Leibniz (1646 – 1716) a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. Alături de Newton, Leibniz este considerat co-inventatorul calcului diferențial și integral, respectiv co-fondatorul analizei matematice moderne.
Leibniz făcea extrase din tot ce citea şi adăuga cugetările lui, după care le punea deoparte şi nu se mai uita la ele. Memoria sa, care era admirabilă, nu se descărca de lucrurile care fuseseră scrise, aşa cum se întâmplă de obicei. La el, scrisul era necesar pentru ca lucrurile să i se întipărească în memorie pentru totdeauna. El era totdeauna gata să răspundă asupra tuturor felurilor de subiecte şi regele Angliei îl numea „dicţionarul său viu”.
Leibniz era credincios în felul lui. Pentru el, posibilitatea de a scrie toate numerele cu ajutorul simbolurilor 0 şi 1 – sistemul binar – constituia demonstraţia matematică a creaţiei lumii din nimic, Dumnezeu fiind 1, iar nimicul fiind 0.
În timp ce Leibniz călătorea cu o mică corabie pe Marea Adriatică, s-a stârnit brusc furtuna şi marinarii italieni, superstiţioşi, s-au sfătuit să-l arunce în mare pe „ereticul din Nord”, pentru a îmblânzi mânia lui Dumnezeu. Leibniz, înţelegând motivul agitaţiei lor, scoase din buzunar un şirag de mătănii şi, cu cel mai pios aer de creştin catolic, se prefăcu că se roagă. Marinarii se calmară îndată. Ştiind că Italia era pe vremea aceea ţara misticismului, avusese grijă să ia cu el şi nişte mătănii!
