miercuri, noiembrie 30, 2022
AcasăIstoria afacerilorIstoria uluitoare a inventatorului automobilului modern, Henry Ford

Istoria uluitoare a inventatorului automobilului modern, Henry Ford

Istoria uluitoare a inventatorului automobilului modern, Henry Ford

Cine n-a auzit de Ford… de maşinile Ford, care au fost create de celebrul om de afaceri Henry Ford (1863-1947)? Dar care e povestea vieţii şi a afacerii lui? S-a născut la 30 iulie 1863, la Dearborn, în Michigan (SUA) ca fiu de fermier. De copil s-a simțit atras spre mecanică, drum pe care avea să-l urmeze în viața sa de mai târziu și în care avea să-și consume marea lui energie.

De când era copil, și-a dat seama că atât tatăl său, cât și ceilalți fermieri, recoltau prea puțin față de munca pe care o depuneau, și aceasta din cauza mijloacelor de care se foloseau. Că ar fi putut mări enorm producția, dacă ar fi perfecționat uneltele și felul de a munci. Acest lucru devine la el un principiu, o dogmă pe care o aplicat-o cu succes în munca sa.

Cea mai însemnată întâmplare din anii copilăriei lui a fost întâlnirea unei locomotive rutiere la 8 mile de Detroit, într-o zi pe când se ducea cu tatăl său la oraș. Avea 12 ani. O asemenea mașină era destinată la început să pună în mișcare batoze, fiind formată dintr-un cazan pus pe roate, un rezervor de apă și o căruță cu cărbuni. Locomobila era așezată deasupra căldării și era în legătură printr-un lanț cu roţile din spate ale șasiului, pe care le punea în mișcare. Mașina era construită de Nichols, Sheperd et Co. din Battle Creek, și se oprise pentru a-i lăsa să treacă cu caii. Înainte ca tatăl său care mâna caii să poată observa, el sări jos și intră în vorbă cu mecanicul care conducea maşinăria, și care era foarte mândru. Acesta îi explică cu multă bunăvoință toată mașinăria. Îi arătă cum se înlocuia lanțul de pe roată cu o curea, atunci când mașina trebuia să facă vreun serviciu, punând in mișcare alte mașini.

Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free). Masinarie construita de Nichols, Sheperd et Co. din Battle Creek

Ford era obsedat de ideea transportului automotor, care era o raritate pe atunci, și întâlnirea lui cu această mașină a fost hotărâtoare în îndrumarea către acest ideal. Din acel moment al copilăriei lui, marea și constanta lui ambiție a fost construirea unui automobil.

Când se întorcea de la oraș totdeauna aducea cu el tot felul de fierării: buloane, șaibe și ceasornice, pe care se muncea să le repare. La vârsta de 13 ani a reușit să repare un ceasornic, iar la 15 ani era meșter în tot felul de reparații de ceasornice. Cu toată înclinația lui spre mecanică, tatăl lui care nu vedea cu ochi buni acest lucru, intenționa să-l facă agricultor. Însă el, după ce părăsi școala la 17 ani, a intrat ca ucenic la atelierul de mașini al uzinei Drydoch. Aici el își făcu ucenicia cu mare ușurință și înainte de termenul de 3 ani, fu calificat ca mecanic.

Lucrul obișnuit nu-i plăcea. Îl atrăgea numai ceea ce îi dădea mult de lucru. După 4 ani de la întâmplarea cu locomobila, a reușit să devină conducătorul uneia asemănătoare, și să fie considerat ca reprezentantul local al societății Westinghouse din Shenecady, în calitate de specialist pentru montajul mașinilor. Ford era nemulțumit din cauza greutății prea mari și costului prea ridicat, ceea ce făcea ca să nu poată fi cumpărată decât de marii fermieri. El se gândea la construirea unei mașini ușoare cu aburi pentru transport, dar şi pentru tractor pentru efectuarea muncilor agricole.

