Între 18 şi 25 iunie 1973, în plin „război rece”, în capitala SUA are loc aşa-numitul „Summit Washington”, la care au participat președintele SUA, Richard Nixon şi secretarul de stat Henry Kissinger (pe de-o parte), precum şi secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Leonid Brejnev și președintele Consiliului de Miniștri al URSS, Alexei Kosighin (pe de altă parte). În timpul summit-ului, între cele două superputeri (SUA şi URSS), s-a semnat „Acordul privind prevenirea războiului nuclear”.
În cartea sa din 1978 – „Memoriile lui Richard Nixon”, preşedintele american ne povesteşte unele lucruri necunoscute din timpul acestui summit, când s-a întâlnit cu liderul sovietic, Brejnev.
* În cursul conversaţiilor noastre de la Washington şi Camp David, Brejnev a fost foarte discret în ceea ce priveşte China. Cu toate acestea, în biroul meu de la San Clemente mi-a vorbit câteva minute bune şi cu o îngrijorare prost disimulată despre acest subiect. Se mai temea încă de posibilitatea ca noi să avem în vedere un acord militar secret sau poate un tratat defensiv reciproc cu chinezii. L-am asigurat că noi nu vom face cu China niciun fel de aranjament care să nu fie în conformitate cu spiritul acordului asupra prevenirii unui război nuclear pe care tocmai îl semnasem la Washington.
* I-am spus prin urmare ca îngrijorarea lui referitor la chinezi era nejustificată. M-a întrebat de ce şi i-am răspuns ca această judecată nu se întemeia pe conversaţiile pe care le-am avut cu liderii chinezi, ci pe realitatea puterii militare care era atunci China. Mă gândeam că le vor trebui chinezilor minimum 20 de ani pentru a putea dobândi mijloacele necesare suficiente ca să-și permită riscul unei agresiuni împotriva Uniunii Sovietice sau oricărei puteri nucleare majore. Brejnev mi-a spus că nu era de acord cu mine în acest punct.
– „În câți ani credeți că, după părerea dvs., China ar putea deveni o putere nucleară majoră?” – l-am întrebat. Și-a ridicat ambele mâini. La început am crezut că va face un semn sugerând ignoranța, dar a întins imediat degetul arătător al mâinii drepte spre mine declarând.
– „Zece ani! În zece ani vor avea arme la fel de bune ca ale noastre. Trebuie odată să-l facem să înțeleagă că treaba asta nu mai poate continua la infinit. În 1963, la Congresul partidului, îmi amintesc că Mao a afirmat: „Vor muri 400 de milioane de chinezi, dar vor rămâne în viaţă 300 de milioane. Aceasta este psihologia individului”.
