Scriitorul şi paşoptistul Costache Negruzzi într-o lucrare literară din 1843, intitulată „Scrisoarea XIII”, ne vorbeşte despre un personaj bizar, un cerşător pe nume „Lumânărică”, care a trăit în Iaşi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Iată ce ne spune Negruzzi despre el:
* Vă aduceţi aminte de un sărac pre care îl întâlneaţi pe uliţi, prin pieţe, pre la biserici, cerşitorind mila creştinilor şi împărţind bogdaprostele în dreapta şi în stânga? (…) Desculţ, cu capul gol, încins cu o funie şi cu traista în şold, Lumânărică pănă în ziuă colinda toate bisericele, împărţind lumânări şi cerşitorind, nu pentru dânsul – lui nu-i trebuia nimică – ci pentru alţii.
* O biserică n-are veştminte; Lumânărică îi aduce stofe bogate, el care n-are decât o haină stremţoasă ce abia îi acopere goliciunea trupului; căci în zadar voieşti să-l îmbraci. Dă-i o haină, o cămeşă; piste un ceas nu o mai are: a dat-o altuia, pre care îl socoate mai nevoieş decât dânsul.
* Dar unde suntem noi în stare a înşira toate bunele fapte a acestui sfânt om! Ajunge a şti că saracul acesta cerşitor, îndemnat de plecarea sa şi de o stăruinţă puternică, a zidit pănă şi biserici.
* Dacă Lumânărică ar fi strâns toţi banii câţi a împărţit mile şi a cheltuit cumpărând lumânări, clopote, vaci, vestminte ş.a., negreşit ar fi fost bogat după starea sa; dar trăind sărac, el a murit sărac.
Negruzzi afirmă că trecând într-una din zile pe lângă o biserică, ar fi văzut o mulțime mare strânsă la o înmormântare fastuoasă celebrată de un arhiereu. Aceea era înmormântarea lui Lumânărică, pe numele său de botez Ioan, plătită de o văduvă care găsise într-o dimineață la poarta sa trupul neînsuflețit al cerșetorului.
Auzind clopotele de la Biserica Talpalari din Iaşi, arhiereul Filaret Beldiman, locțiitorul de mitropolit al Moldovei, l-a întrebat pe arhidiacon care este motivul. I s-a spus că pentru Lumânărică, la care arhiereul și‐a făcut semnul crucii, a murmurat o rugăciune și a poruncit să se tragă clopotul cel mare de la Mitropolie, zicând că „un om sfânt a părăsit această lume!” Pe atunci era regula ca atunci când suna clopotul de la Catedrala Mitropolitană, trebuiau să-i răspundă clopotele tuturor celorlalte biserici din Iași. Trei zile ținu glasul clopotelor – trei zile Iașii erau în jale!
Astăzi, osemintele lui Lumânărică sunt păstrate în cripta de sub vestmântarul bisericii Talpalari din Iași, în aceiași casetă cu rămășițele pământești ale episcopului Filaret Beldiman.
Se spune că Lumânărică, pe numele adevărat Ioan Proculeasă (Ioan de la Tutova) s-ar fi născut în jurul anului 1782, într-o familie de ţărani din ţinutul Tutova, Bârladul de astăzi. Orfan de mic, el este crescut de o ţărancă evlavioasă care-i transmite dragostea de Hristos şi de aproape, îndemnându-l să împartă pe la biserici lumânări, lumina lui Hristos cel înviat. Pentru aceasta, Ioan va fi cunoscut de concetăţenii săi sub numele de „Lumânărică”.
La vârsta de 20 de ani, Ioan părăseşte locurile de baştină, colindând satele şi oraşele Moldovei, cerşind mila în folosul celor săraci şi împovăraţi de necazuri şi birurile vremii. Fără casă şi masă, acoperiş fiindu-i cerul, cu capul descoperit, desculţ, cu o cămaşă de cânepă, încins cu o funie vara, iar iarna cu suman, purta cu el o traistă în care aduna obolul creştinilor. Ajuta pe orfani, pe văduve, boteza sau înzestra fetele sărace de măritat. Oriunde era o nenorocire, oriunde era o sărăcie, Lumânărică sosea ca din cer, şi aducea pe ascuns milă, mângâiere şi ajutor.
