Conform Wikipediei, Enrico Tamberlik (1820 – 1889) a fost un binecunoscut tenor „italian”, care a cântat cu mare succes în cele mai importante locuri de operă din Europa și America. Tot acelaşi articol de pe Wikipedia, ne spune că Tamberlik s-a născut la Roma, dar „unele surse susțin că Tamberlik ar fi putut fi de origine română și că numele său real era Nikita Torna”.
Că Tamberlik era de origine română, am putut găsi într-un articol din „Revista Moldovei” din 1927. Iată ce putem citi în el:
* Cine era acest Tamberlick? Asupra originii lui, cronicarii contemporani occidentali se contrazic în datele biografice.
* Unii îl dau, cu precizie, de origine italiană; alții, fără să precizeze, spun că e de origine străină. Ei mai spun că Tamberlick Enrico s-ar fi născut în Roma, la data de 16 martie 1820 şi că ar fi fost fiul unui funcţionar în Departamentul Finanțelor din Roma. Deşi el a început să studieze dreptul la Bologna, își părăsi însă acest drum nepotrivit, și își îndreptă calea spre artă. Enrico ar fi murit la Madrid sau la Paris în 15 martie 1889.
* Asupra unui singur lucru nu pot fi contraziceri: faima prodigioasă pe care Tamberlick o dobândi pe cele două continente – Europa şi America. Debutul și-l făcu la teatrul Del Fondo din Napoli, în 1841, cu opera I Capuletti de marele Bellini. Trece apoi la San Carlo, unde începe triumful său, continuându-l la Lisabona, Madrid, Londra, Paris, etc. La St.Petersburg, timp de doi ani, el e cântărețul agreat al Curții Imperiale Ruse, iar în 1858 străbate în lung cele două Americi.
* Puterea sa vocală, claritatea și întinderea vocii sale, care atingea pe Do diez din piept, talentul său de cântăreț, fizicul său superb, ușurința și dramaticul său joc, contribuiau din belșug la succesele sale. A știut să-și prețuiască, să-și păstreze marile sale calități muzicale, care i-au creat gloria.
* Dr. Ștefan Șipoteanu, medic primar în Botoșani, a povestit următoarele acum vreo sută de ani, că s-a găsit în familia preotului Toma Săvescu. După un ospăț gospodăresc și dătător de multă însuflețire, iată că preotul Toma, un bătrânel cu mult haz, într-un elan de veselie, începe să cânte melodia „Zorile”. Intensitatea vocală creștea mereu și părea a ajunge la înălțimi neobișnuite. Preotul Toma Săvescu a povestit ulterior că talentul muzical i se trage din familie, de la unchiul său, Toma Cosma. Acesta, rămas orfan la vârsta de 15 ani, pe la 1835 se angajează ca servitor la un hotel din Botoșani.
* Trupele de operă germană a doamnei Frisch, trupe stabilite în Iași și subvenționate de visteria Moldovei, se îndreptau, la intervale regulate și spre Botoșani. Într-una din zile, din grajdul hotelului venea o voce senină, curată și strălucitoare. Un italian din trupa de operă, pe nume Domenico Castiglia, auzind vocea de tenor a măturătorului din grajd, l-a convins să-l ducă în Italia. A plecat și dus a fost pentru totdeauna.
* Conștient de valoarea-i muzicală și adânc îndurerat de ignoranța atâtor boeri moldoveni care, deși l-au ascultat de multe ori, l-au ignorat, a părăsit țara cu mare supărare, dându-și originea de italian, ca o recunoștință către cel care l-a descoperit, cu toate că era român, născut în satul Andrieșeni, judeţul Botoșani. Sora lui mai mică, în amintirea unui frate pierdut, dar iubit, căsătorindu-se, dădu, primului său copil, numele de Toma – preotul Toma Săvescu.
