În 13 iulie 1709, din ordinul lui Ludovic al XIV- lea (regele Franţei) au fost aruncate în focul căminului din Camera Consiliului din Paris niște documente care fuseseră păstrate într-un misterios cufăraș din piele neagră de-a lungul mai multor ani. Regele a contemplat cu profundă melancolie cum acele hârtii se înnegreau și sfârșeau dispărând în flăcări. Dragostea care a simțit-o pentru Doamna de Montespan (1640 – 1707), tandrețea vie pe care i-a acordat-o mereu, închinau un ultim omagiu amintirii sale. Murise în urmă cu mai puțin de doi ani și dacă ceva putea să-i tulbure amintirea, el o evita, făcând să ardă acele pagini care rememorau un întunecat proces de vrăjitorie. Erau astfel distruse declarațiile care o acuzau pe Doamna de Montespan.
Regele nu știa că Doamna Reynie (locotenentul Reynie a fost președintele și procurorul general al Tribunalului) a scris însemnări care vor supraviețui în timp, pe care istoria le păstrează și care învăluie figura doamnei de Montespan într-o atmosferă tulbure de incertitudini. În timpul unui lung proces în care diverse femei considerate vrăjitoare au fost întemnițate, interogate și supuse torturii, s-a ivit numele Doamnei de Montespan, cea care fusese de-a lungul anilor favorita regelui. În acei ani era destul de obișnuit să se recurgă în anumite împrejurări la persoane care făceau farmece și foloseau toate acele stranii formule care asigurau favorurile unei anumite persoane – iubirea unui amant și chiar, în cazuri extreme, moartea ascunsă.
În acel proces, și-au pierdut libertatea femeia numită La Voisin pe numele adevărat Catherine Deshayns Monovoisin, cea mai mare criminală din istorie. Ea își botezase otrava „praf de succesiune”. În urma procesului, femeia La Voisin este condamnată la moarte și condusă la ceasul 12 al zilei în piața de Greve pentru a fi arsă de vie.
Doamna de Montespan a fost amanta preferată a regelui de-a lungul multor ani. Când regele se simte atras de domnișoara de La Valliere, favorita apelează la femeia La Voisin pentru a primi un filtru de iubire care să-i redea atenția regelui și să-l îndepărteze pe acesta de noua dragoste. Declarațiile procesului te fac să crezi că doamna credea in puterile farmecelor la care apela întotdeauna când avea nevoie. Când se ivește în viața regelui altă femeie, mai tânără și cu atât mai periculoasă, doamna de Montespan apelează din nou la vrăjitoare. Fiica acesteia, Marie-Marguerite, povestește cu tot felul de amănunte întrevederile mamei sale cu doamna. Ea afirmă că capul doamnei de Montespan este stropit cu apă sfințită, în timp ce citește Evanghelia Regilor. Doamna de Montespan recită un descântec ce i-a fost dat; este un descântec pentru a obține favorurile regelui și a face să moară domnișoara de La Valliere!
La Landri, altă vrăjitoare prietenă cu femeia La Voisin a oficiat numeroase vrăji, arzând între ele snopi și citind în timp ce ardeau: „Snopule, te ard, dar nu pe tine te ard, ci corpul, sufletul și spiritul lui Ludovic de Bourbon pentru ca să nu poată merge, nici veni, dormi sau odihni, până ce nu va fi împlinită dorința doamnei de Montespan”. Una după alta mărturisirile încep să o acuze în mod scandalos și de fiecare dată mai neliniștitor pe Doamna de Montespan. Totuși, acuzațiile începeau să fie periculoase pentru că în unele se spunea că doamna de Montespan avusese de gând s-o otrăvească pe Ducesa de Fontanges (1661-1681), succesoare a doamnei de Montespan ca favorită a regelui, folosindu-se de una din vrăjitoare care urma să intre în serviciul ei. Apoi, constatând că filtrele ei, parfumurile și trucurile nu foloseau la nimic, iar regele se îndepărtează de ea, a hotărât să-l otrăvească pe rege. Curând, chiar cei care au acuzat-o pe doamna de Montespan își retrag acuzațiile.
Vrăjitoarele mor pe rug, complicii lor sunt închiși, dar Doamna de Montespan trăiește luni îndelungate exilată într-un apartament situat în aripa cea mai izolată a reședinței regale. Apoi se retrage într-un stabiliment religios, alături de fiicele Sfântului Iosif. Acolo donează o magnifică zestre datorită căreia trăiesc o sută de fete tinere, orfane. După trecerea a trei secole, adevărul continuă să fie o enigmă. Filtre amoroase, otrăvuri, sau pur și simplu un complot împotriva Doamnei de Montespan? Există un singur fapt sigur și limpede în această poveste îndepărtată, triumful iubirii asupra adevărului teribil sau calomniei: Ludovic al XIV-lea a păstrat până la moarte o afecțiune deosebită amantei sale și a continuat să o viziteze în exilul ei de la Curte.
