Pe 22 noiembrie 1963, în oraşul Dallas (Texas / SUA), o împuşcătură curmă viaţa preşedintelui american John Kennedy. Ales cu 3 ani în urmă (în 1960), preşedintele întruchipa o altă generaţie de oameni politici americani. Provenind dintr-o bogată familie de origine irlandeză şi catolică, Kennedy a adunat în jurul lui o serie de consilieri tineri, intelectuali, absolvenţi ai marilor universităţi americane.
Anticomunist convins, preşedintele Kennedy nu putea totuşi să nu-şi dea seama de consecinţele catastrofale ale unei eventuale confruntări directe cu superputerea rivală – URSS. Un război nuclear – căci aceasta s-ar fi declanşat în cazul confruntării – ar fi avut drept rezultat cea mai mare tragedie a omenirii. Niciun om politic realist nu-şi putea asuma o astfel de răspundere. De aceea Kennedy a ales calea coexistenţei, a negocierilor, a compromisurilor reciproce atât în ce priveşte URSS cât şi în ce priveşte avanpostul ei în emisfera occidentală – Cuba.
Întrebarea care a frământat şi frământă şi astăzi opinia publică americană şi din întreaga lume este: cine l-a omorât de fapt pe preşedinte şi cine s-a aflat în spatele celui sau celor care au executat acest act abominabil? Vinovatul oficial a fost tânărul Lee Harvey Oswald, considerat oarecum dezechilibrat, dar acesta a fost asasinat, la rândul lui, de Jack Ruby, supranumit şi „asasinul asasinului”.
Cine a fost Lee Harvey Oswald?
Lee Oswald a fost o enigmă pentru toţi, atât pentru autorităţile din Texas care l-au arestat şi cercetat, cât şi pentru membrii comisiei Warren a Congresului SUA (care a investigat asasinarea lui Kennedy, dar care nu au reuşit să desluşească motivul crimei). Nimeni nu va şti niciodată ce a avut în minte Oswald în săptămâna dinaintea zilei de 22 noiembrie 1963. Presupusul asasin se pare că nu a fost nici nebun şi nici nu existau dovezi de dezechilibru mintal.
Dar, impresia investigatorilor de la poliţie după prinderea şi interogarea presupusului asasin era ca Oswald îl simpatiza pe preşedintele Kennedy. În momentul arestării, Oswald a strigat „Sunt o victimă” şi apoi a tăcut. Nici măcar fratelui său nu i-a declarat nimic decât „Nu trage concluzii după aşa-zisele dovezi”. Oricum, nimeni nu a putut fi sigur de motivaţiile lui Oswald.
Oricum, nu a fost clarificat rolul Marinei Oswald, soţia adusă din Rusia de către Lee, şi eventualele ei legături cu KGB-ul, deşi au existat presupuneri şi indicii în acest sens. Nu au fost puse la dispoziţia investigatorilor o serie de înregistrări privind convorbiri telefonice dinaintea şi imediat după asasinarea preşedintelui, fie ale lui Oswald, fie ale unor personaje dubioase cu care fusese în legătură directă sau indirectă. S-a dovedit că serviciile secrete ale armatei dispuneau de un dosar asupra lui Oswald cu mult înainte de asasinat, ele oferind date FBI-ului la o oră după arestarea acestuia.
Toate acestea i-au făcut pe mulţi să presupună implicarea agenţiilor secrete americane în dispariţia preşedintelui Kennedy. În concluziile raportului comitetului Congresului American, se arată că nici serviciile secrete, nici FBI, nici CIA nu au fost implicate ca organizaţie în asasinarea preşedintelui Kennedy. Totuşi, Comitetul a apreciat că există dovezi care arată că membri individuali ai agenţiilor menţionate ar fi putut să fie asociaţi în secret cu Oswald şi chiar să fi jucat un rol în asasinat.
