Pe 5 octombrie 1888, se naşte la Paris Luis Fernando de Orleans y Bourbon, prinţ al Spaniei, nepotul direct al reginei Spaniei, Isabella a II-a (care a domnit între 1833 şi 1868). În octombrie 1924, Luis Fernando a fost expulzat din Franța. Se presupune că era implicat în comerțul ilegal cu droguri. Ca răspuns, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei l-a privat de privilegiile sale de „prinţ al Spaniei”.
Neputând locui nici în Spania, nici în Franța, Luis Fernando s-a mutat la Lisabona. În martie 1926 a fost arestat la granița portugheză-spaniolă deghizat în femeie. În posesia sa au fost găsite niște bunuri de contrabandă, dar niciun drog.
În 1929 s-a raportat că Luis Fernando s-a logodit cu Mabelle Gilman Corey, o actriță de la Broadway și fosta soție a lui William E.Corey, un magnat al oțelului. Căsătoria nu a avut loc niciodată.
În iulie 1930 a fost anunțată o logodnă între Luis Fernando și Marie Constance Charlotte Say (25 august 1857 – 15 iulie 1943), văduva prințului Henri Amedee de Broglie și proprietara Castelul Chaumont. Luis Fernando avea 41 de ani, în timp ce Marie avea 72 de ani.
Nepotul Mariei, François de Cossé, al 11-lea duce de Brissac, a introdus un proces în numele familiei sale în fața Tribunalului din Sena pentru a încerca să oprească nunta. El a susținut că mătușa lui nu avea discernământ mental. Marie a susținut că s-a gândit la căsătorie cu 12 ani mai devreme, dar a întârziat din cauza nepoților ei. Instanța a stabilit că un nepot nu avea dreptul legal de a se opune căsătoriei unei mătuși. A desemnat însă o comisie de trei medici pentru a investiga starea psihică a Mariei și a confirmat un administrator judiciar numit la 7 iulie 1930 pentru a gestiona averea Mariei.
La obiecţiile rudelor ei, prinţesa a ripostat: „E o acuzaţie monstruoasă. Nu sunt nebună dacă iubesc. Nu mai sunt o fetiţă proastă şi sentimentală, cunosc inima”.
La 19 septembrie 1930, Luis Fernando și Marie s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii civile într-un birou de înregistrare din Londra. La 4 octombrie 1930, cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii religioase în Catedrala San Siro din Sanremo, pe Riviera Italiană.
Prințul Louis declara atunci ziariştilor, după căsătoria civilă de la Londra: „E un capitol din romantica poveste a unui vechi amor, episodul la care aţi asistat. Nu sunt un aventurier. Am o mare avere personală şi o iubesc pe prinţesă de peste 20 de ani. Acum 20 de ani, când ne-am îndrăgostit, n-a protestat nimeni împotriva diferenţei de vârstă dintre noi. De ce ar fi aceasta acum o piedică? De ce găseşte lumea, subit, că e ceva îngrozitor să mă însor cu femeia pe care o iubesc de 20 de ani?”
Perechea a venit în Anglia, deoarece şi-a dat seama că nu se va putea cununa nici în Franţa, nici în Spania, nici în Italia, mai întâi pentru că s-au împotrivit rudele prinţesei, şi în al doilea rând deoarece părinţii prinţului n-au dorit să-şi dea consimţământul necesar.
Prinţesa, care e fiica unui magnat american al zahărului, a fost una din cele mai bogate femei din Franţa. A fost posesoarea unui castel şi a unor bijuterii cu valoarea imensă. La vârsta de 18 ani, s-a măritat cu prințul Amedée de Broglie. Cumnatul ei, marchizul de Brissac, soțul sorei ei, a afirmat că prințesa și-a înstrăinat bijuteriile, dăruindu-le prințului Louis.
Cei doi au rezistat în căsătorie încă 13 ani, până în 1943, când Marie a murit. Prinţul şi-a petrecut următorii doi ani într-un azil de bătrâni din Paris, unde a murit în 1945.
