Din cele mai vechi timpuri, popoarele lumii au cinstit prin diferite manifestări și ceremonii festive începutul unui nou an calendaristic. În Roma antică, de exemplu, după reforma calendarului realizat de împăratul Iulius Cezar în anul 45 î.Hr., ziua de Calendae Ianuariae – prima zi a lunii ianuarie – a fost sărbătorită cu nemărginită veselie. Consuli, funcționari de stat, numiți de obicei la această dată, își ocupau posturile. Demnitari și cetățeni de rând își urau reciproc fericire și toate cele bune pentru viitor.
În Europa medievală, data începutului noului an diferea aproape de la o țară la alta. Înainte de an cucerit de către turci, în Banat – ca și în regiunile învecinate – începutul Anului Nou se socotea de la Crăciun, 25 decembrie. Sărbătorirea Anului Nou la data de 1 ianuarie a început să se generalizeze în țările cu religie preponderent romano-catolică după reforma calendarului inițiată de papa Grigore al Xlll-lea în anul 1582. După serioase împotriviri, noul calendar a fost introdus și folosit pentru prima dată în Italia, Spania, Portugalia, Franța, apoi în Olanda, Austria, Polonia și Ungaria. Statele protestante din Europa – Danemarca, Germania, Norvegia – au trecut doar începând cu anul 1700 la introducerea calendarului gregorian. Anglia, în schimb, n-a renunțat la utilizarea calendarului iulian până în anul 1752.
După străvechea tradiție romană, începutul anului s-a sărbătorit în preajma echinocțiului de primăvară, în data de 25 martie, care pentru o vreme a fost considerată prima zi a facerii lumii, iar ulterior praznicul morții lui Iisus. După lungi și controversate dezbateri, parlamentul britanic a decis în anul 1752 ca anul să înceapă tot la 1 ianuarie și să fie introdus și folosit calendarul gregorian atât în Anglia, cât și în domeniile și coloniile sale. Drept urmare, în Regatul unit anul 1752 a avut doar 271 de zile.
Până la ordinul emis în anul 1700 de marele țar Petru I, în Rusia Anul Nou s-a sărbătorit la data de 1 septembrie, după calendarul bisericesc pravoslav. Sărbătorirea noului an consta în întruniri obștești, hore, cântece și jocuri. Calendarul gregorian a fost introdus doar începând cu anul 1918. În România, după Marea Unire s-a generalizat, potrivit uzanței din Transilvania și Banat, utilizarea calendarului gregorian.
Documente istorice certe, precum și tradiția populară ne-au dovedit că în ținuturile noastre au dăinuit de-a lungul secolelor și s-au păstrat până în zilele noastre multe datini și obiceiuri legate de sărbătorirea Anului Nou: în noaptea de Revelion sau în dimineața primei zile a Anului Nou satele și orașele sunt cutreierate de colindători, de cei care vin cu capra și sorcova să ureze prietenilor, cunoscuților, belșug, sănătate și fericire. Cei sorcoviți oferă drept răsplată diferite daruri: bani, băutură, cărnați, cozonac, prăjituri, nuci, ce se consumă apoi în comun la hora ce va avea loc în seara primei zile a anului.
Pentru alungarea răului, a ursitelor din ograda gazdei, sunt folosite pocniturile din bici, zgomotul tălăngilor. Animalele trezite se întorc pe partea cealaltă, semnificând astfel fertilitate pentru anul care tocmai începe. Ca ogoarele să dea o recoltă bogată, iar „gazdele mari” să trăiască în fericire și belșug, în multe zone cei ce umblă cu sorcova împrăștie boabe de grâu – simbolul vieții, al fertilității, al speranței și înnoirii veșnice.