Lee Oswald a servit în Marina Americană. Acesta a urmat aici cursuri de radar şi controlul traficului aerian, a obţinut rezultate foarte bune şi s-a calificat ca operator de aviație în probleme electronice, fiind trimis un post în străinătate, la Escadronul 1 de control aerian al Marinei Americane, cu baza la Atsugi, în Japonia. În 1957, când Oswald se afla acolo, Atsugi era locul de unde porneau în misiune faimoasele avioane de spionaj U-2. Aici, Oswald şi-a făcut intrarea în lumea secretelor militare. De asemenea, se presupune că Atsugi ar fi adăpostit şi arme nucleare, deşi exista un acord americano-japonez care interzicea prezența armelor nucleare la bazele americane din Japonia. Se pare însă că americanii ar fi încălcat acest acord.
Oswald a fost deosebit de nefericit când unitatea în care servea a fost transferată în Filipine. A încercat chiar să se auto-mutileze pentru a nu pleca de la bază, fiind chiar condamnat. Era un singuratic, fără prieteni americani, făcându-şi cunoştinţe printre japonezi. În 1958, a plecat cu unitatea în Taiwan, a revenit la Atsugi, unde a avut o prietenă euroasiatică, se pare că jumătate rusoaică. După terminarea stagiului în străinătate, la baza El Tore din Santa Ana (California), Oswald începe să înveţe ruseşte şi se înscrie la un examen al Marinei pentru limba rusă vorbită şi scrisă. Nu reuşeşte, dar s-a văzut că cunoaşte elementele de bază ale limbii. A continuat să citească în ruseşte, s-a abonat la reviste ruseşti, îşi cumpăra discuri în această limbă. Unii colegi i se adresau în glumă „tovarăşe Oswaldskovici”.
Oswald şi-a manifestat interesul şi faţă de ideologia socialistă şi politica sovietică, afirmând unor prieteni că acest comunism este „cel mai bun sistem din lume”. De asemenea, şi-a exprimat simpatia faţă de Castro şi revoluţia cubaneză şi, potrivit declaraţiei unui coleg de la Marină, ar fi luat contact şi cu ambasada cubaneză.
În 1959, Oswald părăseşte Marina SUA, face o cerere de înscriere la Colegiul Albert Schwitzer din Elveţia pentru a studia filosofia şi, în acelaşi timp, cere eliberarea unui paşaport cu scopul de a vizita Rusia şi Cuba. Este eliberat din Marină, primeşte în scurt timp paşaportul şi revine în Texas, locul său de origine. Pleacă apoi şi călătoreşte în Europa, respectiv în URSS, via Marea Britanie şi Finlanda. Obţine la Helsinki, în 2 zile, viza sovietică, de turist pentru 6 zile, ceea ce a făcut pe mulţi să creadă că sovieticii îl aşteptau, deoarece, în mod obişnuit, eliberarea unei vize sovietice dura între 5 şi 15 zile. După două săptămâni în care a avut o serie de contacte cu oficialităţile sovietice, Oswald s-a prezentat la Ambasada americană de la Moscova, a declarat că vrea să renunţe la cetăţenia americană şi să rămână în URSS. Le-a mai spus celor de la ambasadă că „nesilit de nimeni le-a comunicat oficialităţilor sovietice că le va furniza toate informaţiile de care dispune în legătură cu marina şi specialitatea lui radarul”.
La prima vedere, Oswald părea un transfug real, dar acest comportament a fost unul nefiresc, el părând a fi în contact cu persoane care l-au ghidat şi l-au încurajat. Concluzia cea mai simplă ar fi fost contactul cu agenţi comunişti din Japonia şi SUA şi faptul ca a făcut pasul la cererea acestora. După asasinat, s-a spus că Oswald ar fi declarat că a cunoscut la Tokio o serie de comunişti. Dar cel care a furnizat aceste informaţii s-a dovedit că avea legături cu serviciile de spionaj americane.
Ciudat a fost şi faptul ca în perioada serviciului său militar, nimeni nu s-a sinchisit de simpatiile sale deschise faţă de comunism, sovietici şi cubanezi. De asemenea, unele indicii arată că în timpul serviciului, Oswald ar fi avut acces la documente secrete, pe când colegii lui nu aveau acces decât la cele confidenţiale; au existat şi perioade în care Oswald lipsea de la unitate, fiind în tratament la spital, motiv folosit adesea de serviciile de spionaj pentru a face instrucţie secretă unui viitor spion.
Sursele financiare ale lui Oswald în această perioadă sunt de asemenea neclare. Nu se ştie de unde a avut el fonduri pentru a călători în URSS și din ce a trăit după ce s-a întors de-acolo.