Se apucă de lucru și construi prima lui trăsură cu aburi, care mergea bine și se putea regula cu exactitate. Dar pentru a obține o putere mare, trebuia sau să mărească volumul aparatului, deci și greutatea, ceea ce făcea să scadă din putere, sau să mărească presiunea aburului, lucru care era foarte periculos. După câteva încercări renunță la această idee. Acest lucru l-a făcut să părăsească societatea Westinghouse, la care nu mai avea ce să învețe.

Atenția i-a fost îndreptată spre mașina cu gaz de iluminat, care se experimenta în Anglia. Ea avea un cilindru, din care cauză întrebuința un volant foarte greu. Acest aparat dădea o forță, în raport cu greutatea ei, mai mică de cât cele cu aburi. Însă Ford urmărea cu atenție progresele acestei mașini și îndeosebi experiențele care se făceau pentru a extrage gazul de iluminat din gazolină, lucru care a făcut posibilă întrebuințarea unei astfel de mașini la drum.

Primele mașini fură primite mai mult cu interes decât cu entuziasm. Experții demonstrau că această mașină nu va putea lua locul celei cu aburi. Ford își dădea seama că mentalitatea experților era că nicio idee contrară cunoștințelor lor nu se poate realiza. În anul 1885 avu ocazia să repare un motor de acest gen. Nimeni din acel ținut nu cunoștea aceste mașini; era singurul care avea reputația de a le cunoaște, bineînțeles teoretic, căci el nu mai văzuse niciuna până atunci. Acest lucru i-a dat ocazia să studieze cu amănunțime acest nou tip de mașini, și nu după mult timp a putut construi un model de dimensiuni mici, care funcționa destul de bine. Acest motor a fost primul motor cu combustie internă construit de Ford.

Prima masina construita de Ford

După ce ajunse mecanic desăvârșit, Henry Ford s-a retras la ferma părintească, nu pentru a se apuca de agricultură, ci pentru a face experiențe. Tatăl său i-a dat vreo 40 pogoane de pădure, cu condiția ca să se lase de mașinile lui. El zicea: „Am primit deocamdată, căci mă gândeam că vânzarea arborilor îmi va permite să mă căsătoresc. Instalându-mi un fierăstrău mecanic și o locomobilă m-am apucat de tăiat pădurea, făcând din primii copaci pe pământul meu o locuință rustică. Aici a început viața mea conjugală. Locuința mea nu era mare; ocupa un pătrat cam de 10 metri pe latură. Nu avea etaj, ci doar un fel de mansardă, dar oricum era comodă. Am făcut apoi lângă ea atelierul meu, și când nu eram ocupat cu tăierea copacilor, lucram la motoarele cu explozie, studiind caracterele și funcționarea lor. Citeam toate lucrările relative la această chestiune, pe care mi le puteam procura, dar din practică am scos cele mai multe învățăminte. Motorul cu explozie era ceva misterios, și nu funcționează totdeauna așa cum ar trebui. Îşi poate deci oricine închipui cum funcționa în aceea vreme”.

În timp ce lucra la un motor cu explozie cu doi cilindri și pe care gândea să-l adapteze unei biciclete, lui Ford i s-a oferit un loc de inginer-mecanic la societatea de electricitate „Edison” din Detroit, cu un salariu de 45 dolari pe lună. Primi această ofertă pentru faptul că îi producea mai mult decât pământul fermei, și mai ales pentru că era hotărât să nu se apuce de agricultură. Terminase cu, tăiatul copacilor.

Henry Ford a închiriat o casă la Detroit, unde și-a adus și atelierul, instalându-l într-un șopron de cărămidă în dosul locuinței. În primele luni, nu prea avea timp liber pentru experimentarea motorului său, din cauză că făcea parte din echipa de noapte a atelierului de luminat; dar mai târziu, când a trecut în echipa de zi, putea să consacre câteva ore pe fiecare seară și sâmbătă toată noaptea.

