Nu știm cât de populare erau în Evul Mediu poveștile despre vampiri. Dar, astăzi, în categoria filmului de groază cu o astfel de temă, acțiunile sunt plasate, de obicei, în această perioadă. Și, judecând după un singur prototip – acela al contesei Elisabeth Bathory – se pare că sunt justificate.
În 1972, la New York și Londra a apărut în ediții diferite, dar cu un egal succes, cartea lui Gabriel Ronay, „Adevărul asupra lui Dracula”. Ronay manifestă o slăbiciune deosebită în localizarea castelului vampirismului în Transilvania, săvârșind numeroase greșeli istorice, în genul aceleia a plasării castelului contesei Bathory în Transilvania, deși toate avuțiile ce aparțineau acesteia erau pe teritoriul Ungariei și Cehiei. Ea este, însă, un personaj central al cărții și al timpului ei, bineînțeles! toate cele șase capitole ale părții a treia a cărții fiindu-i dedicate.
Elisabeth Bathory este una dintre figurile celor mai înalte cercuri aristocratice ale Austro-Ungariei, al cărei proces de crimă și vampirism s-a judecat în condiții excepționale în 1611. Ea asasinase, cu propria-i mână sau prin poruncă, 650 de fecioare, cifră pe care au transmis-o posterității chiar jurnalelor ei intime descoperite la anchetă. Cifra este imensă și incredibilă, dar faptele s-au petrecut. Sub protecția zidurilor castelelor în care a locuit, Elisabeth Bathory avea o cameră de taină, izolată sau subpământeană, unde erau sacrificate după un ritual personal tinerele angajate aduse de intermediari. Din sângele scurs în urma folosirii diferitelor instrumente de tortură, Elisabeth își pregătea îngrozitoarele ei băi de la orele 4 ale dimineții. Astfel i se părea ei că va reuși să-și câștige tinerețea pierdută.
Totul pornise de la o întâmplare: într-o dimineață camerista care nu-și mulţumise stăpâna, a primit de la aceasta o palmă atât de puternică încât sângele i-a țâșnit din nări și urechi direct pe obrajii contesei care ștergându-se i s-a părut că pe locul unde fuseseră picăturile de sânge pielea își recăpătase frăgezimea. A urmat apoi masacrul care în final se solda cu uciderea a vreo 5 fete pe săptămână, unele dintre ele, din rândurile micii nobilimi, deoarece contesa fusese sfătuită de una dintre vrăjitoarele locului să renunțe la țărăncuțele a căror sânge nu are puterea celui „albastru”.
Momite să vină la castelele contesei pentru a deveni slujnice sau croitorese (în cazul fetelor sărace) sau pentru a învăța bunele maniere (în cazul celor aparținând nobilimii), tinerele sfârșeau într-un mod inimaginabil: majoritatea cadavrelor aveau bucăți smulse, sânii tăiați și sexurile arse. Desigur, contesa Bathory nu a putut face acestea singură, dar colaboratorii ei erau cu toții servitori din subordine. Ei erau de mai multe categorii: mai întâi codoașele care-i găseau fetele prin satele vecine sau mai depărtate. Apoi alte femei, mai bine situate social, care le recrutau din sânul micii nobilimi. Erau apoi participantele la torturi și la crimă. Altă categorie era aceea a groparilor, cei care făceau să dispară cadavrele.
Toate castelele Elisabethei și chiar cele unde era invitată pentru mai multă vreme, aveau câte o „cameră a sângelui”. Această criminală itinerantă a acționat la castelele Bytea Beckov, Cseszke (aflate azi în Cehia) și la castelele Sarvar și Keresztur (Ungaria). Chiar la Viena, pe Augustinianstrasse, unde familia Nadesaly, a soțului Elisabethei, avea o casă, s-au petrecut numeroase crime. Țipetele fetelor erau atât de puternice încât călugării de la mănăstirea augustinină care dădea numele străzii, sculați din somn, aruncau cu tot felul de obiecte în geamurile clădirii, reclamând liniște.
Și totuși, o astfel de criminală despre care ajunseseră zvonuri și la urechile regelui – prin mijlocirea preoților de pe moșiile ei – a fost greu de condamnat. Contesă din renumita familie a Bathoriștilor, care urcase doi principi pe tronul Transilvaniei și un rege în Polonia nu a putut fi condamnată decât de Parlament. Deși două din slujnicele sale au fost condamnate la moarte prin tortură și foc, un alt slujbaș fiind decapitat, imunitatea nobiliară a Elisabethei a ferit-o de condamnarea la moarte. Astfel ea a fost zidită într-o cămăruță de la castelul Csejthe, unde printr-o ferestruică i se dădea mâncarea.Trei ani și jumătate a mai trăit în acest fel cea care a fost cu adevăratul „femeia vampir” a Evului Mediu.
