La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, se consideră că primul român modern, în adevăratul sens al cuvântului, a fost boierul Constantin (Dinicu) Golescu (1777-1830). El este, dintre toți românii, acela care s-a arătat mai apt pentru a primi tiparele ideilor și formelor de civilizație din Occident, acela care trebuia să aibă în țara lui cea mai mare influență. De aceea, el poate fi numit „cel dintâi român modern”. Studiindu-l, vom constata impresia mare pe care trebuia s-o producă contactul subit al Europei civilizate asupra unui român în vârstă din vechea societate fanariotă.
Emigrat la Brașov, după revoluția de la 1821, și după ocuparea țării de către turci, Dinicu Golescu merse în Rusia, ale cărei mari biserici îl minunară și avu ideea să călătorească în Occident, în mai multe rânduri, în anii 1824, 1825 și 1826. După ultima călătorie, avu chiar curajul să se despartă de cei patru fii ai săi – Radu, Alexandru, Ștefan și Nicolae – pe care-i așeză, primii doi într-un institut din Munchen, iar pe ceilalți doi într-o școală superioară din Geneva, voind astfel să dea la doi din ei o educație germană și la alți doi o educație franceză.
Și iată-l mergând mai departe: în timpul acestor călătorii avu ideea originală de a-și lua notiţe, mai întâi în grecește și apoi în limba lui, și întors în țară se hotărî să le redacteze și să le publice. Astfel apăru la Budapesta, în 1826, la Tipografia regală a Universității ungurești, una dintre cărțile cele mai curioase din câte există, căci ne face să asistăm la schimbarea radicală a spiritului unei persoane și în același timp ne descrie minunat de exact toată epoca lui. Ea poate fi comparată, pentru valoarea ei, pentru ideea unică la care autorul revine fără încetare și pentru lipsa absolută a unui plan ordonat, cu „Essais” de Montaigne. Logofătul Golescu îşi scrie lucrarea, având în spirit gândul mizeriilor actuale din Valahia și al ridicării ei viitoare.
Boierul valah descoperă ceva ce nu s-a mai știut înaintea lui; la fel cum Cristofor Columb a descoperit America la sfârșitul secolului al XV-lea, tot aşa logofătul Constantin Golescu va descoperi Europa civilizată în plin secolul al XIX-lea. Autorul observă în Occident superioritatea civilizaţiei şi, în rândurile sale, îşi doreşte să se pună în practică, în Valahia, rezultatul observațiilor sale.
Pe măsură ce autorul pătrunde în mijlocul Europei și când vede marile centre – Veneția, Munchen, Geneva – îl vedem întrerupându-și firul povestirii ca să strige: „Aceasta n-am văzut-o niciodată în viața mea!”, sau: „Nu este cu putință să fie ceva mai frumos în lume!” ori „Poți să visezi, dar nu-ți vei închipui niciodată ceva mai reușit din câte am văzut!” În ultima parte a cărții, autorul îşi doreşte să-și servească patria, să o scoate cât mai repede din starea de inferioritate în care a ținut-o până atunci o soartă contrară.