Cu privire la greutatea muncii, el scrie: „Nu pot să spun că era o muncă prea grea. Un lucru care interesează nu poate să fie niciodată greu de făcut, și eu nu m-am îndoit niciodată de reușită. Ea vine totdeauna când îți dai osteneala. Dar ceea ce m-a încurajat pe mine mult, a fost soția mea, care s-a arătat și mai încrezătoare în reușita mea decât mine”.

Hotărât ca să construiască o trăsură mecanică, a început lucrul din temelie. Problemele care trebuiau rezolvate erau destule, dar forța de muncă pe care o avea nu l-a lăsat să dea înapoi. În primăvara anului 1893 a reușit să-și pună mașina în funcțiune și să o facă să meargă după placul lui. Avea un motor cu doi cilindri așezați unul lângă altul sub podul dindărăt al trăsurii, care dezvoltau o putere de aproape 4 cai. Trăsura era făcută pentru două persoane. Schimbarea vitezei se făcea prin mutarea curelei cu ajutorul unei pârghii așezată înaintea scaunului conducătoru lui. Șasiul caroseriei, scaunul și resorturile le cumpărase, iar roțile erau de bicicletă. Volanul și părțile mai delicate fuseseră făcute de el. Automobilul nu avea diferențial, așa că virajele le lua foarte greu.

Piedica cea mai mare în calea realizării a fost lipsa de timp și bani cu care să-și procure materialele necesare. Cu toate acestea, în primăvara anului 1893 și-a putut verifica mașina la drum. Mult timp mașina lui Ford a fost singura din Detroit. Era considerată ca o ciumă din cauza zgomotului pe care-l făcea. În afară de asta, automobilul lui Ford împiedica și circulația, căci ori unde se oprea, se strângea în jurul ei un grup de curioși. În lipsa proprietarului, mulți chiar se încercau so pună în mișcare. De aceea, Henry Ford era nevoit s-o lege cu un lanț, de vreun felinar.

Această mașină fu prima vândută de el, lui Charles Ainsley din Detroit, cu 200 dolari. Nu după mult timp i-a mai vândut una. În acest timp Ford se gândea la o producție în masă. El era tot în serviciul Societății de Electricitate, unde ajunsese șef-mecanic, cu un salariu de 125 dolari pe lună. Președintele societății nu privea cu ochi buni experimentele lui Ford, părerea sa fiind că viitorul este numai al electricității, nu și al benzinei. Societatea „Edison” i-a oferit Direcția Generală la Detroit, cu condiția de a se lăsa de motorul de benzină și să se ocupe de altceva mai promițător.

Henry Ford trebuia să aleagă între o carieră electrică și automobilul mult visat. Ford îl alese pe acesta din urmă, având ferma credință că va reuși în planurile sale. A părăsit societatea la 15 august 1899, pentru a începe construirea automobilelor. Nu era lucru ușor, mai întâi pentru faptul că nu avea bani și apoi pentru că oamenii nu aveau pregătirea necesară pentru ca să poată primi acest nou articol cu entuziasm.

La început nimeni nu credea în viitorul automobilului. Cei mai binevoitori îi prevedeau un progres asemănător cel mult cu al bicicletei. Când s-a observat mai târziu că automobilele pot merge cu o viteză mai mare decât alte vehicule de transport, oamenii au început să se intereseze mai de aproape, și numai din curiozitatea de a vedea care merge mai repede. Astfel cei câțiva fabricanți care se apucase de construit automobile europene, își dădeau osteneala de a ridica viteza mașinii la maximum, sacrificând în schimb durabilitatea.

După părăsirea societății „Edison”, Ford s-a asociat cu un grup de oameni întreprinzători, pentru a organiza societatea de automobile din Detroit. El era inginerul șef al întreprinderii, obținând și un mic număr de acțiuni. Timp de trei ani această societate a construit mașini asemănătoare primului model construit de Ford. Ea nu construia decât la comandă și cu un preț cât mai ridicat. Acest lucru nu-i convenea lui Ford, care vedea în tovarășii săi niște oameni care nu se interesau decât de bani. Şi-a dat seama că într-o asemenea societate nu-și putea realiza planurile sale, și ca inginer-șef nu avea o autoritate prea mare. De aceea, în luna martie 1902 și-a dat demisia, hotărât ca să nu se mai angajeze ca subaltern.

