În jurul anului 433, conducători ai hunilor au devenit Attila şi fratele lui, Bleda, care avea să fie ucis de Attila. Attila, pe care biografii îl descriu ca pe un „bărbat de statură mică, cu umeri laţi, cap mare, ochi mici, mustaţă căruntă şi nas turtit, având o fire vicleană, brutală şi crudă faţă de duşmani”, a fost spaima Europei şi a intrat în istorie sub numele de „Biciul lui Dumnezeu”. Vorbea latina şi greaca, dar a fost un tiran crud şi un mare uzurpator. I-a învins aproape pe toţi cei care i-au stat în cale.
Pe 15 martie 452, Attila s-a însurat a doua oară. Soţie i-a devenit prinţesa Ildika, fiica lui Günther, regele Burgundiei, pe care Attila l-a ucis şi apoi i-a distrus regatul. Se spune că nici măcar noaptea nunţii nu i-a oferit clipe de mari plăceri lui Attila. După încheierea ceremonialului nupţial, când Attila a rămas singur cu tânăra şi frumoasa Ildika, aceasta a scos de sub veşmântul lung o sabie şi a înfipt-o în inima tiranului beat. Citiţi mai multe despre această moarte în articolul Marele războinic Attila Hunul a murit chiar în noaptea nunţii sale. Din ce cauză?
Moartea faimosului Attila, care nu şi-a pierdut viaţa pe câmpul de luptă, ci a fost ucis în patul nupţial, a provocat o mare jale în rândul hunilor. În semn de doliu, oştenii lui şi-au tăiat părul şi şi-au crestat obrazul, fiindcă amintirea bărbaţilor trebuie marcată cu sânge şi nu cu lacrimi, ca amintirea femeilor.
Artişti cunoscuţi au executat un superb sicriu din aur. Pe capac au sculptat portretul lui Attila, iar pe părţile laterale – scene de război, portretul Papei Leon I, figuri de regi şi împăraţi care se înclină în faţa lui Attila şi îi oferă aur. Alţi maeştri au pregătit un sicriu din argint pe care au încrustat simbolul lui Attila: un vultur care scrutează lumina soarelui şi însemnele celor 22 de ţinuturi cotropite de Attila. Apoi a fost confecţionat un al treilea sicriu, din fier, care era cel mai mare.
Potrivit unei legende, trupul lui Attila a fost îmbrăcat în purpură, părul, mustaţa şi barba i-au fost prinse în agrafe cu perle, degetele împodobite cu inele din briliante, după care a fost aşezat în sicriul din aur, având alături de el un vas plin cu vin, o sabie şi un buzdugan, toate din metal galben. Sicriul, împreună cu monedele de aur, a fost introdus în sicriul din argint, iar acesta în sicriul din fier. Locul liber dintre sicriele din aur şi din argint a fost umplut cu sângele celui mai iubit cal, al sclavului favorit, al celei mai îndrăgite iubite, a bufonului şi cântăreţului lui Attila. În acest timp, din palatul lui de lemn au fost scoase trei sicrie din fier umplute cu pietre, care au fost transportate în trei direcţii diferite.
Apoi, după ce bezna nopţii s-a aşternut deasupra împrejurimilor, din palat a fost scos şi sicriul uriaş din fier în care se aflau celelalte două, din aur şi din argint. Se spune că Ernas, mezinul lui Attila, l-a sfătuit pe Onegesius, confidentul tatălui său: „Transportă sicriul mare din fier undeva spre nord, acolo unde râul se împarte în două. Opreşte cursul unui braţ şi pune-i pe soldaţii tăi să sape pe fundul lui o groapă. Aşează acolo sicriul şi lasă din nou apa să curgă deasupra lui, în aşa fel încât regele şi tatăl nostru să se odihnească sub pământ şi sub apă, în razele aurii ale soarelui, în lumina argintie a lunii şi în bezna veşnică a nopţii!”
Onegesius a îndeplinit ordinul fără cârtire. După ce s-a întors, a fost ucis de fiii lui Attila şi de soldaţii lor pentru ca nimeni niciodată şi nici măcar ei să nu afle locul unde a fost îngropat cel mai bogat şi mai cunoscut hun. Aşa povesteşte o veche legendă.
Căutarea mormântului lui Attila a început încă de la mijlocul secolului al V-lea şi a continuat, de-a lungul timpului, până în zilele noastre. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în Ungaria el a constituit ţinta preocupărilor unor personalităţi de seamă. Căutarea mormântului lui Attila în Germania, Bulgaria, România, în castelul Aurolzmunster din Austria, lângă oraşul Martin din Slovacia, în Franţa, Elveţia, Olanda, în satul Bok din Iugoslavia, în Ungaria, mai ales pe malul râului Tisa, pe insula Monte dell’Oro din Italia, în laguna veneţiană şi în multe alte locuri, este legată de dorinţa veşnică a oamenilor de a se îmbogăţi. Mormântul lui Attila a fost căutat şi pe fundul Dunării, în Ungaria, deoarece şi aici se putea afla acel loc „sub pământ şi sub apă”.