După asasinarea președintelui Kennedy, Marguerite, mama lui Oswald, a declarat că este convinsă de faptul că fiul său a fost „un agent secret al guvernului american”. În 1978, un fost angajat al CIA de la Tokio, James Wilcott, a declarat, de asemenea, în faţa Comitetului Congresului American, că Oswald ar fi fost recrutat de CIA, de la militari, pentru scopul expres de a deveni agent dublu, trimis în URSS. Afirmaţiile lui nu s-au confirmat, nefiind susţinute de alte date. Bineînţeles, CIA a negat întotdeauna că ar fi avut vreo legătură cu Oswald.
Mai mult ca sigur că în primele zile petrecute ca transfug, Oswald a fost de repetate ori interogat de KGB, care dorea nu numai informaţiile utile pe care le putea furniza Oswald, dar şi să-şi dea seama care era rolul real al lui Oswald – fapt care nu a fost elucidat nici până astăzi; a fost într-adevăr un transfug adevărat care le-a împărtăşit ceea ce ştia din experienţa lui militară sau un instrument, poate neştiutor, al spionajului american?
Oricum sovieticii au decis să-l îndepărteze din Moscova şi, în ianuarie 1960, după ce i s-au dat un buletin de identitate şi 500 de ruble din partea „Crucii Roşii”, a fost trimis la Minsk, unde a început să ducă o viaţă deosebit de luxoasă, cel puţin după standardele sovietice: un apartament spaţios central, complet mobilat, un serviciu bine retribuit la fabrica de radio şi televiziune. Crucea Roşie continuă să-i furnizeze ajutor bănesc şi Oswald are atâţia bani încât nu ştie ce să facă cu ei.
La mijlocul lunii martie 1961, Oswald face cunoştinţă cu Marina, viitoarea lui soţie. Ea nu-şi aminteşte cine l-a prezentat, dar îşi aminteşte că Oswald vorbea atât de bine ruseşte, deşi cu accent, încât mai întâi a crezut că provine dintr-o altă republică sovietică. Scurt timp după aceea, la 30 aprilie, s-au căsătorit. O lună după căsătorie, Oswald a declarat că vrea să se reîntoarcă în SUA. După ce a intrat în corespondență cu Ambasada SUA, Oswald și-a recăpătat paşaportul lăsat acolo. La rândul său, Marina nu a întâmpinat prea mari dificultăţi din partea sovieticilor. În februarie 1962 naşte o fetiţă şi la 2 iunie 1962, întreaga familie părăseşte Uniunea Sovietică.
Foarte ciudat e faptul că autorităţile sovietice au permis atât de uşor plecarea Marinei din URSS. Venind în SUA, Marina a continuat să menţină relaţii cu oficiul consular al Uniunii Sovietice, membrii acestuia fiind agenţi sovietici. Din corespondenţa Marinei reieşea faptul că ea cunoştea familii ai căror membri lucrau la KGB. Aşadar, e posibil ca Marina să nu fi fost agent al KGB, dar că a fost „îndreptată” către Oswald pentru a afla adevăratele lui intenţii; este posibil ca Marina nici să nu-şi fi dat seama că este folosită în acest sens.
În iunie 1962, Lee şi Marine Oswald părăsesc Uniunea Sovietică. Aşa cum s-a văzut, nici la ieşirea din URSS, nici la intrarea în Statele Unite nu au întâmpinat niciun fel de dificultăţi. Dimpotrivă, lucru curios, la revenirea în SUA, Departamentul de Stat a apelat la Ministerul Sănătăţii, Educaţiei şi Serviciilor Sociale pentru a obţine un ajutor presupusului transfug. Un alt lucru ciudat este faptul că, potrivit declaraţiilor agenţiilor de informaţii americane, la revenirea în ţară el nu a fost interogat în legătură cu şederea sa în Uniunea Sovietică. CIA şi FBI au declarat după asasinat că multă vreme nici măcar nu ştiau de prezenţa lui Oswald acolo, deşi, potrivit unor documente şi fotografii, atat la Moscova cât şi la Minsk, Oswald s-ar fi întâlnit cu americani care erau direct sau indirect în legătură cu CIA. Un ziarist a găsit mai multe documente ale CIA care indicau că în vara anului 1962 agenţi ai CIA ar fi interogat un fost marinar american care a lucrat într-o uzină de radio din Minsk, după întoarcerea acestuia din URSS.
