Aflată în Lista Monumentelor Istorice, Crucea ridicată în memoria lui Tudor Vladimirescu a fost primul monument din Târgoviste ridicat pentru a cinsti memoria revoluţionarului de la 1821. Acest monument a fost realizat în 1911 din iniţiativa scriitoarei si neobositei militante Smaranda Gheorghiu, o femeie remarcabilă, născută la Târgoviște. A fost amplasat în parcul Mitropoliei, în apropierea locului unde fuseserǎ gǎsite în 1889 oseminte presupuse ca fiind ale conducǎtorului Revoluției de la 1821.
Dar, până atunci, nu s-a mai pomenit a se instala o cruce, dacă dedesubt nu ar fi și moaștele unui om. Dar chiar se afla acolo oasele lui Tudor și ale pandurilor uciși odată cu el? Vorba rămasă din bătrânii din Târgoviște spunea că trupurile ciopârțite ale celor asasinați de armata domnitorului Ipsilanti în curtea Mitropoliei din Târgovişte au fost aruncate în puțul părăsit de sub marginile șanțurilor cetății. Însă, pe locul acela, se afla după anii 1870 clădirea Arsenalul Armatei (care acum este monument istoric).
Un cioban foarte bătrân, cunoscător bun al locurilor la începutul secolului XX, descoperi urmele puțului părăsit. El își aminti cum în 1883, săpându-se pentru nevoile clădirii Arsenalului din acel loc, lucrătorii italieni au dat aici peste 6 schelete umane. Justiția a făcut cercetări, bănuind de omor pe un anume Teodor Pitiș, fost proprietar al acelui teren, care până la urmă a fost găsit nevinovat.
Cu prilejul acestor cercetări, mai mulți bătrâni localnici povesteau că s-ar fi găsit, la rădăcina unui prun, nu departe de Mitropolia din Târgovişte, comoara lui Tudor – niște bani pe care acesta îi avea cu sine și pe care i-ar fi îngropat în fuga sa. Între monedele găsite erau și galbeni mari austriaci de aur și altele de argint. Un bătrân păstra din ele o piesă de aur, cu data de 1762 și indicația Praga, restul inscripției fiind cam șters.
La grefa Tribunalului Dâmbovița, dosarul nr. 7 din 1887 al Curții cu Juri confirmă istoria procesului lui T. Pitiș, bănuit de omor, ca urmare a găsirii celor 6 schelete în pământul ce-i aparținuse și pe care îl vânduse statului pentru Arsenalul Armatei. Osemintele, strânse cu grijă, sunt trimise de Parchet la București Consiliului Sanitar Superior, care să examineze, să reconstituie și să-și dea avizul. Pe baza acestui aviz acuzatul a fost achitat, căci s-a constatat că scheletele erau mult mai vechi de cum se crezuse.
Actul medico-legal încheiat de Comisia Medicală este semnat de doctorii în medicină Al. Severeanu, Petrini Paul, G. Alexianu și Cremnitz și poartă data de 9 decembrie 1886. Se constată că oasele aparțin la 6 schelete, deși nu sunt decât 4 capete. Toate au aparținut unor bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani, fiind îngropate de peste 20 de ani. 5 din schelete nu prezintă nicio urmă de moarte violentă, dar cel de-al șaselea avea craniul găurit de un glonț tras de la spate. Acest ultim schelet aparţinea unui bârbat cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, având o înălţime de 1,70 – 1,75 metri.
La exhumarea scheletelor, s-a găsit o copcă, un șiret de mătase și o bucățică de postav roșu. Ţinând cont de toate aceste lucruri, e posibil ca scheletul cu urme de moarte violentă să fi aparţinut chiar lui Tudor Vladimirescu.
Odată terminat procesul lui T. Pitiș, ce s-a făcut cu osemintele care au servit la proces drept „corpus delicti”? După ce se dăduse ordin ca oasele să fie îngropate de aprod în grădina tribunalului, ele au fost uitate într-un geamantan în podul instituției, unde le-a găsit grefierul Eremia Săndulescu Isaia. În scrisoarea acestuia (11 august 1911) către doamna Smaranda Gheorghiu, se arată că a găsit acolo doar 2 cranii, în loc de 4, cât vorbește actul de acuzare.
Pe 12 august 1911, doamna Smaranda face o cerere Procurorului din Târgoviște pentru a i se elibera acele oseminte, pentru a le îngropa la locul unde s-a așezat și crucea lui Tudor Vladimirescu, deoarece, după toate indiciile, aceste oseminte par a fi aparţinut lui Tudor Vladimirescu și pandurilor cari îl însoțeau atunci când au fost omorâți. Procurorul G. Al. Antonescu îi răspunde doamnei: „Întrucât osemintele cerute de d-na Smaranda Gheorghiu nu au fost reclamate de nimeni până azi, întrucât pentru stat n-au nicio valoare în momentul de faţă și întrucât doamna Smaranda, dintr-un sentiment pios și național le reclamă, le încredințăm domniei sale, spre a le îngropa pe locul unde a așezat crucea”.
Aşadar, rămăşiţele au și fost puse într-un sicriu și depuse, la sfârșitul unei slujbe religioase, în altarul Bisericii Domnești din Târgoviște, iar cheia raclei a fost încredințată parohului respectiv.
Cronicarii vremii ne povestesc cum a fost omorât conducătorul Revoluţiei de la 1821. În dimineața zilei de 23 mai 1821, Tudor Vladimirescu a fost dus la Târgoviște și închis la Mitropolie, fiind lăsat în grija lui Vasile Caravia, poreclit „monstrul din Galați”. Acesta îl torturează pe conducătorul Revoluției de la 1821, pentru a afla unde are ascunsă averea. Generalul grec şi eteristul Alexandru Ipsilanti, se temea ca nu cumva localnicii să se ridice împotriva eteriștilor, așa că-i ordonă lui Caravia să-l ucidă. Pe 27 mai 1821, acesta îl împușcă de două ori pe Tudor și îi aruncă trupul într-o fântână de pe lângă grădina Geartloglu din mahalaua sârbească din Târgoviște. „Apropiindu-se de râul Dâmbovița, Caravia l-a împușcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat într-o fântână părăsită”, scriu cronicarii vremii.
