Lev Troţki a fost unul dintre conducătorii Revoluţiei bolşevice din Rusia. După revoluţia din 7 noiembrie 1917, Troţki ajunsese numărul 2, după Lenin, în ierarhia bolşevică. Prima funcţie oficială a lui Troţki a fost cea de comisar pentru afaceri externe, ajungând astfel sa negocieze tratatul de pace cu Germania. Pe 13 martie 1918 a demisionat şi a devenit comisar de război şi şeful Armatei Roşii.
Între 1920 şi 1921, diferenţele din punct de vedere politic şi chiar personal dintre Lenin şi Troţki au început să devină evidente. Deşi bolşevicii câştigaseră războiul civil, ţara se afla în colaps economic. Singurii care prosperaseră erau cei care se bucurau de funcţii oficiale – birocraţii. Lenin şi Troţki erau îngrijoraţi din cauza creşterii numărului de funcţionari de stat şi amândoi criticau această situaţie de fapt. Dar toate acestea erau încurajate de o singură persoană: Iosif Stalin, Secretarul General al Comitetului Central.
Când Lenin s-a îmbolnăvit, Stalin a făcut un pact cu Zinoviev şi cu Kamenev, pentru a se asigura că Troţki nu avea să-i succeadă lui Lenin la putere. Acest trio i-a oferit lui Troţki câteva funcţii mărunte, în convingerea că avea să le refuze, folosindu-se de această tactică pe post de scuză pentru a-l îndepărta. Lenin şi-a petrecut ultimele luni încercând să se asigure că Stalin nu avea să-i fie succesor şi a recomandat în testamentul său politic îndepărtarea lui Stalin de la putere.
Totuşi, la cel de-al 12-lea Congres al Partidului Comunist din aprilie 1923, când Lenin îşi trăia ultimele clipe, discursul oficial a fost ţinut de Stalin şi nu de liderul adjunct, Troţki. În 1923, Troţki a întemeiat Opoziţia de Stânga, în încercarea de a combate stalinismul care se răspândise în Rusia. După cel de-al 14-lea Congres, Troţki a plecat în vacanţă în Caucaz unde, pe 21 ianuarie 1924, a aflat de moartea lui Lenin. Din culise, Stalin a condus organizarea funeraliilor lui Lenin şi i-a ocupat locul, drept moştenitor de drept.
În 1926, Troţki, Zinoviev şi Kamenev au pus bazele Opoziţiei Unite. În octombrie 1927, Troţki şi Zinoviev au fost excluşi din Comitetul Central. Pe 12 noiembrie, cei doi au fost excluşi din Partidul Comunist. Pe 31 ianuarie 1928, Troţki a fost exilat la Alma Ata, în Kazahstan, şi în februarie 1929 a fost alungat din Uniunea Sovietică împreună cu soţia, Natalia Sedova şi fiul său, Lev.
Troţki a petrecut 4 ani în Turcia, înainte ca prim-ministrul francez, Edouard Daladier, să-i ofere azil politic în Franţa în 1933, dar după doi ani i s-a sugerat să-şi găsească o reşedinţă altundeva şi s-a mutat în Norvegia. În 1937 a fost pus sub arest la domiciliu, considerat a fi în solda Uniunii Sovietice. La invitaţia pictorului Diego Rivera, s-a mutat în Mexic.
Însă, când Stalin intra în conflict cu cineva, aranja să fie ucis. A pus la cale până şi un atentat împotriva lui John Wayne, din pricina urii acestuia faţă de comunism. Stalin a anunţat că Troţki şi Zinoviev complotaseră în scopul asasinării lui. Prin urmare, a ordonat asasinarea lui Troţki.
În 1939, Troţki s-a mutat într-o suburbie a capitalei Mexico City. Pe 24 mai 1940, la ceasurile 4, agentul stalinist Iosif Romualdovici Grigulevici, ajutat de David Alfaro Siqueiros, Vittorio Vidale şi alte 17 persoane, au atacat casa lui Troţki, ciuruind clădirea cu sute de gloanţe. Deşi Troţki a supravieţuit, o gardă de corp şi un vizitator american au fost ucişi.
În vara lui 1940, Troţki a cunoscut un bărbat care s-a recomandat drept Jacques Mornard şi care era iubitul Silviei Agelov, una dintre adeptele lui Troţki. Mornard susţinea că era interesat de ideile politice ale lui Troţki, iar cei doi purtau conversaţii îndelungate. Pe 20 august 1940, Troţki l-a invitat pe Mornard la ceai şi, întrucât era invitat, garda de corp a lui Troţki nu l-a percheziţionat şi nu a găsit ciudat faptul că acesta purta un balonzaid în plină vară. Avea să fie o greşeală fatală. Pe neaşteptate, Mornard a scos un picon şi i l-a înfipt lui Troţki în craniu, în umărul drept şi în genunchiul drept. Nu a murit imediat, iar când garda de corp a lui Troţki a auzit zgomotul, s-a repezit în ajutorul şefului său. Troţki, conştient încă, a strigat: „Nu-l omorî! Trebuie să ne spună ce ştie!”
Troţki a fost dus la spital, unde a zăcut o zi, înainte de a muri, la vârsta de 61 de ani. Se pare că ultimele cuvinte ale lui Troţki au fost: „Nu voi supravieţui acestui atac. Stalin a reuşit, în sfârşit, ce-şi propusese fără succes mai înainte.”
Spre deosebire de alţi politicieni sovietici care au murit în acea vreme, reputaţia lui Troţki nu a fost niciodată reabilitată oficial, deşi Mihail Gorbaciov l-a numit „erou şi martir”, în 1987. În acel an, fotografia lui a apărut pe o serie de timbre poştale. Cărţile lui Troţki au fost interzise până în 1987 şi au fost publicate în Rusia începând cu anul 1989.
Asasinul lui Troţki, Mercader, a fost găsit vinovat de crimă şi condamnat la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat din închisoare pe 6 mai 1960 şi s-a mutat la Havana. În 1961 s-a stabilit în URSS, unde a fost unul dintre cei 21 de cetăţeni din afara acestei federaţii care a primit medalia de Erou al Uniunii Sovietice. A murit la Havana pe octombrie 1978 şi a fost înmormântat în cimitirul Kuntsevo din Moscova.
