Istoria culturii

Torquato Tasso, poetul care a înnebunit din cauza dragostei

Distribuiti

Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)

Torquato Tasso a fost un binecunoscut poet italian din perioada Renașterii târzii. S-a născut în anul 1544 în orașul Sorrento. Tatăl său, filologul și poetul Bernardo Tasso, era secretarul principelui de Salerno.

În copilărie şi adolescenţă, Torquato a primit o educație bună, fiind un apropiat al curții princiare de la Urbino (el şi fiului principelui fiind prieteni la cataramă). La Veneția, Torquato l-a ajutat pe tatăl său cu publicarea poemului cavaleresc „Amadigi”.

Ulterior, tatăl său l-a trimis la Padua să studieze dreptul, dar aici tânărul prinde gustul filosofiei şi literaturii. Publică primele versuri şi scrie poemul fantastic „Rinaldo”, publicat în anul 1562.

Apoi, Torquato intră în slujba cardinalului Luigi d’Este, fratele ducelui Alfonso al II-lea d’Este, devenind poetul său de curte. Versurile sale de dragoste din acea vreme sunt închinate doamnelor de la curte.

În anul 1575, poetul și-a terminat de scris capodopera, poemul epic „Ierusalimul eliberat”. Însă, munca intelectuală intensă îi zdruncină sănătatea psihică. După câteva căderi nervoase violente, a fost izolat intr-un ospiciu, unde a stat vreme de 7 ani. Au apărut zvonuri potrivit cărora cauza reală a încarcerării a fost dragostea lui Tasso pentru sora ducelui, Leonora d’Este. În momentele de luciditate, Tasso continua să scrie versuri lirice și tratate sub formă de dialog despre literatură și filosofie.

În anul 1586, Tasso a fost eliberat din spitalul-închisoare, iar în 1595 a murit la Mănăstirea San Onofrio din Roma.

În afară de operele aminttite mai sus, mai scrie un mare număr de sonete și alte poezii, tragedia „Torrismondo”, poemul religios „Cele șapte zile ale facerii lumii” și tratatul „Meditații despre arta poetică”.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Secretele lui Bachus (Gheorghe Ştefănescu), gestionarul de vinuri multimilionar. A fost poate cel mai bogat om din România în anii 1970

admin

Un glonț prin creier: fotografiile înfiorătoare de la autopsia din 1917, care au expus în sfârșit adevărul macabru despre moartea misterioasă din 1718 a regelui suedez Carol al XII-lea

admin

Misterul morţii împărătesei Josephine, soţia lui Napoleon: ea păstra documente secrete, menite să răstoarne întreaga Europă!

admin

Medicul Carol Davila este fiul secret al compozitorului şi pianistului celebru Franz Liszt?

admin

Cuza Vodă a scăpat un criminal din închisoare! De ce-a făcut asta?

admin

Vizita controversată şi plină de peripeţii a ţarului rus, Petru cel Mare, la Paris

admin