În condiţiile agravării pericolului roman, în primăvara anului 87 Decebal dobândeşte tronul de la înaintaşul său Duras-Diurpaneus. Foarte probabil schimbarea s-a produs în momentul în care romanii erau pe punctul de a porni marea campanie din 87. Despre faptele lui Decebal înainte de 87 nu avem ştiri. Numeroşi sunt cei care cred că puternicul atac dacic din iarna lui 85/86, care a provocat mare panică în teritoriile romane din sudul Dunării, a fost condus de Decebal, nepotul regelui de atunci Duras-Diurpaneus. Urmare a acestui puternic atac, după cum ne informează marele istoric Tacitus, „erau puse în cumpănă taberele întărite ale legiunilor şi însăşi stăpînirea noastră”.
Gravitatea situaţiei rezultă şi din faptul că împăratul Domiţian vine în 86 pe frontul de la Dunăre, reorganizează provincia Moesia, încredinţează comanda trupelor de aici lui Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, care reuşeşte să respingă pe daci peste fluviu. Apoi, se fac mari pregătiri pentru a porni ofensiva împotriva Daciei, ceea ce se va şi întâmpla în primăvara anului 87. Situaţia devenise deosebit de grea pentru daci, iar lupta se anunţa crâncenă. În acest moment de supremă încordare a forţelor, pentru a face faţă ofensivei romane, bătrânul Duras-Diurpaneus cedează tronul lui Decebal. De ce lui Decebal ? Din numeroase mărturii, din desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, rezultă că Decebal, care crescuse în viitoarea acelor vremuri, care participase deja la câteva lupte, era cel mai potrivit pentru a prelua conducerea. Rezultă aceasta și din relatarea lui Dio Cassius care nota: „Duras, care avea domnia mai înainte, o oferi de bunăvoie lui Decebal, regele dacilor, pentru că era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut”.
Portretul lui Decebal făcut de Dio Cassius, la aproape un secol şi jumătate de la dispariţia regelui-erou, este întregit de reprezentările din arta plastică antică. Chipul lui Decebal apare de şapte-opt ori pe Columna lui Traian, un bust al regelui se află astăzi în Muzeul Ermitaj din St.Petersburg, şi probabil tot un bust al lui Decebal este şi piesa păstrată în Muzeul de la Vatican. Sintetizând datele desprinse din reprezentările plastice privind portretul lui Decebal, istoricul Hadrian Daicoviciu nota într-o carte dedicată regilor daci următoarele: „Columna îl înfăţişează pe Decebal ca pe un bărbat destul de înalt, bine clădit şi viguros. Chipul lui, cu fruntea înaltă, arcadele bine marcate şi sprâncene stufoase, cu nasul puternic şi drept, pomeţii proeminenţi şi faţa suptă încadrată de o barbă scurtă, cu gura dreaptă deasupra căreia se arcuieşte o mustaţă lungă, degajă energie, asprime şi dârzenie”. Aşadar Decebal, bărbat în puterea vârstei, deosebit de energic şi curajos, înzestrat cu toate calităţile menţionate de Dio Cassius, era cel mai nimerit pentru a prelua conducerea statului în 87.
Se cunosc câteva date şi despre familia lui Decebal. Este foarte probabil că Decebal era fiul regelui Coryllus, pomenit de Iordanes, după Dio Chrisostomul, şi nepot al lui Duras-Diurpaneus. Rămâne de stabilit dacă totuşi Coryllus este unul şi acelaşi cu Scorilo şi deci dacă Decebal este „fiul lui Scorilo”. Tot mai mulţi sunt cei care cred că celebra inscripţie „Decebalus per Scorilo” trebuie tradusă „Decebal (a făcut, se înţelege vasul de cult) prin Scorilo” şi nu „Decebal, fiul lui Scorilo”. Poetul Martialis ne spune că Decebal avea un frate numit Diegis. Istoricul Dio Cassius aminteşte de o soră a regelui şi de un frate Vezina, care era un fel de vicerege. Pe Columnă apar doi adolescenţi capturaţi de romani, pe care istoricii moderni îi consideră drept fiica şi fiul lui Decebal.