De aceea, pentru a-și continua încercările, a închiriat un atelier, care era o clădire din cărămidă cu un singur etaj, în strada Park Palace. Aici el lucră la perfecționarea unui motor cu 4 cilindri. De la fabricarea primei mașini și până la formarea actualei societăți, Ford, construise vreo 25 de bucăți, dintre care vreo 20 pentru societatea de automobile din Detroit. În acest timp, automobilul nu era decât o mașină de curse și nu i se cerea decât să arate viteză.

Alexandr Winton, creatorul mărcii cu același nume, era campionul Statelor Unite în cursele de automoblie. Ford construi o mașină cu 2 cilindri, destul de robustă, fără caroserie și îl angajă pe Winton la o cursă. S-au întâlnit pe pista de la Gross-Point din Detroit, unde l-a învins. Această biruință i-a făcut cea mai mare reclamă pe care putea s-o publice. Numai după această reușită, Ford începu serios construiască un motor cu 4 cilindri care fie cel mai rapid automobil din lume. Instalat în micul lui atelier din Piața Parcului, Ford s-a ocupat de planul său, acela de a construi o nouă maşină. Ținta lui era ca livreze un produs cu o calitate superioară pe un preț cât se poate de mic.

În 1903, a fost fondată Societatea de Automobile Ford, în care Henry Ford era vicepreședinte, director general, desenator, mecanic-șef și șef de atelier. Capitalul societății era de 100.000 de dolari, dintre care el a primit 25,5%. Mai târziu, și-a dat seama pentru a-și atinge scopul, trebuia ca el fie stăpânul; de aceea a cumpărat titluri până a ajuns ca 58,5% din capital fie al lui, iar mai târziu fiul său a cumpărat restul.

La început atelierele și instalațile societății erau foarte modeste. Ford a luat cu chirie atelierul de tâmplărie al lui Strelov din Mack-Avenue. Metoda de fabricație a fost stabilită după planurile lui. Automobilele erau fabricate după proiectele lui, dar de către mai mulți fabricanți. Societatea Ford se mărginea doar monteze roțile, cauciucurile și caroseria. De fapt această metodă a găsit-o ar fi cea mai economică. Piesele sunt fabricate în locuri diferite și montate într-un loc special amenajat.

Societatea de automobile Ford a construit la început trei modele de automobile. Modelul B, cu un preț de 2.000 dolari, modelul C, cu un preț de 2.050 dolari și modelul F ce se vindea cu un preț de 1.000 dolari. Pentru a putea face reclamă modelului B, Ford a concurat el însuși la curse, pe o pistă de o milă în linie dreaptă, acoperită cu gheață. Dacă ar fi dat înapoi de la această cursă, aceasta ar fi însemnat o contrareclamă. Gheața era crăpată din loc în loc cu scopul de a-i pune piedici în cazul când ar fi luat o viteză prea mare. La fiecare crăpătură mașina sărea sau patina. Cu riscul de a se răsturna, Ford a înfruntat primejdia și a câștigat un nou record despre care sa vorbit în toată lumea.

Întreprinderea a luat un avânt din ce în ce mai mare, așa încât a fost nevoie construiască noi clădiri pentru fabricare. Iar în momentul când a reușit fabrice oțel cu vanadium, rezistența produselor a fost mărită considerabil.

Tipul la care Ford sa oprit a fost numit Modelul T. Mașina era caracterizată prin simplicitate. Se compunea din patru unități organice: aparatul motor, șasiul, osia dinainte și cea dinapoi. Piesele erau concepute în așa fel încât poată fi reparate de oricine și se găsească oriunde. Acest model a ridicat întreaga întreprindere deasupra nivelului comun. Se poate spune Ford a ajuns la treapta cea mai înaltă din industrie. Și acest lucru i-a fost cu putință numai prin stăruință și muncă neobosită.