Istoria culturii

7 „secrete” despre genialul Leonardo da Vinci

Distribuiti

Leonardo Da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. El a fost un marcant reprezentant al Renașterii din perioada de apogeu a acesteia; a fost un spirit universalist – pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor.

Iată câteva lucruri inedite legate de Leonardo Da Vinci, despre care multă lume nu ştie:

1. Leonardo era vegetarian. Da Vinci iubea foarte mult animalele și de aceea se spune că nu mânca carne. Se spune că el obișnuia să meargă în piețe și deschidea toate cuștile care conțineau păsări sau animale mici care urmau să fie vândute, astfel eliberându-le. Deci, putem spune că el a fost unul dintre primii activiști ai animalelor din istorie!

2. Celebra pictură Gioconda aparține de drept Franței, şi nu Italiei. Unul dintre cele mai dezbătute fapte interesante despre Leonardo Da Vinci este cel privind celebra Gioconda. Există o confuzie în jurul acestui tablou, în ceea ce priveşte apartenența. Mulți încă se plâng că Gioconda nu se află într-un muzeu florentin, sau cel puțin italian, el găsindus-se acum la Luvru în Paris.
Pictura lui Gioconda, la care Leonardo a lucrat cea mai mare parte a vieții sale, nu aparține Italiei. Leonardo a fost cel care a vândut Gioconda lui Francisc I, regele Franței, pentru 4 mii de scuzi de aur, adică o sumă pe care o câștigă în aproximativ 2 ani.

3. S-a născut în Vinci. Leonardo era de fapt numit Leonardo di Ser Piero da Vinci, adică Leonardo, fiul lui Piero care provine din Vinci. Vinci este un mic oraș din zona deluroasă a Florenţei.

4. Leonardo era stângaci. Leonardo nu era doar stângaci și, prin urmare, scria de la dreapta la stânga, dar scria și de jos în sus. Din acest motiv notele și codurile sale, precum Codul Atlantic, de exemplu, sunt foarte greu de descifrat.

5. Leonardo a fost și regizor de teatru. Leonardo, după o primă perioadă petrecută la Florența, s-a mutat la Milano. A apărut la curtea lui Ludovico il Moro, Duce de Milano, oferindu-se cu abilitățile sale de inginer pentru a construi mașini de război inovatoare. Aceste maşinării nu au fost niciodată folosite pentru războaie, ci pentru scenografii teatrale.

6. Descoperitorul funcției inimii. Leonardo a descoperit adevărata funcție a inimii, la vremea aceea crezându-se că inima era doar pentru încălzirea sângelui. Leonardo Da Vinci a aflat cum inima este o pompă pentru corpul uman.

7. Leonardo spunea glume. Leonardo era cu siguranţă un personaj inteligent și genial, dar îi plăcea şi să se distreze. De fapt, se spune că lui Leonardo îi plăcea să distreze oamenii spunând glume.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Care este secretul comorii fabuloase de la Rennes-le-Château? Are legătură cu averea ascunsă a cavalerilor templieri?

admin

Cea mai mare cântăreaţă de operă din lume, Maria Callas, a fost asasinată?

admin

Misterul pentru care domnitorii valahi erau stăpâni ai ţărilor române „din mila lui Dumnezeu”

admin

Din secretele ruperii în două a Imperiului Roman

admin

„Regina din Saba” din Biblie şi misteriosul ei regat

admin

Experienţele groaznice ale unei femei deţinut politic (Oana Orlea), care a stat în închisorile Securităţii la doar 16 ani: „Eşti o scursură, o broască râioasă!”

admin