Contele de St. Mars, guvernatorul fortăreței Pignerol, fiind mutat guvernator al Insulei Sf. Margareta (lângă Cannes, în Provence) sosi la noul său post în luna februarie 1687, după o călătorie de 12 zile. Odată cu el era transportat un prizonier cu aspect impunător şi figura acoperită de o mască veneţiană de catifea neagră, ale cărei resorturi de oțel îi permiteau să mănânce fără să fie incomodat. Acesta fu întemniţat încă din 1679, fiind obligat tot timpul să poarte o mască.
În camera „omului cu mască de fier” nu intra decât St. Mars, care-i servea personal mâncarea. După masă, un locotenent al guvernatorului intra și lua vesela pe care o trecea unui coleg postat la intrare, care o dădea unui gardian, şi acesta, la rându-i, o aşeza pe o masă unde era minuţios examinată să nu se găsească ceva scris de prizioner. O uşă triplă îl despărţea de restul lumii şi fereastra camerei se întărise cu trei rânduri de gratii de când prizonierul încercase să corespondeze cu cei de afară prin tot felul de mijloace ingenioase.
Altfel, nu se putea plânge că ar fi avut un regim sever. Nu-i lipseau mâncărurile cele mai alese, lenjeria frumoasă şi dantelele fu comandate la Paris prin prietenii lui St. Mars, deoarece prizonierul arăta o deosebită predilecţie pentru ele. Atitudinea respectuoasă a guvernatorului, şi faptul că nu se aşeza niciodată jos înaintea deţinutului, începu să dea de bănuit. Cu cât incognito-ul omului mascat era păstrat mai sever, cu atât curiozitatea publică se zbătea să descifreze adevărul.
În 1698, domnul de St. Mars fu numit în conducerea închisorii Bastillia. Călătoria îndelungată din insula mediteraneană până la Paris, o parcurse într-o litieră alături de prizonier. Supraveghiat în continuu de ochiul său ager, acesta cina şi dormea în hanuri la popas, în faţa a două revolvere vizibil aşezate la îndemâna contelui. La prima vorbă nesocotită ce ar fi schimbat cu martorii, ţeava scurtă plină de plumbul ameninţător s-ar fi îndreptat în spre masca neagră. Purtătorul ei cunoştea ordinul şi se supunea.
În registrele Bastilliei, ca şi în cele ale Insulei Sf. Margareta, numele „omului cu masca de fier” nu figurează deloc. Ajuns în Bastilia, enigmaticul prizonier fu instalat într-o cameră din turnul Bertandiere, de unde timp de 5 ani nu ieşi decât la liturghia de duminică dimineaţa, trecând solitar ca o fantomă vie prin rândurile celorlalţi prizonieri.
În duminica de 18 noiembrie 1703, ieşind de la slujbă, se simţi rău. Seara, la 10, sub masca care ascunsese toată viaţa trăsăturile palide, îngheţă ultimul suspin. Cadavrul, acoperit cu catifeaua neagră şi după moarte, duse cu sine secretul în groapa din Cimitirul St. Paul, unde se îndreptă a treia zi convoiul funebru. Pe registrul cimitirului se trecu numele de Machidy: vârsta 45 ani!
Se spune că a doua zi, un curios dezgropă corpul, reuşind să cumpere pe gropar. Decepţia şi uimirea lui fu fără margini când găsi o piatră în locul capului decapitat. În fosta carceră a „măştii de fier” fu ridicată pardoseala, pereţii tencuiţi din nou, toate colţurile cercetate şi obiectele ce aparţinuseră prizonierului arse.
Dar cine era misteriosul personaj? Sub domnia regelui Ludovic al XV-lea începură să circule diferite versiuni fantastice. Se vorbea că Anna de Austria (soţia regelui francez Ludovic al XIII-lea) dăduse naştere în 1638 la doi gemeni: Ludovic al XIV-lea văzuse lumina zilei la prânz şi un al doilea copil seara. Ca să se înlăture delicata chestiune a pretenţiilor la tron, ultimul avu o altă soartă. Mai târziu, asemănarea izbitoare cu Ludovic al XIV-lea, făcu pe cei din jur să-l oblige să poarte o mască pe figura compromiţătoare. Dar, teoria aceasta fantezistă cade de la sine când ne reamintim ceremonialul public al venirii pe lume a copiilor regali. Şi de la 1638 până la 1679 (data primei încarcerări), unde a stat misteriosul gemen al „regelui-Soare”?
O altă teorie e aceea că omul cu masca de fier n-ar fi altcineva decât celebrul dramaturg Moliere, închis din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, din cauza piesei de teatru „Tartuffe”. În 1673, Moliere ar fi fost arestat de poliţie, care pe ascuns l-ar fi tras cu forţa într-o căruţă, i-ar fi astupat gura cu o batistă, i-ar fi acoperit obrajii cu o mască veneţiană şi apoi ar fi pornit la închisoarea Pignerol. Între timp, la Paris se aranjează un simulacru de deces şi înmormântare, cu concursul văduvei lui Moliere. Numai că la Pignerol nu există nicio înregistrare că din 1673 și până în 1679 s-ar fi aflat vreun prizonier mascat care să fi locuit acolo.
O altă teorie ar fi aceea că misteriosul personaj n-ar fi altul decât contele Hercule Antoine Matthioli, un favorit al Ducelui de Mantua. Înşelând buna credinţă a regelui Ludovic în nişte negocieri secrete, drept răzbunare a fost atras în cursă de ambasadorul francez la Veneţia şi apoi a fost arestat la graniţă de un pluton de călăreţi francezi. Actul constituia o abatere gravă de la regulile între state, atrăgând astfel tot felul de neplăceri diplomatice. Într-o depeşă a regelui către ambasador, trimisă la 5 zile după arestare, se specifică să se procedeze în cel mai mare secret şi nimeni să nu afle cine este prizonierul.
Dacă ţinem seama de registrul mortuar unde „masca de fier” e trecută sub numele de Machioly, s-ar părea că apropierea între nume constituie o dovadă. În schimb, nu corespunde vârsta de 45 ani; contele Matthioly ar fi trebuit să aibe 63 de ani.
Doamna Campan povesteşte în „Memorii” că a auzit în cursul unei conversaţii între Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, următoarele: „Ştiu de la dl. Maurepas că „Masca de fier” era un supus al Ducelui de Mantua, foarte periculos prin spiritul său de intrigă!”
