Regulamentul Organic a fost prima lege organică cvasiconstituțională în Principatele Dunărene, deci în Țara Românească și Moldova. A fost promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești și a rămas valabilă până în anul 1856. Documentul a inițiat totuși o perioadă de reforme, care au pus baza occidentalizării societății locale.
Epoca Regulamentului Organic a fost plină de frământările acelora care, boieri și țărani, se socoteau nedreptățiți de unele dispoziții ale acestei legiuiri impuse de Rusia. La început, lupta a fost dusă pe ascuns, interesații stând în umbră. Prin manifeste anonime în limbile română, franceză, germană și greacă, afișate noaptea pe la sfârșitul lunii ianuarie 1831, la Iași, pe la casele marilor boieri, pe la diferite autorități, pe la colțurile străzilor și pe la prăvălii, se ameninţa cu răscoala. După cum ne spun documentele, boierii mai mici au fost bănuiți, de la început, ca autorii acestei opoziții. Ei aveau pică pe boierii mari pe care i-ar fi favorizat Regulamentul Organic în pregătire, și tot ei încearcă să-și atragă și pe țăranii care se tem ca să nu le pună rușii noi sarcini grele, arătându-se ca un fel de protectori ai lor.
Autoritățile au luat măsuri severe, dublând străjile și făcând cercetări. În noaptea de 25 ianuarie 1831, generalul Mircovici, însoțit de colonelul Makarov, de hatman și de agă, a făcut o descindere la locuința spătarului Antohi Sion, în Iași. Hârtiile găsite la el au fost confiscate, iar el a fost arestat. Între hârtii, s-au găsit scrisori de la boieri mici din provincie, de exemplu de la un oarecare Asanachi Danu și de la spătarul Stamatiu, ambii din Focșani, precum și de la alți boieri din localitățile Bârlad, Piatra, Galați, Botoșani și Huși, toate pline de nemulțumiri împotriva Regulamentului Organic.
A doua zi după arestarea lui Sion, la 26 Ianuarie 1831, au fost trimiși în pomenitele localități, pentru confiscarea hârtiilor și prinderea vinovaților, aga Alexandru Balș și spătarul Vasile Beldiman. În timpul acesta la Iași, vicepreședintele divanului, generalul Mircovici, a numit un „comitet” sub presedintia colonelului Makarov și alcătuit din boierii – vistiernicul Iordachi Catargiu, hatmanul Constantin Paladi și aga Alexandru Rosetti, pentru a cerceta pe complotiști.
Arestarea lui Sion a avut drept urmare ca în noaptea de 28-29 ianuarie 1831 au fost din nou răspândite manifeste în care se spunea: „Unul este arestat, unii sunt însă liberi si pregătesc o ploaie de pietre ca să crape capul celor mari”. Amenințarea n-a fost ignorată de boieri și pentru paza caselor marilor boieri s-au dublat patrulele de noapte. Din provincie, aga Alexandru Rosetti a adus, de la boierii bănuiți și arestați, un sac de scrisori. Pe baza dovezilor a fost arestat, la Bârlad, postelnicul Ioan Jora, și în altă parte, un Sturdza.
Din cercetarea întregului material găsit la cei arestați, desigur și după cercetarea acestora, s-au găsit numai doi vinovați mari, care au și fost duși la București: Sturdza si Sion. Aceștia, deși erau acuzați că au făcut propagandă pentru nesupunere la recrutarea cerută de Regulamentul Organic ca fiind dăunătoare țării, n-au fost băgați în închisoare, ci au fost puși sub pază la comandamentul rus al orașului.