Revenind în ţară Oswald s-a stabilit în Texas, la Fort Worth, unde şi-a găsit de lucru la o fabrică. Tot în aceeaşi perioadă începe să-şi formeze o reţea de contacte sociale şi intră în legătură cu familii de emigranţi ruşi sau descendenţii acestora. Aici face cunoştinţă cu o persoană care a devenit mentorul şi prietenul său şi care putea avea motive deosebite şi secrete pentru acest lucru. Era vorba de George de Mohrenschildt, un geolog – petrolist. De Mohrenschildt provenea dintr-o familie de nobili ruşi. Tatăl său – care avea titlul de baron – fugise din Rusia în timpul revoluţiei şi se stabilise în Polonia, unde fiul său urmase şcoala militară de cavalerie, apoi absolvise Universitatea în Belgia. La 27 ani, G. de Mohrenschildt vine în SUA, unde pătrunde în cele mai bune cercuri de pe coasta de est, făcând cunoştinţă şi cu familia Bouvier, părinţii viitoarei Jacqueline Kennedy (soţia lui JFK). În anii ’40, ia masterul în geologie la Universitatea din Texas, intră in industria petrolieră şi, datorită meseriei lui, următorii 20 de ani călătoreşte în întreaga lume.
În afara activităţii sale profesionale, de Mohrenschildt s-a ocupat şi cu strângerea de informaţii. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a fost suspectat că ar fi făcut spionaj în favoarea Germaniei naziste, dar alte indicii au arătat că de fapt era omul aliaţilor. Potrivit propriilor declaraţii, el ar fi lucrat pentru francezi, strângând date despre persoane implicate în activităţi pro-germane. Mohrenschildt şi-a exprimat dorinţa să lucreze pentru OSS, strămoşul CIA, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi lucrat pentru germani.
În anii 50 însă, aceasta n-a mai constituit un obstacol pentru a fi utilizat de CIA. Se pare că în timpul călătoriilor lui profesionale în Cuba, Africa de Vest, Iugoslavia, America Centrală, ar fi cules numeroase date pe care CIA le-a transmis şi altor agenţii. Cunoscând toate acestea, nu este greu de presupus că De Mohrenschildt putea fi un candidat ideal pentru a-l descoase pe Oswald în ce priveşte experienţa lui sovietică, deşi el a afirmat că l-a cunoscut pe Oswald prin intermediul unui agent al CIA din Dallas, J.Walton Moore.
De Mohrenschildt, deşi cu 30 de ani mai în vârstă decât Oswald, s-a împrietenit cu acesta, i-a ascultat relatările despre Uniunea Sovietică, l-a sfătuit, l-a îndrumat, l-a ajutat din punct de vedere material. Sfătuit de acesta, Oswald şi-a părăsit serviciul bine remunerat de la Fort Worth şi a plecat la Dallas, unde cu ajutorul lui De Mohrenschildt şi-a găsit un serviciu la o societate de artă grafică. Societatea avea contracte şi cu Serviciul de hărţi al Armatei Americane, această activitate implicând folosirea unor materiale obţinute de avioanele de spionaj U-2, deci secrete militare. Pentru a lucra în acest domeniu, personalul trebuia să aibă acceptul serviciilor de securitate.
În cele șase luni în acest serviciu, Oswald a devenit familiar cu cele mai sofisticate tehnici de fotografie și a făcut rost de echipament fotografic foarte scump, printre care un aparat Minox, folosit de obicei în activitatea de spionaj. Aparatul, împreună cu alte echipamente sofisticate – încă trei aparate de fotografiat, un telescop, două binocluri, un compas și un pedometru – toate valorând sute de dolari, au fost confiscate după asasinarea preşedintelui Kennedy şi arestarea lui Oswald. În carnetul de însemnări al lui Oswald, de asemenea confiscat de poliţie, s-au găsit însemnări cu privire la „micropuncte”, metodă folosită pentru depozitarea şi transmiterea informaţiilor în activitatea de spionaj.
