Zidul Gorganului – zidul misterios antic din zona Iranului, cel de-al doilea din lume ca mărime

Distribuiti

Zidul Gorganului a fost un zid de apărare construit în urmă cu aproximativ 2.000 de ani în urmă (și poate mai devreme), pentru a opri popoarele migratoare din nord să jefuiască vechiul teritoriul al Varkanei, ținutul care mai târziu a devenit cunoscut sub numele de Gorgan – provincia Golestan din Iranul de astăzi.

Denumit uneori şi „Marele Zid al lui Gorgan” sau „Zidul Sasanian” (și, în mod incorect, „Zidul lui Alexandru”), zidul se întinde pe aproximativ 195 km de la coasta Mării Caspice în vest, până la Munții Pishkamar în est. Zidul trece chiar la nord de râul Gorgan.

Fapte interesante despre acest zid:

– Zidul mai este cunoscut și sub numele de „Șarpele roșu”, datorită culorii sale de cărămidă roșie;
– Zidul avea 195 km lungime, din care 180 km supraviețuiesc și astăzi, deși într-o stare foarte proastă;
– Zidul se întinde de la vest la est, începând din coasta Mării Caspice, lângă orașul Gumishan și dispare în Munții Pishkamar, care se află la intersecția munților Elburz și Kopet Dag;
– Există un al doilea zid mai mic de aceeași vârstă numit „Zidul Tammishe” la capătul de vest al provinciei. O parte din capătul vestic al zidului Tammishe este scufundată sub Marea Caspică;
– Este de peste 3 ori lungimea Zidului lui Hadrian din nordul Angliei.

Zidul poate fi gândit ca o fortăreață cu un singur zid, iar cele peste 30 de forturi de-a lungul lungimii sale pot fi gândite ca turnuri ale zidului.

Zidul Gorganului a fost mai mult decât un zid de apărare; el a făcut parte dintr-o rețea mare și sofisticată de alimentare cu apă și irigare. Un canal adânc de 5 metri sau mai mult, conducea apă de-a lungul celei mai mari părţi ale zidului.

Arheologul iranian Dr. MY Kiani, care a studiat zidul în 1971, a concluzionat, prin datare cu carbon, că Zidul Gorganului a fost construit inițial în perioada cuprinsă între 247 î.Hr. – 229 î.Hr., aproximativ în aceeași perioadă de timp cu construcția timpurie a „marelui zid chinezesc”. Kiani a mai spus că zidul a fost restaurat în timpul epocii sasanide (sec. 3-7 d.Hr.). Totuşi, alţi arheologi spun că ambele ziduri au fost construite în secolul al V-lea sau VI d.Hr.

Lasă un răspuns