În luna martie 1831. suntem în plină revoltă a țăranilor din Moldova împotriva recrutării așa cum o prevedea Regulamentul Organic. Explicația cauzelor revoltei ar fi aceasta: în decursul vremii, s-a pierdut cu totul tradiția unei oștiri, și țăranii, obișnuiți acum numai cu muncile lor agricole, nedându-si seama de valoarea si necesitatea unei armate pământene chiar așa mică cum o prevedea noua legiuire, s-au răsculat în aproape întreaga Moldovă împotriva acestei noi obligaţii. Documentele ne semnalează revolte în districtele Roman, Bacău, Neamț, Hârlău, Vaslui, Huși, Iași, Galați.
Toate știrile arată că răscoala a fost organizată, țăranii acționând după un plan unitar, sub şefi aleși din rândurile lor. La intrarea fiecărui sat era un țăran de pază. Când acesta nu putea împiedica intrarea în sat a cuiva pe care-l socotea primejdios, dădea un semnal, alții trăgeau clopotul, si locuitorii erau gata de apărare cu uneltele de lucru – coase, securi și furci. Exista un sistem de semnalizare de zi și de noapte, care lega sat de sat. Ziua, semnalizarea se făcea prin ridicarea unui drapel roșu, pe un deal, unde era înfipt un stâlp în acest scop, iar noaptea prin aprinderea unei cantități de fân, pregătită din timp lângă stâlpul drapelului. Când un sat n-ar mai fi putut rezista împotriva celor care ar fi venit să silească la supunere pe locuitori, aceștia erau inţeleşi să dea foc satului cu ajutorul unei legături de fân pe care fiecare țăran o avea pregătită.
Dar țăranii nu s-au mulțumit să ia numai măsuri locale. Dorind ca să se revină asupra ordinului de recrutare, ei au recurs și la mijloace de intimidare, amenințând că vor arde Iașii. Aceeași amenințare și la Galați unde, se pare, că s-a ajuns și la ciocniri cu autoritățile și trupele de ocupație.
Față de această răscoală care lua din ce în ce mai mari proporții, autoritățile n-au trecut dintr-odată la represalii armate, ci s-au încercat mai întâi tratative pentru lămurirea maselor, însă fără succes. Nemulțumirile erau mai ales împotriva boierilor și a mitropolitului din Moldova, care au semnat Regulamentul Organic. Țăranii voiau acum ca să se scape cu totul de boieri. Hotărând să reziste până la capăt, țăranii se înarmează, luând, de unde pot, puști şi pulbere. Pentru acei fără arme, s-au făcut sulițe. Lumea e în panică, mai ales la Iași, și unii caută și să-și pună la adăpost ce au mai de preţ, prin biserici, care datorită felului construcției, sunt mai putin expuse focului.
În seara de 19 aprilie 1831, la Iași s-au răspândit, din nou, manifeste împotriva Regulamentului Organic și a mitropolitului. Față de marele număr de răsculați, cam 60.000, rușii au fost siliți să aducă forțe militare din Muntenia. Kisseleff, guvernatorul rus al Moldovei şi Ţării Româneşti între 1829 şi 1834, văzând că frământările țărănești nu iau sfârșit, s-a hotărit să procedeze cu cea mai mare energie. Însă, deși avea depline puteri, el a voit să asocieze și pe boierii din divan la acțiunea sa de reprimare a revoltei. În acest scop, vicepreședintele Mircovici, în adunarea divanului de la 23 Aprilie 1831, a pretins ca boierii si mitropolitul să ceară în scris ca să se ia măsuri severe împotriva răsculaților. În felul acesta, rușii rămâneau numai executori ai unei dorinți a boierilor, deși ei erau inspiratorii dorinței. În felul acesta, răspunderea cădea numai asupra boierilor moldoveni.
Odată această hârtie obținută, Kisseleff a ordonat generalului Bigidov ca să înăbușe revolta țăranilor din regiunea apropiată de Hârlău. Nu știm prin ce mijloace țăranii au aflat de acest ordin și, fiind hotărâți să reziste, s-au strâns mai multe mii de oameni, între Deleni și Hârlău.
