La sfârșitul deceniului al doilea al secolului al XIX-lea, viața lașului a fost zdruncinată de incendii, război și ciumă. După ce, în 1828, în timpul războiului ruso-turc, orașul s-a transformat într-o ruină, 1 an mai târziu, el cădea pradă unei cumplite epidemii de ciumă. Revista ieșeană „Albina românească” scria în paginile sale că „în două zile, au murit 50 de oameni”.
Într-un raport înaintat guvernului rus de către guvernatorul Principatelor pe perioada de ocupație rusească (1828-1834), Pavel Kisseleff, era surprins întreg dezastrul provocat în oraș de boală. „Cei 8-9.000 de locuitori rămași dau câte 150-180 de victime pe zi. Din toți medicii, unul singur se mai îngrijește de bolnavi, întrucât ceilalți toți, parte au murit, parte au fugit”.
În memoriile sale, prințul Nicolae Șuțu scria că, din cauza ciumei, „nu se mai vedea circulând o trăsură și cel ce trecea prin acele străzi deșarte n-auzea decât gemetele agoniei, printre obloanele sau perdelele închise ale dughenelor caselor. Era o adevărată ploaie de morți; oamenii cădeau ca muștele în stradă”.
