Constantin Mavrocordat Vodă (1711-1769) a fost un domnitor fanariot, care a domnit intermitent atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, între anii 1730 şi 1769. El a murit la Iaşi pe 21 noiembrie 1769, din cauza unei răceli, agravate de o rană primită în cadrul unei lupte dintre ruşi şi turci; Alexandru Ipsilanti-Comnenul susţine că ar fi murit la Galaţi în urma unei lovituri cu sabia primite de la un ofiţer rus.
Încă din timpul celei de-a doua domnii în Moldova (1741-1743), Constantin Mavrocordat era văzut ca un revoluţionar, ca un om cu idei subversive: „Într’această a doua sa domnie, multă supărare au făcut ţării cu obiceiuri noue”, spuse spătarul loan Cantacuzino.
Dar cronicarul loan Neculce, care a fost mare vornic aş Ţării de Jos în Moldova, om cu vederi mai înaintate şi mai liberale, vorbind tocmai despre aceste „obiceiuri noue”, adică „obiceiuri noi” făcute de Constantin Mavrocordat în a doua sa domnie în Moldova, a spus: „Sunt şi alte multe bunătăţi ale lui Constantin Vodă cu carele au înfrumuseţat patria, pământul Moldovei, cu judecăţi drepte şi cu obiceiuri bune creştineşti, şi fieşte căruia ii era cu bună dreptate după cinste şi după vrednicia sa”.
Constantin Mavrocordat era un om aprig, religios, egalitar, îndrăzneţ şi foarte invăţat. Vodă Mavrocordat, cu silinţa şi cu energia sa, i-a scos pe turci din Moldova (1741), chiar şi spătarul loan Cantacuzino recunoscând că „cu această faptă, Constantin Mavrocordat au resplătit toate păcatele sale”.
Lui Constantin Mavrocordat nu-i sufla nimeni în borş, cum zice proverbul. În 1742, sultanul, regele Franţei, regele Suediei și domnul Valahiei, Grigore Ghica Vodă II, au încercat să amestece Moldova împotriva Poloniei, în afacerea emisarilor trimişi de regele Suediei în Polonia, a împărţirii Ucrainei şi a recrutării de oşti şi cumpărături de cai din Moldova, pentru serviciul regelui Prusiei. Dar, Constantin Mavrocordat, prin agerimea sa, izbuti să scape din aceste ispite, refuzând din capul locului serviciile ce i se cereau în folosul Suediei, şi darurile ce i se trimiteau, cum dovedeşte corespondenţa sa cu ambasadorul Suediei Karlson, cu Vodă Grigore Ghica şi cu ambasadorul Franţei.
Pe Constantin Mavrocordat îl ura mai ales, cu ură vrăjmaşă şi neîmpăcată, o clasă de oameni pe care loan Neculcea îi numeşte „ciocoi”, ajunşi, fără niciun merit, din slugi boereşti in boieri, oameni cu toate calităţile cele rele ale boierilor, însă fără niciuna din calităţile lor cele bune, oameni primejdioşi care erau mai despoţi şi mai tirani decât toţi despoţii şi decăt toţi tiranii. Şi pentru ce-l urau ciocoii pe Constantin Vodă Mavrocordat? Să vorbească cronicarul Moldovei, loan Neculce: „Pentru că Constantin Mavrocordat au făcut obiceiu ca pe ţărani să nu-i supere nimica, pentrucă în zilele lui nu se mai îmbogăţea ciocoii, şi pentrucă în zilele lui n-au mai fost nici văcărit, nici pogonării (…) de aceea unora din boieri nu le plăcea, şi ciocoilor carii jefuia ţara.”
