Despre Deceneu, informații în general sigure aflăm la Strabon și la Iordanes. Strabon (64 î.Hr. – 25 d.Hr.) a fost unul dintre marii geografi ai antichității. În cea mai importantă lucrare a sa, „Geografia”, se află valoroase informații de caracter politic, lingvistic, etnografic, religios-spiritual relative la daci, grupate în cartea a VII-a. Iordanes, a fost un cleric got și a viețuit în sudul Dunării, cunoscându-i foarte bine pe daco-meso-romani, despre a căror continuitate la nordul și la sudul fluviului ne informează cu multă exactitate în lucrarea sa „Romana”. Dar acest contemporan al împăratului Iustinian (527-563) a mai scris o lucrare „Getica”, în care, voind a-și glorifica compatrioții, a adoptat voit confuzia ce se născuse între timp dintre goți și geți, atribuindu-le primilor toate faptele memorabile ale strămoșilor noștri. Spre documentare, Iordanes a utilizat surse dintre cele mai valoroase, astăzi pierdute în cea mai mare parte, între acestea fiind „Geticele” scrise de cunoscutul filosof Dion Chrysostomos, care, alungat de la Roma de către împăratul Domițian, a călătorit în Dacia în vremea regelui Decebal.
Din aceste două izvoare, confruntate cu altele indirecte, se poate trage concluzia că Deceneu a fost una din marile personalități ale Daciei, cu un rol eminent în ridicarea lor în vremea regelui Burebista. Din izvoare rezultă că marele preot avea o mare autoritate morală, iar cuvîntul său era respectat datorită adâncii sale înțelepciuni. Aceleași surse arată că Deceneu a deținut demnitatea de „mare preot” un timp foarte îndelungat, cam de pe la 60 î.Hr. până undeva în jurul anului 0.
În cuprinsul lucrării lui Iordanes, „Getica”, se află, la capitolul 67, o informație extrem de interesantă despre activitatea etic-religioasă a lui Deceneu. Aici se spune că marele preot, după ce a făcut selecția membrilor clerului dintre nobili, „i-a sfătuit pe geți să cinstească anumite divinități și sanctuare”. Desigur că informația a atras atenția erudiților de foarte multă vreme, dar a fost trecută în contul nenumăratelor confuzii, erori, răstălmăciri ale lui Iordanes, deși textul citat face parte dintre fragmentele extrase din opera lui Dion Chrysostomos.
Pe la sfârşitul anilor 1970, regretatul profesor N. Gostar a reluat analiza textelor antice referitoare la Zalmoxis. El a ajuns la concluzia că acesta a fost adorat ca zeu suprem de către geți numai în sec. VI-V î.Hr., pentru că în sec. I î.Hr. – I Hr., principala divinitate în Dacia era Marte, zeul războiului, după cum relatează autori bine informați ca Ovidius și Dion Chrysostomos. Desigur că Zalmoxis este menționat de către autorii vechi chiar și în sec. VI d.Hr., dar aceste relatări nu sunt altceva decât repetări ale narațiunii lui Herodot din sec. V î.Hr. În aceste condiții, textul din Iordanes nu mai este atât de obscur, iar ideea unei reforme nu mai apare atât de aberantă.
Coroborând toate acestea, se poate ajunge la concluzia că izvoarele literare antice atestă realizarea unei mari reforme religioase de către Deceneu, panteonul geto-dacilor suferind pe vremea lui o importantă „reorganizare”. Eminentul arheolog M. Babeș, cercetând sanctuarele geto-dacilor, arată că ele au apărut în sec. I î.Hr., niciunul nefiind mai vechi. Acest fapt, precum și alte detalii, îl determină pe M. Babeș să asocieze „explozia” de sanctuare activității reformatoare a lui Deceneu, așa cum este ea ilustrată de către Iordanes și, indirect, de Strabon.
