Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, exista un mare boier în ţara Moldovei, pe nume Gheorghe Ursachi. De origine grecească, el a ajuns mare vistiernic al Moldovei (un fel de ministru de finanţe), ocazie cu care se îmbogăţeşte foarte mult (probabil că furând din visteria ţării). Se zicea despre el că era putred de bogat, deţinând un număr imens de sate. A fost în conflict cu Gheorghe Duca Vodă (l-a pârât pentru mazilirea sa) care, profitând de faptul că era dator lui Balaban cu 140.000 de taleri, l-a judecat (1680), întemniţându-l, dezbrăcându-l în pielea goală, legându-l de stâlp în mijlocul iernii, în ger, apoi ţinându-l 1 an în temniţă, unde a fost şi bătut în tălpi. Se crede că toate acestea au fost, de fapt, o ocazie de a lui Gheorghe Duca de a căpăta de la Ursachi câteva sute de pungi de galbeni.
Gheorghe Ursachi a murit undeva în anul 1688 sau 1689, fiind înmormântat la Mănăstirea Precista din Tg. Ocna (jud. Bacău), a cărui ctitor este. A fost căsătorit de trei ori (cu Ilinca Coci, Maria Cantacuzino-Deleanu şi cu Alexandra Şoldan), având două fete (Safta şi Catrina, cu cea de-a treia nevastă) şi un băiat (Dumitraşcu – cu cea de-a doua nevastă). Acest Dumitraşcu Ursachi, înmormântat la Biserica Barnovschi din Iaşi în 1707, a fost mare stolnic al Moldovei, el fiind „şoarecele” din „Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir. Căsătorit cu Maria Buhuş, Dumitraşcu Ursachi a avut 4 copii: Vasile, Gheorghe, Toader şi Maria.
Gheorghe Ursachi, nepotul direct al primului Gheorghe Ursachi (marele vistiernic), a avut funcţii mai mici faţă de bunicul său, ajungând postelnic şi jitnicer. În timpul primelor două domnii ale lui Grigore Ghica Vodă II, nu a moştenit decât 5 moşii în ţinutul Cernăuţi, fapt care l-a făcut să se stabilească în reşedinţa ţinutului. A avut relaţii speciale cu domnul Grigore Ghica Vodă II, fiind „ciracul” acestuia. Aceste relaţii s-ar putea explica prin ajutorul substanţial pe care l-a acordat Grigore Ghica, în prima domnie, Mariei Ursăchioaia şi fiilor ei, pentru a-şi recăpăta moşia Borăuţi. O altă explicaţie ar fi de natură genealogică: socrul fratelui său Vasile, Antiohie Jora mare logofăt, a fost căsătorit cu Ecaterina, fiica soţiei lui Grigore Ghica Vodă II. Nu a fost căsătorit, murind în 1741, iar aproape întreaga sa avere a fost donată, prin viu grai, domnitorului Grigore Ghica.
În legătură cu moartea sa ni s-a păstrat un original document din 2 ianuarie 1742, pus în circulaţie şi comentat de istoricul Sever Zotta în revista „Arhiva genealogică” din 1912 / 1913, acesta fiind considerat a fi „cel mai vechi proces verbal românesc”. Practic, acest document conservă mărturiile celor care au fost în preajma lui Gheorghe Ursachi în clipele agoniei sale. Moartea sa a pus în mişcare înalte feţe bisericeşti şi însemnaţi dregători, deoarece, fratelui său (Vasile) i s-a părut suspectă dania făcută de Gheorghe. Ce mai aflăm din acest proces verbal? Că Gheorghe Ursachi, jitnicer, a murit bolnav în casa sa din Cernăuţi, că avea un copil de casă (numit Iordachi) şi un vizitiu; că vrând să-şi facă diata nu a mai putut, fiind „buiguit de moarte” şi că, înainte de a muri, „au poftit ceai”.
După ducearea Popii, lui Costașco rămăind el acolia lângă Gheorghie Ursachi, fiind buiguit de moarte și pe urmă mai trezindusă, au poftit ceaiu și dândui ceaiu și bându și aducândui Ștefăniț Miha aminte ca săși facă diiată au răspuns Gheorghie Ursachi că nare drept să facă diiată nici vre el să știe și Borăuții fiind robiți Măriasa Grigori Vodă iau scos, și Măriisali și cuconilor Măriisali îi dăruiaști. Şi mai aducândui aminte și pentru altele au răspunsu că și pentru altele Măriisali lui Grigori Vodă să lasă, și pre Măriasa îl lasă Epitropu săl grijască [repetat „săl grijască”] și când au grăit aceaste cuvinte au fost Constantin Holban și Ștefan Roschip și Iordachi copil din casă.
