de 800 de metri, au fost atunci îngropate lingouri masive de aur, atât de mari încât întreceau închipuirea. Se mai aflau acolo nu numai idoli păgâni, ci şi giuvaeruri şi tot felul de obiecte de preţ din palatele aristocraţilor incaşi: farfurii şi cupe de aur, veselă artistic sculptată şi încrustată cu pietre preţioase, blocuri de aur curat care serviseră drept altare pentru sacrificii şi cufere umplute cu smaraldele care împodobiseră templul Fecioarele Soarelui. După ce a fost umplută această tainiţă de la poalele vulcanului care nu încetase să-şi scuipe lava sa de foc, totul a fost acoperit de ramuri, de iarbă şi de tone de roci. Incaşii sperau că într-o bună zi, după ce spaniolii hrăpăreţi se vor fi urcat din nou în corăbiile lor şi se vor fi întors în ţara lor, îşi vor putea reconstitui templele şi regăsi idolii lor. Dar până atunci ei şi-au încredinţat comorile zeului focului, Sangay.
… Aşa grăia una din numeroasele legende privitoare la aurul incaşilor, păstrate până în zilele noastre. Timp de secole arheologii şi vânătorii de comori au cercetat pământul şi apele pentru a descoperi bogăţiile incaşilor, dar până în vremea noastră eforturile lor au rămas zadarnice. A existat şi o altă ipoteză. Unii istorici au emis părerea că incaşii transportaseră în acea toamnă fierbinte a anului 1533 aurul, statuile şi celelalte obiecte preţioase până pe culmile Anzilor şi le-au aruncat în Lacul Titicaca, de la graniţa dintre Bolivia şi Peru. Scafandrii au făcut numeroase expediţii în adÂncul apelor reci şi agitate ale acestui lac, dar n-au găsit nici urmă din faimosul tezaur. Alte expediţii au întreprins cercetări minuţioase de-a lungul râurilor şi în zonele lacurilor din Anzi, au străbătut drumurile străvechiului imperiu al incaşilor cu speranţa de a descoperi tezaurul dispărut, dar, în ciuda tenacităţii lor, n-au avut mai mult succes.
