În amintirile sale, „seniorul” Corneliu Coposu, fostul şef al PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat) din România, îşi aminteşte la sfârşitul celui de-al doilea război mondial cât de crude au fost trupele ruseşti de ocupaţie, care au ajuns din anul 1944 în România. Iată câteva fragmente din amintirile sale din 1993 despre anii 1944-1945:
– Pe ruşi nu-i interesau pierderile de vieţi omeneşti! Mi-aduc aminte, de când eram concentrat, de un drum pe care l-am făcut de la Odessa la Bucureşti. Era în epoca de glorie, când armatele româno-germane intrau ca-n brânză şi făceau prizonieri cu nemiluita dintre ruşi. Când să trec podul de la Tiraspol, am întâlnit o coloană de vreo 2.000 de prizonieri, căreia i-am dat întâietate să treacă peste podul de pontoane. Am văzut cum au căzut în apă vreo trei prizonieri. Căpitanul român care era şeful escortei a oprit coloana şi a dat ordin soldaţilor să-i ajute să iasă. Un plutonier rus a răspuns: „Dă-i dracului, sunt destui! Nu contează”! Pentru ei, câţiva oameni nu contau!
– La fiecare abuz al ruşilor care ne ocupaseră, reclamam la americani şi la englezi. În fiecare zi erau 500 de abuzuri asupra femeilor şi 20 de crime! Eram în legătură directă cu jandarmeria şi poliţia, care raportau la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Aveam acolo pe colonelul Nicolescu, care în fiecare zi făcea statistica abuzurilor ruseşti. Erau groaznice!
– Înfuriat odată, i-am luat pe colonelul englez Kendie şi pe generalul american Lee la Galaţi, de unde primisem un raport despre nişte bestialităţi comise de ruşi, raport pe care îl primisem de o oră şi de care eram sigur că este corect. Am plecat cu un jeep american şi în trei ore am fost la Galaţi. Aveam informaţia că ruşii au intrat într-o locuinţă din Galaţi, unde violaseră trei fete cu vârste între 8 şi 16 ani, după care le împuşcaseră şi i-au împuşcat şi pe părinţii lor după ce îi obligaseră să asiste la viol! Erau cadavrele încă nemişcate, cu urmele violului şi ale asasinatului! Viol în grup făcut de o companie! Era oribil, era groaznic de văzut! Atunci s-au convins că avem dreptate!
– În Bulgaria, la începutul ocupaţiei ruseşti din 1944, situaţia era şi mai gravă. Numărul intelectualilor bulgari împuşcaţi de sovietici e cifrat cam la 70.000. Asta ne-ar fi aşteptat şi pe noi, dacă nu se făcea armistiţiul de la 23 august 1944!
