Prințesa germană Sofia de Anhalt-Zerbst (1729-1796) – mai târziu cunoscută ca Ecaterina cea Mare – a fost măritată cu marele duce moștenitor al Rusiei, viitorul Petru al III-lea (1728-1762). Acesta era bolnăvicios, slab, zăpăcit, fanfaron, ignorant, nepricepând deloc mentalitatea rusă. Sofia, dimpotrivă, a învățat rusește, s-a convertit la ortodoxie schimbându-și numele în Ecaterina Alexeevna; era activă, entuziastă, cu temperament de fier. Soțul ei, neputincios, avea totuși un gust deosebit pentru femei cocoșate și chioare, pe care le bătea la spate; se spunea despre el că mirosea a țap.
Împărăteasa Elisabeta a Rusiei (1709-1762), mătuşa lui Petru al III-lea, socotea că preocuparea cea mai mare a unei prințese moștenitoare este aceea de a da naștere unui băiat, pentru a perpetua dinastia, trebuind să fie totodată păzită de orice intimitate cu cavalerii și servitorii de la curte. Era însă prea târziu: când Ecaterina l-a născut pe Pavel, acesta era rodul șambelanului Soltikov, amic al soțului, care introducea el însuși pe favoriți în patul nupțial. Lăsată înadins fără îngrijiri după naștere, Ecaterina era să se prăpădească. Urându-și soțul, ea avu a doua legătură cu frumosul și spiritualul conte Stanislav Poniatowski (1732-1798) cu care se întâlnea deghizată în haine bărbătești și care îi dărui o fată. Poniatowski a fost ultimul rege al Poloniei.
Odată, când prințesa era gata să nască, un credincios al ei dădu foc casei sale de la țară; viitorul Petru al III-lea, căruia îi plăceau incendiile, alergă, acolo, în timp ce soția lui năștea: „Numai Dumnezeu știe cine a însărcinat-o pe soția mea”, exclamă soțul oficial.
E adevărat că instinctul matern nu era prea dezvoltat la Ecaterina. Era însă dominată de setea de putere. Pricepând că guvernanții și poporul rus nu vor tolera nicio jignire adusă Bisericii lor (precum făcea Petru), ea a lucrat astfel ca, urcând pe tron după moartea țarinei Elisabeta, să-și pună în aplicare planul. Petru al III-lea a încercat s-o înlocuiască cu metresa lui platonică, doamna Voronzov. Grigori Orlov (1734-1783) un uriaș temerar, frumos, care deveni urmașul lui Poniatowski în viața amoroasă a Ecaterinei, îl înlătură, cu ajutorul fraților săi, pe Petru al III-lea. În iunie 1762, Ecaterina fu proclamată singura împărăteasă; curând, Petru al III-lea a fost asasinat de Orlov și de tovarășii săi, unul mai beat decât altul, iar Ecaterina născu al treilea copil, legitimat sub numele de contele Alexei Bobrinski (1762-1813).
Grigore Orlov, recunoscut favorit oficial al împărătesei, a avut un apartament la palatul imperial, primind lunar 12.000 de ruble; încărcat de onoruri și demnități, numit general-șef al artileriei, el a putut aduce la Curte pe toți frații și verii săi. Însă Ecaterinei nu-i era de ajuns un singur favorit. Printre legăturile ei, e de menționat aceea cu Wisenski, un tânăr ofițer introdus la Curte de dușmanii lui Orlov. El venea la Ecaterina deghizat ca medic; consultațiile lui i-au plăcut atât de mult împărătesei, încât el se pricopsi cu o cameră la palat. Într-o zi, cameristul i-a predat o cheie de aur: în sertarul unei mobile se aflau 180.000 de ruble-aur, cadou al amantei satisfăcute. Teribilul Orlov a cerut însă ca noul favorit să fie trimis în provincie.
S-a ivit însă un nou rival: elegantul și binefăcutul locotenent Alex Wassilikov. Şi acesta primi un dar bogat din partea Ecaterinei, în afară de o pensie anuală de 20.000 de ruble; acesta era cadoul obişnuit de adio pentru favoriții care au încetat să placă împărătesei.
Noul favorit al împărătesei deveni un ofițer frumos, Potemkin. Însoțind odată caleaşca Ecaterinei, calul său nu a vrut să-l asculte. Zărindu-l pe ofițer, Ecaterina îi spuse râzând: „Calul tău e mai inteligent decât dumneata”. În câteva zile, Potemkin ajunse omul cel mai influent al imperiului. Deși Orlov, simțind primejdia, l-a făcut să piardă un ochi, în urma unei lovituri de toc la o partidă de biliard, țarina l-a găsit destul de chipeș. Potemkin l-a înlocuit pe Orlov în toate demnitățile: deveni conte, șef suprem al armatei, mare amiral al Mării Negre, guvernator al provinciilor de sud, ministru, titular al celor mai rare decorații. Mai inteligent decât Orlov, care muri în 1783, la 49 ani, Potemkin a știut să joace pe lângă Ecaterina rolul pe care l-a avut Madame de Pompadour pe lângă Ludovic al XV-lea.
Țarina a vrut să-și creeze un cerc de favoriți; Potemkin îi procură astfel pe un popă ucrainian – Saradolfski, pe sârbul Forici, apoi pe un „rus adevărat”, căpitanul Korsakov. Apoi, veni rândul lui Lanskoi, care muri foarte tânăr, din cauza abuzului de afrodisiace. Ecaterina i-a ridicat un mormânt costisitor, jurând că Lanskoi va fi ultimul ei amant. După un an, Potemkin i-a găsit un consolator în subofițerul Yermolov, care începu să-l sape pe binefăcătorul său, voind să-i ia locul. Țarina i-a împăcat pe amândoi, luându-și un nou amant – Mamonov, căpitan în garda imperială, care nemulțumindu-se cu țarina își luă și o prințesă de la Curte.
Potemkin însă a știut să joace și în politica rusă un rol excepțional, cucerit Crimeea, realizând o parte din testamentul lui Petru cel Mare, care voia să-i izgonească pe turci din Europa. Potemkin muri în 1791. Ecaterina, îmbătrânind, capătă un aspect masculin și nu-i mai plăceau bărbații ca înainte. Ultimul ei favorit a fost un tătar, Platon Zukov, invertit cunoscut, supranumit „Madame Dubarry a regimului”.
Ecaterina era inteligentă și cultă, la curent cu literatura. Era în relații epistolare cu Diderot și vroia să organizeze Rusia după concepția enciclopediștilor – sistemul despotismului luminat. A ridicat chestiunea unei Constituții a Imperiului Rus și a desființării sclavagismului; justiția a devenit ceva mai blândă, iar pedeapsa cu moartea a fost desființată pentru unele capete de acuzare. A deschis școli, universități, academii. Ea n-a avut însă tăria lui Petru cel Mare, care a înfruntat clasele conducătoare.
Persecuțiile și represaliile erau mai rare faţă de alte părţi ale Europei, iar când a căzut Bastilia (1789), poliția a lăsat pe tinerii liberali să-și manifeste bucuria pe străzile St. Petersburg-ului. Această încercare de „despotism luminat” se termină destul de rău. Favoriții împărătesei delapidau fără rușine, stârnind răscoale populare. Dându-se drept țarul Petru al III-lea, cazacul Pugatsev a produs răscoale în provinciile sudice și a amenințat chiar şi Moscova. Însă revolta sa n-a mai reuşit s-o detroneze pe Ecaterina, care şi-a păstrat supranumele de „Semiramida Nordului”…