Generalul Bigidov a primit ordinul ca pe conducători, dacă e posibil, să-i prindă de vii și să-i trimită la Iași. Însoțit de 600 de cazaci, generalul a plecat în direcția Hârlău în ziua de 24 aprilie 1831, după ce în ajun trimisese o iscoada de 100 de Cazaci. Generalul Bigidoff a fost însoțit, tot din ordin, de către hatmanul miliției moldovene, colonelul Lutescu și de postelnicul Gheorghe Ghica, proprietarul Delenilor, centrul rebeliunii. Aceștia trebuiau să asiste pe generalul Bigidov la eventualele pedepsiri făcute pe baza legii stării de asediu și să încerce să convingă pe țărani să se predea. Amănuntele asupra întâlnirii cazacilor cu țăranii sunt interesante; generalul a procedat cu mult tact și n-a bruscat lucrurile. Mai întâi a căutat să-i facă pe țărani să se retragă în liniște pe la casele lor. Țăranii au cerut timp de gândire. Cazacii au profitat de ocazie și i-au înconjurat, ocupând dealurile și oștirile din pădurea care era la spatele țăranilor. Aceștia au spus că se împrăștie, numai dacă vor fi scutiți, pentru totdeauna, de serviciul militar.
Nici încercarea personală a generalului de a discuta cu țăranii n-a fost mai cu succes. El a cerut ca din fiecare sat să se delege câte 15-20 oameni care să discute cu el. Țăranii, probabil temându-se ca să nu fie împărțiți în grupuri mai mici și deci mai ușor înfrânți, au respins propunerea. Iar când generalul și-a reînnoit-o printr-un ofițer, un țăran a încercat să-l lovească pe acesta cu ciomagul. Lovitura nu și-a atins ținta, căci cazacul care-l însoțea pe ofițer, l-a străpuns pe țăran cu sulița. Faptul acesta precum și înaintarea cazacilor cu suliţele gata de atac, i-au determinat pe țărani să se învoiască la tratative.
După ce s-au adunat în locul care le-a fost fixat, la ordinul generalului, țăranii au trebuit ca să se despartă pe sate. Acum generalul, care era bine informat, a cerut grupului țăranilor din Deleni ca să-i predea pe cei doi capi ai lor : Mihalachi Creangă și Vasile Borşan. În timp ce acesta din urmă a fost prins cu ușurință, cel dintâi a trebuit căutat printre țăranii din Flămânzi în mijlocul cărora se ascunsese. Cazacii l-au bătut pe Creangă şi, după declarațiile pe care le-a făcut, au mai fost prinse încă 42 de căpetenii ale răsculaților. Dar cu prinderea acestor capi, revolta n-a fost înăbușită, căci numai o parte din țărani s-a supus. Alții, în număr de 1.500, s-au refugiat în pădurea din apropierea Hârlăului, au făcut întărituri în jurul ei, fiind hotăriți să nu se predea. Pentru înfrângerea acestora generalul Bigidov a cerut ajutor de la Iași – 2.000 de infanteriști.
În cursul lunii mai 1831, răscoala țăranilor a fost definitiv înăbușită, iar recrutarea s-a putut face în liniște. Capii răsculaților au fost arestați. Divanul a adresat mulțumiri lui Kisseleff pentru înăbușirea revoltelor.
Frământările din Moldova și bănuiala că unii dintre boieri stau, ca sfătuitori, în spatele ţăranilor, au silit autoritățile rusești de ocupație să împiedice orice legătură între capitală și provincie, să ia măsuri de restricție în ceea ce privește libertatea cetățenilor. Ieșenilor le era îngăduit să discute numai chestiuni personale. Nu era voie să se discute chestiuni de război sau oficiale. Pe stradă nu se puteau forma grupuri mai mari de două persoane. Fără autorizație, niciun boier nu se putea depărta de Iași. Erau oprite plimbările cu trăsura în afara orașului.
