În numărul din 25 decembrie 1943 al ziarului „Curentul”, s-a publicat în facsimile următoarea scrisoare a lui Eminescu către Creangă:
„București, 25 decembrie 1878. Dragă Creangă, nu știu dacă ai cauze deosebite de nemulțămire împotriva fiu-tău, dar oricare ar fi acestea, te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentru trebuinţele lui extraordinare, mai cu samă însă acuma de sărbători. I-ar trebui de pildă o păreche de încălţăminte mai cuviincioase, căci având acum câteva zile libere şi putând să fie invitat în familie la Dl. Maiorescu de pildă sau într’alt loc, trebue să se prezinte în mod convenabil. Dorindu-ţi sărbători fericite şi mulţi ani cu pace şi cu bine, rămân al tău M. Eminescu”.
Înţelesul scrisorii e limpede: Eminescu intervine la Creangă pentru fiul acestuia. Nu încape nicio îndoială despre aceasta. Unii, consideră că Eminescu ar scrie despre sine, şi nu despre fiul lui Creangă, Eminescu găsindu-se într-o mare jenă financiară şi neavând bani să-şi cumpere o pereche de încălţăminte mai cuviincioase.
Dacă Creangă n-ar fi avut vreun fiu, atunci s-ar putea presupune că Eminescu a întrebuinţat expresia „fiu-tău” într-un sens figurat, aplicându-o sieşi, în glumă. Dar, o atare interpretare nu se încadrează cu tonul serios al scrisorii şi cu felul lui Eminescu de a spune de-a dreptul ceea ce avea în gând. Totuşi, Ion Creangă chiar a avut un fiu: cunoscutul, originalul, fantasticul căpitan Creangă (tatăl talentatului arhitect Horia Creangă). Fiul lui Creangă, precum se vede din scrisoare, era atunci în Bucureşti, de bună seamă elev în şcoala militară. Ştiind marea prietenie dintre tatăl său şi Eminescu, venise să-l vadă în acele „zile libere” din vacanţa Crăciunului şi să-l roage să intervină la taică-su, să-i trimeată ceva parale.
Motivaţia că-i trebuie „o pereche de încălţăminte mai cuviincioase” nu înseamnă deloc că fiul lui Creangă umbla cu încălţăminte „spartă” – aşa ceva era exclus pentru un elev al Şcolii de ofiţeri -, ci numai că, fireşte, tânărul dorea să aibă de sărbători o încălţăminte nouă. Eminescu – care era des la masă la Maiorescu şi ştia cât de mult preţuia acesta pe Creangă şi, în genere, ce plăcere avea de a invita la el la masă prieteni literari şi fii ai lor -, se gândea că s-ar putea ca Maiorescu, auzind de la el că fiul său Creangă a venit pe la dânsul, ar dori să-l vadă şi să-l invite la masă.
